Cum fotografiem Luna cu aparate foto obișnuite

Nu ma dau în vânt după astrofotografie, dar m-am gândit să vă împărtășesc metoda mea pentru că nu necesită echipamente sofisticate. Ea presupune fotografierea prin telescop a obiectelor cerești strălucitoare (Lună, Soare, planete) după o tehnică afocală, adică plasând aparatul foto dincoace de ocular, la poziția ochiului. Rezultatele sunt acceptabile, mai ales dacă aveți un telescop cu distanță focală lungă, mai puțin sensibil la calitatea ocularelor folosite.

Fotografierea Lunii pe timp de noapte necesită un trepied sau o altă modalitate de imobilizare a aparatului foto pe timpul expunerii, altfel fotografiile vor ieși mișcate. 

Luna foto normal

Luna 4x Optical Zoom

Imaginile realizate cu aparatele simple, amatoricești, așa-numitele point&shoot, dezamăgesc prin lipsa de detalii: nu ne putem apropia suficient de Selena prin zoom-uri de o singură cifră! Pentru aceasta avem nevoie de un telescop.

Telescopul meu portabil: Skywatcher Maksutov 90/1250 mm

Un telescop apropie imaginile de zeci sau chiar sute de ori, măriri de 50-200x fiind considerate uzuale. În acest caz însă nu mai vorbim zoom, deoarece sporirea puterii de mărire nu se va produce gradual ca la aparatele foto ci în trepte, funcție de ocularul întrebuințat (de pildă un ocular de 10 mm va apropia obiectul ceresc de două ori mai mult față de unul de 20). Ochiul nostru este o bijuterie optică: făcând abstracție de rotația bolții cerești, cu ajutorul său vom percepe imaginile bine delimitate în ocular. Adevărata problema constă în imobilizarea aparatului foto în aceeași poziție, pentru a imortaliza "pe film" cele percepute de retină. 

Impasul poate fi depășit prin folosirea de adaptoare foto universale, care se găsesc în comerț, sau prin confecționarea lor proprie. Mai jos aveți imagini cu adaptorul primit în dar de la Ioan Mircea Corpodean. 

El a fost realizat la strung dintr-o bucată cilindrică de lemn și prezintă două diametre interioare diferite: o extremitate va culca pe ocular, iar cealaltă va glisa pe inelul exterior al obiectivului de la aparatul meu foto, un Canon Powershot A610 destul de vechi.

Un asemenea ansamblu, deși foarte personalizat la dimensiuni, va permite obținerea de către orice astronom amator a unor imagini satisfăcătoare a aștrilor luminoși, ca de pildă Luna Albastră din această seară.

Dacă urmăriți cu atenție, singurul lucru albastru în fotografia de mai sus e finul halou de pe marginea superioară a discului lunar, (d)efect cromatic ce se datorează combinației de lentile dintre ocularul telescopului și obiectivul aparatului meu foto, explicația Lunii Albastre urmând a fi căutată în altă parte.

Un cosmonaut la Baia Mare

Azi am fost într-o vizită de lucru la Baia Mare. Cetățenilor acestui frumos oraș Primăria le pregătește o mică surpriză "astrală". Nu voi dezvălui aici prea multe, doar că ea are legătură cu proiectul de amenajare a noului Parc Public Central din zona Aleii Serelor. Proiectul se va finaliza abia în 2014, dar estimez că el va avea un impact zonal semnificativ.

Cu această ocazie am trecut și pe la Planetariu, unde l-am revăzut pe Ovidiu Ignat. Și am ținut să plec de acolo cu o amintire mai specială...

 

Mitologie creştină

Dragostea şi religia trec prin stomac. Vechii germani celebrau în luna februarie mersul ascendent al Soarelui prin ospăţuri pentru care sacrificau porci. Festivităţile se numeau Spurcalia, numele păstrându-se şi astăzi încă în Olanda şi sudul Germaniei în denumirea populară a lunii: Sporkel. În loc să le combată, misionarii creştini au mutat pur şi simplu festinul păgân în perioada Crăciunului, atribuindu-i semnificaţii creştine. Şi astfel s-a născut caltaboşul!

Plecând de la analiza etimologiei gastronomice (!) a cuvântului "carnaval", care ar proveni de la numele unei vechi divinităţi agricole italieneşti, Carna, profesorul Philippe Walter ne însoţeşte pe traseul creştinării unui întreg ansamblu de vechi mitologii păgâne. Sfântul Cristofor cu cap de câine, Sfânta Marta îmblânzind balaurul, Sfântul Hubert însoţit de cerb sunt doar câteva personaje ce populează acest univers hagiografic bizar. Originile lor trebuie căutate în vechea religie astrală păgână, care venera soarele.

Sfântul Cristofor cu cap de câine, într-o pictură creştină orientală

În legenda celtică a lui Tristan şi a Isoldei, marea zeiţă păgână a pământului întruchipată de personajul Isoldei îşi va împărţi timpul cu doi bărbaţi care şi-o revendică: timp de jumătate de an va trăi cu Marc şi în celelalte şase luni va trăi cu Tristan. Mitul reflectă alternanţa terestră a anotimpurilor: succesiunea ciclică dintre vară şi iarnă, un anotimp luminos şi altul întunecat. 

Şi pentru că anotimpurile sunt marcate, astronomic vorbind, de momentul solstiţiilor, merită să-l cităm pe Walter, autorul cărţii Mitologie creştină, atunci când vorbeşte despre Sfântul Ioan, figură asociată calendaristic cu solstiţiul de vară:  

    "Sărbătoarea Sfântului Ioan de vară corespunde uneia din cele două perioade ale solstitiilor din an. Numele de Ioan (Jean) nu este asociat, întâmplător, cu acest moment al ciclului anual. Pentru Antichitatea romană, Ianus era zeul roman al urşilor (în latină janua). Patronajul său asupra locurilor de trecere, asupra uşilor şi a pragurilor îl făceau apt să supravegheze tranziţiile anului. Prima lună a anului (în latină, „ianuarie" se spune januarius), îi era consacrată cu certitudine. 

    Evul Mediu a regândit în felul său numele antic al lui Ianus. El l-a rescris cu numele biblic al lui Ioan şi a introdus o alegorie creştină în spatele mecanismului cosmic al solstitiilor. Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul profet din Vechiul Testament, anunţase venirea lui Hristos. El afirmase că faima sa avea să scadă la naşterea lui Hristos şi că nu va înceta să crească divinitatea sa: naşterea lui Ioan Botezătorul este sărbătorită în momentul solstiţiului de vară (24 iunie) când soarele începe să descrească, în timp ce naşterea lui Hristos, celebrată la solstiţiul de iarnă (25 decembrie) arată un soare în creştere. 

    Ziua de 24 iunie (sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul) este o poartă spre vara totală, în timp ce 27 decembrie (sărbătoarea Sfântului Ioan Evanghelistul) asigură trecerea înspre iarnă. Ambele sărbători reprezintă în acest fel cei doi pivoţi ai anului."

O întruchipare a Sfântului Ioan Botezătorul

Prin vestimentaţia rudimentară şi comportamentul alimentar neobişnuit („avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lacuste şi miere sălbatică", Matei 3:4), Ioan Botezătorul se dovedeşte a fi suprascrierea creştină a unei plăsmuiri mai vechi: omul sălbatic. Descris prin asemănare cu un urs, a cărui înrudire anatomică se manifestă mai ales după îndepărtarea blănii, prototipul omului sălbatic ce bântuia subconştientul mitic medieval poate fi redat asfel: "fiinţă păroasă, cu trăsături omeneşti şi animalice în acelaşi timp, fără a-l putea totuşi confunda cu o maimuţă [...], târând o măciucă grea sau un trunchi de copac". Omul cu măciuca este totodată personajul din Lumea de Apoi care însoţea Vânătoarea Sălbatică, o armată închipuită formată din damnaţi, strigoi şi creaturi demonice în cavalcadă, ce bântuia periodic dealurile şi câmpiile nordice pentru a răpi sufletele păcătoşilor.

Vânătoarea Sălbatică pictată de Peter Nicolai Arbo.

Cortegiul aerian înspăimântător al Vânătorii Sălbatice nu a părăsit încă folclorul zilelor noastre. El supravieţuieşte sub o formă benefică, ce-i drept, cu un avatar blând ce alunecă pe cer împărţind cadouri dintr-o sanie trasă de reni: Moş Crăciun.

Cartea lui Phillipe Walter "Mitologie creştină" poate fi cumpărată de aici.  

Ipoteza Teluros: o teorie cosmogonică românească

Niculae Ioniță, un aviator pensionar din Târgoviște, pare să fie al treilea român cu o teorie proprie în domeniul cosmogoniei, acea ramură a astronomiei care se ocupă cu studiul originii și evoluției corpurilor cerești, după Ion Corbu din Bistrița-Năsăud, contemporan cu Anestin (1907), si mai recent academicianul Victor Vâlcovici (1960).

Ceasul păstorului, un cilindru solar

Cilindru solar sec. XVII

Dădui în codru peste un nebun. Da, o paiață! Lume, biată lume! Nebun, precum vă văd și mă vedeți! Se tolănise-n pajiște la soare și ocăra, deși nebun, Norocul cu-njurături cum n-am mai auzit.
"Nebune, bună dimineața"-i zic.
"Nu-mi spune-așa - îmi zice - nu-s nebun cât timp n-am încă parte de noroc."
Apoi a scos un ceas din buzunar și tot uitându-se la el, prostește, l-aud filosofând adânc:
"E zece! Iei seamă cum se învârtește lumea? Acum o oră era numai nouă și după încă-o oră-i unsprezece. Și-așa din ceas în ceas ne pârguim, apoi din oră-n oră putrezim. Și-aș tot lungi povestea, dacă-aș vrea."
Când l-auzii filozofând așa de-nțelepcește despre vreme, am început să cânt ca un cocoș, căci prea adânc nebunul cugeta și, după ceasul lui, fără oprire am râs un ceas întreg. Sublim nebun! 

 William Shakespeare, Cum vă place, Actul II, Scena 7

Traducerea nefericită de mai sus stâlcește sensul textului original scris de Shakespeare, care îl înzestrează pe Nebun nu cu un ceas ("watch"), ci cu un cadran ("dial"). Și e numai firesc să fie așa dacă ținem cont de epocă: cadranul solar e strămoșul ceasurilor moderne. Cadranul îl întâlnim uneori pe zidurile bisericilor vechi sau prin grădini, amplasat pe câte un piedestal. Ceasul care indică timpul după soare poate fi construit însă și sub o formă portabilă, cu mijloace modeste. În această categorie intră și cilindrul sau ceasul păstorului, cu gonomon orizontal, dispozitiv folosit probabil și de Nebun pentru a citi orele.

Un nou cadran solar ecuatorial

După ce luna trecută am meșterit un prototip de ceas solar ecuatorial din carton, m-am încumetat să construiesc acum o versiune mai durabilă din lemn care să reziste la intemperii. Departe de a fi o capodoperă artistică, ceasul nr. 2 reprezintă fără îndoială o evoluție prin introducerea a cel puțin unui element nou: linii orare compensate la diametrul gnomonului. 

Conjuncția marilor malefici

A început să circule pe mailuri o prezentare PowerPoint despre dimensiunea extraordinară pe care planeta Marte urmeaza s-o ia (chipurile!) pe cerul sfârșitului de august, rivalizând chiar și cu Luna pe data de 27!  Partea bună este că mesajul va determina pe mulți curioși să privească cerul. Partea proastă este că el reprezintă o dezinformare grosolană - vă puteți convinge de asta în următoarele seri.