Telescoapele vechiului Observator Astronomic de pe Dealul Aluniș (loc. Baciu jud. Cluj)

Romulus Irimeș, electrician la uzina Carbochim din Cluj,
astronom amator în timpul liber

Pe rafturile prăfuite ale Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca se găsesc patru volumuri uitate de timp. Ele oferă detalii inedite asupra mijloacelor cu care un electrician clujean efectua observații astronomice, cu mai bine de 50 de ani în urmă. Frumos legate între coperți roșii și meticulos dactilografiate la mașina de scris, cărțile poartă un titlu auriu: Buletinul Observatorului Astronomic "Dealul Aluniş" Com.Baciu Nr.175/A Cluj.

Buletinele din patrimoniul BCU Cluj reprezintă o donație din partea autorului 

Aceste publicații anuale au fost editate între 1970-1974, o perioadă de efervescență maximă pentru astronomul amator clujean Romulus Irimeș, despre care am relatat și mai demult.

Fotografii cu clădirea vechiului Observator astronomic de pe Dealul Aluniș

Piesa de rezistență a Observatorului ridicat de Romulus Irimeș lângă Cluj, pe Dealul Aluniș, era o lunetă astronomică construită chiar de el în 1957. Ea mărea de 64 ori și era înzestrată cu un dispozitiv de observare a soarelui prin proiecție, plasat la 1200 mm de ocular. Detaliile de pe suprafața solară puteau fi astfel marcate cu precizie pe un cerc de 160 mm în prealabil desenat pe hârtie.

Fotografierea discului solar de către astronomi amatori constituia
pe atunci o activitate dificilă, în primul rând datorită costurilor mari

Un avantaj la observațiile prin proiecție era și că imaginea soarelui putea fi privită concomitent de mai multe persoane, aspect util în activitățile de popularizare a astronomiei pe care știm că Irimeș le derula atât la Observator, cât și în afara lui.

Popularizarea astronomiei prin proiecții solare mobile

Lentila-obiectiv de 60 mm, cu o distanța focală 1112 mm, era găzduită în două tuburi culisante din metal, carton și PVC, care erau vopsite în interior cu vopsea de tablă școlară neagră. Luneta era instalată pe o montură ecuatorială înzestrată cu un cerc de ascensie dreaptă și declinație, cu reglare fină în ascensie. Paralel cu luneta, pe aceeași montură era instalat un telescop newtonian cu oglindă de 150 mm și distanță focală de 1175 mm. Acest telescop, la realizarea căruia Irimeș muncise 5 luni, mărea de circa 300 ori. El era destinat observațiilor de stele duble, îngrămădirilor stelare, stelelor variabile etc. Aștri precum Beta Lyrae, Beta Persei, XZ Andromedae, RW Tauri se bucurau de un interes deosebit.

Romulus Irimeș sub cupola Observatorului personal,
lângă montura ecuatorială cu cele două telescoape

Marcarea detaliilor solare prin proiecție
la Observatorul din Dealul Aluniș

În timpul observațiilor solare, ocularul lunetei era protejat de un ecran circular opac și trapa cupolei era deschisă numai parțial pentru a spori contrastul imaginii proiectate. Rezultatele perioadei 1959-1969 au fost publicate în primul buletin sub forma unor liste tabelare cu valorile calculate ale numerelor Wolf (W), o expresie matematică a activității soarelui în funcție de numărul petelor consemnate. TLR se referă la Timpul Legal Român, adica ora observaţiei.

Un alt telescop, cu oglindă de 260 mm și distanță focală de 3970 mm (!) depășea dimensiunile cupolei și era instalat în afara ei. Se pare că Irimeș avea planuri mărețe pentru observatorul său: voia să ridice o cupolă de 7 metri diametru pentru acest instrument, ba mai mult, își propusese chiar un telescop reflector și mai mare, cu oglinda de 910 mm, până în anii '80. A decedat însă înainte să apuce să le realizeze.

Romulus Irimeș și soția în fața Observatorului propriu,
lângă tescopul de 260 / 3970 mm

Clasă școlară în vizită la Observatorul din Dealul Aluniș.
În dreapta, în fața telescopului de 260/3970 mm, îl regăsim pe Romulus Irimeș.

Cum să prinzi un meteor

Azi am fost la BCU. Deși sezonul stelelor căzătoare începe abia în iulie, trebuie să vă redau un extras pitoresc găsit în secțiunea despre meteori din Zări din univers: din astronomia sistemului solar, o cărticică apărută la Arad în anul 1916. Autorul este Gavril Todică (1877-1946), un important popularizator al astronomiei în Transilvania (s-a născut la Iclod în jud. Cluj și s-a stabilit ulterior în Geoagiu de Jos jud. Hunedoara). Acesta evocă un episod petrecut în tinerețe din care transpare fascinația copilului pentru fenomenul meteoric, dar și o ciudată practică de "momire" a stelelor căzătoare întâlnită în lumea satelor românești din zona Bistriței pe la sfârșitul anilor 1800 (ortografia îi aparține autorului, eu am inserat doar cele două note între paranteze pătrate):

„Prin iulie 1894 ca elev de clasa IV gimn. plecasem într`o escursiune prin munții Bărgăului și cătră Bucovina. Mă aliasem cu un cărăuș din Cușma (o comună nu departe de Bistriță), care tocmai ducea vișine într`o căruță să le vândă pe unde o putea. După o scurtă odihnă de cu seară, pornirăm din Cușma pe la 12 ore noaptea. O fire poetică ar fi fost fascinată de calmul ipnotic al nopților de vară, eu - neîmpăcat cu poeții și romancierii - mă simțeam fermecat de căruțat și de ceriul înstelat. Privesc la stele și de-odată zăresc, că se desprinde un glob focos și fenomen rar  - se înalță încet, lăsând puzderii de schintei în urma lui. Simțesc, că mi-se oprește respirația și... alarmez pe cărăuș să privească și el. Atunci fenomenul dispare.
- Ei, băiete - răspunse cărăușul, - de ce nu tăcuși, că-l aduceam lângă noi!
- Cum și ce aduceai lângă noi?
- Pe smeul, ce-l văzuși sburând. Când grăiești se face nevăzut.
- Cum îl aduceai? Și cum se aduce?
- Crestezi cu cosorul [cuțit scurt cu vârful încovoiat] un cerc pe pământ. Te așezi în mijlocul cercului cu un cățel de aiu [usturoi] și atunci îți vine în apropiere, dar nu trece în lăuntrul cercului.
Astfel ne fu convorbirea, și-mi aduc aminte, că m-am speriat strașnic."

Pentru mai multe informații despre activitatea astronomică a lui Gavril Todică vă recomand excelentul articol al doamnei Adela Herban.

Care a fost primul observator astronomic din România?

OBSERVATÓR observatoare, s. n. 1. (Mai ales în sintagma observator astronomic) Clădire special amenajată și dotată cu instrumente pentru observații științifice asupra corpurilor cerești, fenomenelor astronomice; instituția aflată în această clădire. (DEX 2009)

Care a fost primul observator astronomic din România? În cele ce urmează vom abandona orgoliile regionale și ne vom convinge că întrebarea este, la urma urmei, destul de dificilă: ea poate avea mai multe răspunsuri corecte, în funcție de sensurile întrebuințate. Dar mai întâi să aducem câteva lămuriri de natură istorică: în primul rând, trebuie precizat că România a apărut ca stat abia în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească sub Alexandru Ioan Cuza, în vreme ce în prezent prin România se înțelege teritoriul format după alipirea Transilvaniei în 1918. Prin urmare, dacă întrebarea de mai sus se referă la primul observator astronomic înființat în România modernă (interbelică), răspunsul poate fi unul simplu: cel din Cluj, înființat de Gheorghe Bratu în 1921. Dacă însă întrebarea se referă la România lui Cuza sau la Transilvania, răspunsul se cuvine a fi dezvoltat.

Un observator astronomic cu caracter popular (popular, deoarece avea ca scop propagarea astronomiei în rândul maselor) a fost înființat la București în 1910 la inițiativa amiralului Vasile Urseanu (1848-1926). Cu doi ani înainte,  în 1908, alt observator astronomic fusese inființat în Bucuresti, în cartierul Filaret - actualul Institut Astronomic al Academiei Romane. La momentul acela în capitală existau deja de peste un deceniu alte două puncte de observații astronomice: Observatorul de la Institutul Meteorologic din Filaret, însărcinat cu stabilirea și transmiterea orei oficiale încă din 1893, și Observatorul Astronomic Militar de pe Dealul Piscului, stabilit în 1895 cu un scopul de a realiza planul orașului. Însă legătura dintre cartografie și astronomie se materializase cu cațiva ani mai devreme în frumosul Iași, deși sub o formă provizorie. Militarul Constantin Căpităneanu (1844 – 1893), adesea considerat primul astronom din România lui Cuza, înființase acolo un observator provizoriu (o construcție de lemn) încă din anul 1875. După toate indiciile, acesta este primul observator astronomic din Principatele Unite. Instrumentele sale vor cunoaşte însă lungi peregrinări dintr‑un loc în altul, negăsindu‑se încă banii necesari pentru construirea unui edificiu permanent. Cu toate acestea, Căpităneanu a determinat coordonatele geografice a numeroase localități și a contribuit la realizarea triangulației generale a Principatelor.

Care era situația observatoarelor astronomice din Transilvania? Să ne întoarcem în 1794, an care a marcat un alt moment important pentru istoria astronomiei ardelene, când, la inițiativa lui Ignac Batthyany (1741-1798), se înființează la Alba Iulia unul dintre cele mai importante observatoare astronomice din regiune. În singura publicație a observatorului, intitulată "Initia Astronomica" (1798), Antonius Martonfi - cel dintâi astronom de aici - descrie în amănunt înfățișarea acestui lăcaș știintific, adesea considerat (în mod eronat) primul din Ardeal. Trebuie însă spus că deja în prima jumătate a aceluiași secol, profesorul iezuit Nicolae Janosi intemeiase la Cluj un observator astronomic propriu, completat ulterior de marele matematician și astronom Maximilian Hell (1720-1792). Din cartea lui I. M. Ștefan şi V. Ionescu-Vlăsceanu aflăm că Janosi produsese chiar o lucrare de astronomie în limba latină. Totuși, cu mai bine de două secole înainte de existența observatoarelor de la Alba Iulia și Cluj, găsim la Curtea episcopală din Oradea primul observator astronomic medieval (pre-telescopic, deci fără lunete) atestat. Acolo îl întâlnim pe episcopul Ioan Vitez de Zredna (Vitéz János), profesorul copiilor lui Iancu de Hunedoara, preocupat atât de literatură, artă și muzică, cât și de astronomie. Observatorul orădean, stabilit la mijlocul secolului al XV-lea, îl va precede cu mai bine de 150 de ani pe cel mult mai celebru al danezului Tycho Brahe (1546-1601) și va conduce la stabilirea în cetatea de pe malul Crișului Repede a așa zisului "Meridian Zero" pentru aproape 200 de ani (până în 1667, când a fost mutat la Paris şi mult mai târziu, în 1851, la Greenwich, Anglia).

Care a fost deci primul observator astronomic de pe teritoriul țării noastre, vă întrebați? Din informațiile disponibile, credem că el trebuia să se afle la Sarmizegetusa Regia, lângă Grădiștea de Munte (jud. Hunedoara). Acolo pot fi găsite urmele sanctuarelor-calendar ale dacilor, monumente remarcabile prin caracterul lor astronomico-religios. Soarele de andezit, o lespede circulară cu o extensie din piatră spre nord, se pare că îndeplinea rolul unui cadran solar tip linie meridiană, cu ajutorul căruia dacii puteau să marcheze momentele astronomice cheie (solstițiile și echinocțiile), iar sanctuarul cel mare, cu un diametru de 30 de metri, alcătuit din stâlpi dispuși sub forma a trei cercuri concentrice,  codifica prin numărul elementelor sale durata anului dacic - era așadar un calendar cu totul original, neîntâlnit la alte popoare. O parte din aceste construcții stă și azi mărturie pentru preocupările astronomice ale strămoșilor noștri din trecutul îndepărtat. 

Cadrane solare din Alba Iulia

Fragment din emisiunea "Turist acasă" difuzată de Digi24 pe 3 mai 2015. Filmările au fost realizate la Alba Iulia pe 25 aprilie, de Ziua Astronomiei. Cu această ocazie am realizat un pliant despre cadranele solare din oraş şi un cadran solar de hartie decupabil, materiale pe care Primăria a avut amabilitatea să le multiplice şi pe care le-am distribuit acolo participanţilor în mod gratuit. Mulţumesc pe această cale lui Andrei Samoilă şi simpatizanţilor clubului de astronomie "Universul de lângă noi" pentru ajutor şi pentru invitaţia de a participa alături de ei la activităţile desfăşurate. Îi asigur în continuare de întregul meu sprijin pentru organizarea evenimentelor viitoare de acest gen. Apreciez şi receptivitatea deosebită de care dă dovadă administraţia municipiului în frunte cu dl. primar Mircea Hava, pe care am avut onoarea să-l cunosc, şi sper ca în viitorul apropiat Alba Iulia să se poată lăuda cu primul circuit al cadranelor solare din întreaga ţară! 

Linie meridiană la Alba Iulia. Propunere de proiect.

Piața Tricolorului din Alba Iulia, un loc potrivit pentru o linie meridiană

În continuare vă propun construirea (cel puțin în imaginație!) a unei linii meridiane în Piața Tricolorului din Alba Iulia. Linia meridiană este probabil cea mai simplă variantă de cadran solar, rolul său fiind acela de a marca ora amiezii. Derivat din latinescul "meridianus", desemnând cercul imaginar al sferei cerești care leagă zenitul de punctele cardinale nord și sud, linia meridiană propusă urmărește intersecția planului de meridian ce trece deasupra orașului Alba Iulia (23,5 grade longitudine estică) cu cel al orizontului local. Cu alte cuvinte, este o linie care se întinde în teren de la sudul geografic la nordul geografic. Dacă undeva pe această linie există un stâlp sau un catarg, se va putea urmări cum umbra lui atinge zilnic acest marcaj la momentul amiezii. Este important de precizat faptul că amiaza astronomică, definită ca momentul culminației solare superioare, nu mai corespunde decât de foarte puține ori cu ora 12:00 așa cum se întâmpla înainte de standardizarea timpului, când sensul a pătruns în limbajul cotidian. România se găsește acum în fusul orar al Europei Orientale, ceea ce înseamnă că ceasurile noastre iau ca reper amiezile astronomice ale punctelor situate pe meridianul de 30 de grade longitudine estică (undeva deasupra Mării Negre). Dar cum soarele răsare mai târziu la Alba Iulia decât la Sulina, rezultă și că amiezile astronomice vor fi cu atât mai întârziate față de ceas cu cât ne deplasăm mai mult spre vest în cadrul aceluiași fus orar. Nu trebuie uitată nici ora de vară, acea convenție care mută artificial timpul ba înainte (primăvară), ba înapoi (toamna) în fiecare an, pentru a ne folosi la maxim de lumina zilei. În plus, la calcularea momentului amiezii mai intervin unele variații care complică ecuația - datorate anotimpurilor și vitezei de revoluție schimbătoare în jurul soarelui, nu vom insista aici asupra acestora.

Cert este că urmărind variația lungimii umbrei la amiezile din decursul anului și raportând-o la dimensiunea gnomonului (stâlpul) putem determina câteva informații astronomice fundamentale, precum datele echinocțiilor de primăvară și toamnă sau solstițiilor de vară și de iarnă. De-a lungul secolelor, cadranele solare de acest tip au căpătat dimensiuni considerabile, având  în spate o puternică motivație religioasă: determinarea cât mai precisă a zilei echinocțiului de primăvară, atât de necesară în calculul datei Paștelui. Un exemplu modern elocvent este cel al obeliscului de la intrarea în Muzeul Galileo din Florenza, amenajat sub forma unei linii meridiane.



Linie meridiană la Muzeul Galileo, Florenza. Sursa.

Revenind la Alba Iulia, acolo s-ar preta executarea unui marcaj liniar semi-permanent (spray color) pe dalele de pavaj de la baza catargului din Piața Tricolorului înspre direcția cardinală nord. Pentru aceasta este important să se evite folosirea busolei deoarece aceasta indică nordul magnetic, ușor diferit față de cel geografic. O lungime egală cu raza cercului alb din imagine și o grosime ceva mai mică decât diametrul stâlpului se vor dovedi suficiente pentru atingerea scopului astronomic, fără a deranja prea mult peisajul. Linia meridiană va fi marcată în capătul extrem cu XII conform vechii notații pentru amiaza măsurată după timpul solar, însoțită eventual de înscrierea pe lateral a textului: "Amiaza solară". Într-o etapă ulterioară, proiectul va putea fi extins fără costuri prea mari prin amplasarea unor decorațiuni urbane (bănci, jardinière, plăci sau cuburi de piatră) pe pozițiile cheie ocupate de vârful umbrei la solstiții și echinocții - iată cum astronomia poate coborî în stradă și la Alba Iulia!     



Situație existentă

Linie meridiană propusă

Un ceas solar cu gnomon de tip lucarnă

Ceasul solar cu lucarnă. Spotul luminos indică aprox. ora 15:30 (timp de vară)

Zilele trecute am montat un nou ceas solar la mine pe balcon, de această dată pe exteriorul blocului. Este compus din fășii autocolante negre aplicate pe o placă albă de alucubond cu dimensiunea 50x60 cm. Gnomonul din material plastic este prevăzut cu o lucarnă, un orificiu circular prin care pătrund razele soarelui. Spotul luminos format pe placaj indică ora și momentul din an prin raportare la curbele solstițiale și la echinocțială. Declinația peretelui este de circa 6,8 grade spre sud-est. Pentru ora de vară de adaugă +1 la valoarea citită.

Din păcate nu am reușit să fixez muchia superioară a placajului în poziție perfect orizontală, iar mica abatere produce o diferență de timp de câteva minute la ora afișată. În poza făcută la ora solară 15, cercul luminos ar trebui să cadă exact pe linie...

În fotografia următoare se recunoaște atât ceasul nou, cât și cel existent.

Astrologie în Cina cea de taină a lui Leonardo da Vinci

Vechea mănăstire (stânga) și biserică Santa Maria delle Grazie (dreapta) din Milano,
unde se găsește pictura Cina cea de taină

Cina cea de taină se numără printre cele mai renumite picturi murale din lume, fiind identificată de mulți chiar cu apogeul artistic al lui Leonardo da Vinci (1452-1519). În 1494, Leonardo primeste de la patronul său, ducele Ludovico Sforza, comanda pentru a crea o pictură murală în sala de mese a mănăstirii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano. Scena biblică aleasă se pretează foarte bine la acest spațiu deoarece are de-a face cu mâncarea: ea redă ultima cină a lui Iisus în compania ucenicilor săi.

În noaptea dinaintea răstignirii sale, Iisus sărbătorește masa rituala de Paște cu cei doisprezece apostoli. Mai multi artiști înaintea lui Leonardo au ales să decoreze edificiile de cult cu reprezentarea acestui episod și, în consecință, ducele de Milano și starețul conventului aveau așteptări clare în această privință. În vechile reprezentări apostolii erau înșirați static, precum țevile unei orgi, fără a interacționa în vreun fel perceptibil între ei, cu trădătorul Iuda plasat de cealaltă parte a mesei. Prin pictura sa finalizată în 1498, Leonardo va schimba radical această imagine tradițională statică, transformând-o într-o intamplare vie accentuată de emoțiie ucenicilor (furie, dezamăgire, disperare, uimire) la auzul vorbelor profetice ale lui Iisus: Unul dintre voi mă va trăda! Însă la acel moment identitatea trădătorului nu este clară, iar geniul lui Leonardo transpare tocmai din plasarea lui Iuda în rând cu ceilalți ucenici, de aceeași parte a mesei.

Cina cea de taină a lui Leonardo da Vinci după ultima restaurare, finalizată în 1999

Apostolii pot fi priviți ca întruchipând cele douăsprezece seminții ale lui Israel; în acest fel cina rituală are rolul de a comemora eliberarea evreilor din Egipt și trecerea lor prin Marea Roșie. Fiecare grup de apostoli trăiește însă anumite emoții care îl plasează în corespondență cu cele patru tipuri de temperament întâlnit în clasificarea lui Hipocrat, astfel:

• În extrema stângă: apostolii Bartolomeu, Iacob cel Tânăr și Andrei reprezintă tipul flegmatic, caracterizat prin stăpânire de sine și lipsă de mobilitate. 
• Urmatorii trei apostoli: Petru, Iuda și Ioan sunt expresia tipului melancolic, trist și gânditor
• Dincolo de Iisus spre dreapta: apostolii Toma, Iacob cel Bătrân și Filip corespund tipului sangvin - viu, impulsiv, mobil
• În extrema dreapta, tipul coleric: apostolii Matei, Tadeu și Simon - iritabili, agitați, nestăpâniți.

Ipoteza legăturii apostolilor cu cele 12 zodii, intuită încă de pe vremea gnosticilor și susținută prin diferite descoperiri arheologice, poate fi emisă și în cazul de față. Un tratament astrologic interesant al picturii l-am găsit în cartea lui Michael Ladwein (pag. 127 nota 4). Conform acestuia, primul care a oferit o interpretare zodiacală a picturii lui Leonardo pare să fi fost elvețianul Ernst Uehli, abia în secolul al XX-lea. Filmul de mai jos ilustrează o viziune astrologică ușor modificată, cu conexiuni grafice mai ușor perceptibile pentru public.

La fața locului, pictura m-a copleșit în primul rând prin dimensiuni (are peste 4x9 metri!), apoi prin aspectul "eteric". Vizionarea sa este posibilă pentru circa 15 minute doar ca grup organizat și în baza unei programări anticipate (recomandabil a se face cu câteva săptămâni în avans aici, alegând opțiunea Cenacolo Vinciano). În luna martie 2015 biletul de intrare costa 8 euro.