25 iulie 2013

Pași spre infinit, nr. 28



A apărut nr. 28 din revista "Pași spre infinit", editată de prof. Ioan Adam din Bârlad. Printre articole veți găsi și cel de-al doilea episod din seria convorbirilor mele cu celebrul astronom amator din Iași, scriitorul Virgil V. Scurtu. 

Virgil V. Scurtu



19 iulie 2013

"Haremul" lui Pickering

Observatorul Astronomic Harvard in anul 1899

"Haremul" lui Pickering
Articol scris de Virgil V. SCURTU


Pe data de 2 ianuarie 1839 Louis DAGUERRE a reusit o imortalizare a imaginii LUNII prin procedeul numit atunci daguerotipie. Pe data de 7 ianuarie, despre acest eveniment a prezentat o comunicare la Academia de Stiinte celebrul astronom si fizician, academician si director al Observatorului din Paris si un timp si ministru al Marinei, Dominic Francois ARAGO. In acelasi an, astronomul englez John HERSCHEL a denumit noua tehnica FOTOGRAFIE. Tot in 1839 s-au infiintat doua observatoare astronomice. Unul la PULKOVO, la sud de Petersburg si altul langa Cambridge, USA, pe langa Colegiul Harvard.

17 iulie 2013

Zodiace de peisaj (I)

Zodiacul este breteaua circulară de pe bolta cerească în care se găsesc toate cele 12 constelații care sunt străbătute anual de către Soare pe curba deumită ecliptică. Constelațiile din această zonă devin vizibile abia noaptea, iar reprezentarea lor se face prin semne sau figuri imaginare.

Soarele la miez de iulie și constelațiile zodiacale dispuse de-a lungul eclipticii (curba roșie).
De la stânga spre dreapta recunoaștem pictogramele: Leul, Racul, Gemenii, Taurul, Berbecul, Peștii

Prin zodiac de peisaj (sau zodiac terestru) înțelegem o transpunere ordonată a constelațiilor zodiacale în geografia terestră sub forma unor figuri simbolice, care pot delimitate de cursuri de apă, clădiri, drumuri sau parcelări topografice, alte elemente naturale și antropice. Cu suficientă imaginație, acestea se pot constitui uneori în pictograme care amintesc de asocierile stelare sus-menționate. 

Zodiacul terestru descoperit în anii '20 de către Katherine Emma Maltwood în câmpurile de lângă Glastonbury, Marea Britanie, este poate cel mai cunoscut exemplu.

8 iulie 2013

Clipe

Ioan Mircea Corpodean (74 de ani) a ajuns la cel de-al treilea volum de versuri publicat, intitulat Clipe. Mulțumesc pentru carte și vă urez să vă păstrați inspirația și pofta de viață!


Răsărit de stele
de Ioan Mircea Corpodean

Prind cu gândul
orice stea
și ma hrănesc
cu lumina ei.
La steaua
care
a răsărit
eu mă înalț
cu gândul.
Cobor cu ochii
din cer
pe pământ,
ce e sălaș
ființei mele.
Trupul meu
din lut
în lut va trece.
Dar gândul meu
va fi... ce?
Posibil
rânduri
într-o carte.

21 aprilie 2012, 7h 37min, acasă

7 iulie 2013

Ceasul solar polonez de la Târgu Jiu

Ceasul solar polonez de la Târgu Jiu

Lista monumentelor istorice a județului Gorj consemnează existența unui ceas solar în Municipiul Târgu Jiu, datând din 1940. Citisem câteva articole (1234) despre el acum ceva vreme, sau mai exact despre circumstanțele în care a fost construit de către refugiații de război stabiliți aici, în fostul lagăr de lângă oraș, pentru o scurtă perioadă de timp, după agresiunea hitleristă asupra Poloniei din toamna lui 1939. 

5 iulie 2013

Casa cu cadran solar din Găujani, com. Boișoara, jud. Vâlcea


Casa cu cadran solar din satul Găujani, jud. Vâlcea

Lista monumentelor istorice (LMI) din județul Vâlcea cuprinde cel puțin o poziție de interes pentru pasionații de orologerie solară. Este vorba de "casa cu cadran solar" din satul Găujani (com. Boișoara, jud. Vâlcea), pe care am vizitat-o zilele trecute în timp ce mă întorceam acasă din concediu prin valea Oltului.

Ca să ajungeți în localitatea Găujani aveți la dispoziție două variante de drum pornind de pe DN7 Sibiu-Râmnicu Vâlcea, ambele încercate de mine: 

  • prima și cea pe care v-o recomand pornește din Câinenii Mari, trece Oltul, continuă prin Greblești după care urmează o porțiune deteriorată, asfaltată de demult, dar care acum seamană mai mult a drum pietruit
  • cea de-a doua pornește din apropierea localității Călinesti, trecând Oltul și continuând prin Copăceni și Bratovești pe un asfalt bun, după care indicatorul rutier îndeamnă pe un drum comunal de pământ și piatră extrem de prost și îngust (pe care am întâlnit însă un TIR!)
Cu alte cuvinte, aveți de ales între un drum prost și unul extrem de prost, dar și unul și celălalt vă poartă printr-un peisaj foarte frumos! (de altfel, prin zonă urmează să treacă și autostrada Sibiu-Pitești, care momentan există doar pe planșe

Casa pe care o căutați se află la intrare în sat, pe partea dreaptă. Este părăsită și poate fi trecută ușor cu vederea. Am marcat poziția ei pe Wikimapia. Din spusele vecinilor, casa a fost construită în urmă cu un secol. Ultimul proprietar a decedat acum câțiva ani fără urmași, iar rudele sale îndepărtate nu s-au grăbit să calce pe acolo. 

Așa-zisul ceas solar se găsește pe fațada dinspre stradă într-un relief circular degradat de la etajul construcției, . Peretele-suport se abate de la vest spre nord-vest cu circa 30 de grade. Marcajul orelor lipsește, deși se mai pot intui în tencuială câteva linii scrijelite formând cifre romane (de exemplu, pentru ora III). Gnomonul lipsește, poziția centrală fiind ocupată de două limbi metalice puternic corodate, aproape perpendiculare, situate aproximativ în planul peretelui. Limbile nu par a se roti independent.  



Folosirea termenului "cadran solar" în denumirea edificiului monument istoric, așa cum este trecut în LMI, induce în eroare. Cu ocazia vizitei mele nu am deslușit modalitatea prin care acest dispozitiv ar fi putut vreodată să indice ora în funcție de Soare. În final, cadranul solar de pe casa din satul vâlcean se dovedește a fi un simplu element decorativ.        

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...