"Ad Astra!" şi "Nouă teorie cosmogonică" - două lucrări remarcabile scrise de Ioan Corbu

Ardeleanul Ioan Corbu a activat ca popularizator al astronomiei la începutul secolului al XX-lea. S-a născut în 1873 la Zagra (jud. Bistriţa-Năsăud) şi a absolvit Facultatea de Drept din Cluj în 1896, lucrând mai apoi ca judecător tutelar la Secţia orfanală a Judecătoriei din Bistriţa. A publicat mai multe articole despre planete şi soare în Revista Bistriţei, Natura şi Orion. În 1910 îi apare cartea "Ad Astra! Astronomie poporală în icoane", o închegare de materiale astronomice pe care un recenzor contemporan o numeşte "cea mai de samă carte de popularizare ştiinţifică scrisă în limba românească".  Această realizare este cu atât mai măreaţă cu cât Corbu era, în fond, un astronom amator!

A doua carte pe care aş vrea să v-o prezint (de fapt prima în ordinea cronologică a apariţiei) reprezintă rodul interesului aceluiaşi autor pentru teme aparţinând sferei cercetării astronomice. Aproape nimeni nu mai ştie azi că Ioan Corbu s-a numărat printre puţinii români care au exprimat o teorie cosmogonică pertinentă proprie. Lucrarea originală "Nouă teorie cosmogonică", în care autorul introducea ideea captării corpurilor mai mici de către un corp central ca explicaţie pentru apariţia sistemului solar, a fost scrisă între 1896-1903 şi apoi reeditată în 1907. Despre ideea captării în cosmogonie aflaţi mai multe din articolul dlui. Virgil V. Scurtu publicat în nr. 8 al revistei Ştiinţă şi Tehnică din 1967.

Teoria cosmogonică a lui Corbu nu fusese însoţită de calcule matematice astfel încât ea este acum atribuită oficial controversatului astronom american Thomas Jefferson Jackson See, care o va publica abia în 1910.

Ioan Corbu moare în 1954 şi este înmormântat în comuna natală. Despre el şi despre Gavril Todică, un alt popularizator al astronomiei din Transilvania, puteţi citi mai multe în excelentul articol al dnei. Dr. Elvira Botez disponibil aici.

Despre modelul cosmologic de la biserica de lemn din Şurdeşti, Maramureş

În luna noiembrie 2013, în timp ce se afla în vizită la biserica de lemn Sf. Arhangheli Mihai şi Gavril din localitatea maramureşeană Şurdeşti, dl. Dimitrie Olenici de la Planetariul din Suceava a observat pe tavanul din pronaos o reprezentare grafică a sistemului nostru solar în viziune geocentrică. La câteva zile am primit de la dumnealui două fotografii care mi-au stârnit pe loc interesul. 

Modelul de la biserica Şurdesti. Foto Dimitrie Olenici.

Ipoteza Teluros: o teorie cosmogonică românească

Niculae Ioniță, un aviator pensionar din Târgoviște, pare să fie al treilea român cu o teorie proprie în domeniul cosmogoniei, acea ramură a astronomiei care se ocupă cu studiul originii și evoluției corpurilor cerești, după Ion Corbu din Bistrița-Năsăud, contemporan cu Anestin (1907), si mai recent academicianul Victor Vâlcovici (1960).

Omul şi astrele

Mihai E. Serban, Omul şi astrele

Petrec cateva zile de concediu la casa bunicilor din Campeni (jud. Alba), stand la soare, citind pagini de astronomie si luptandu-ma cu Internetul de la Orange. Azi am terminat Omul si astrele. Cartea a aparut la editura clujeana Dacia, avandu-l ca autor pe Mihai E. Serban  - pe atunci un tanar economist nascut in Gherla. Avea sa fie unul din cazurile in care scriitorul supravietuieste (la propriu) editurii, si una dintre putinele carti ambitioase al carui obiectiv era zugrăvirea tabloului complet al lumii- the big picture cum ar zice romanul azi. Ea reuseste sa-si pastreze chiar si azi o buna parte din prospetime, cu atat mai mult in 1986 atunci cand a vazut lumina tiparului, devenind un adevarat besteller peste noapte in micul univers comunist.

Linogravurile cosmice ale lui Emil Kostolansky

Trebuie să recunosc: nu sunt tocmai un împătimit al artei, dar știu ce-mi place. Încă de la prima mea vizită la prietenul astronom-amator Mircea Corpodean, câteva tablouri ale dânsului mi-au atras atenția. Nu prin combinația de culori -de altfel searbădă- ci prin regularitatea și geometria modelelor întruchipate, rupte parcă din cosmos. Galaxii ca fluturi în zbor, înghețați în spațiu-timp...

Corpodean îmi explică: sunt linogravuri. Linogravura presupune sculptarea unui desen într-o placă de linoleum, iar mai apoi aplicarea acesteia pe hârtie, îmbibată în tuș - ca o ștampilă. 

O semnătură pe tablouri, în creion, trădează numele autorului: Emil Kostolansky. Gazda îmi dă un pliant. Îl primise la rându-i de la organizatorii unei expoziții de artă dintr-o țară străină, acum multa vreme. Nu pricep mare lucru, afară de an: 1982. Pare a fi în poloneză. "E slovacă!", mă corectează Corpodean. "Am și interpretarea!". Traducerea e dactilografiată pe o foaie de hârtie atât de subțire încât aduce a coajă de mesteacăn. Încep să citesc: 

Box astronomic

Vă invit la un meci de box... astronomic! În primăvara lui 1920, în vreme ce la Cluj-Napoca Emil Racoviță inaugura primul Institut Speologic din lume, la Washington D.C. avea loc un simpozion pe tema dimensiunilor cosmosului. Astronomii erau împărțiți în două tabere cu viziuni fundamental diferite. Printre participanți se găseau doi astronomi americani care aveau să-și susțină punctele de vedere divergente cu privire la mărimea Căii Lactee și natura misterioaselor obiecte nebuloase de pe bolta cerească. Istoria consemnează momentul drept "marea dezbatere Shapley-Curtis".

Cercul de stele

Pentru iubitorul de cer, nopțile senine de vară constituie un bun prilej de a se rupe de luminile orașului și a căuta refugiu și relaxare în întunecimea rurală. Aflat acolo, are parte de un minunat spectacol ceresc, al cărui punct central îl constituie "curcubeul nopții" - Calea Lactee. O dungă albicioasă arcuită deasupra capului său, formată din milioane și milioane de stele atât de apropiate încât îi apar contopite sub forma unui voal luminos circular.