23 septembrie 2014

Echinocţiul de toamnă pe cadranul solar din Rădaia



Cadrele de mai sus cu ceasul solar realizat la Rădaia au fost surprinse în jurul orei 3 (ora de vară). Spre comparaţie, iată cum se prezenta umbra după o oră şi ceva. 



Se observă că umbra vârfului tijei s-a deplasat spre dreapta deoarece soarele a avansat cu câteva grade spre vest, dar ea continuă să evolueaze pe linia verde, markerul echinocţial. Fenomenul este un bun indicator al momentului astronomic de azi. Linia verde reprezintă de fapt proiecţia ecuatorului ceresc pe faţada clădirii. 

5 septembrie 2014

Ceas solar la ADR Nord-Vest în Rădaia


Săptămâna aceasta am finalizat cel mai mare ceas solar vertical din Transilvania de Nord. Este amenajat pe latura sud-estică a sediului ADR Nord-Vest din localitatea Rădaia, la 13 km de Cluj-Napoca. Deşi nu este vizibil de la şosea, îl găsiţi uşor la coordonatele geografice 46,796N 23,469E mai ales datorită dimensiunii sale (are circa 2 m înălţime şi o lăţime de 2,8 m). Tija ortogonală (gnomonul) de 30,3 cm / 0,8 cm are în capăt o mică sferă de 2 cm a cărei umbră indică timpul pe suprafaţa verticală gradată în ore (negru) şi jumătăţi de ore (roşu). Trebuie precizat că la acest tip constructiv direcţia umbrei tijei nu joacă niciun rol, ci doar poziţia vârfului său. Prescurtarea TLR vine de la "timp legal român" şi arată că ceasul măsoară de fapt timpul în "ore de iarnă", aşadar între ultima duminică din martie şi ultima duminică din octombrie va trebui să adăugaţi la o oră la valoarea citită. 

7:30 (8:30 ora de vară)

13:00 (14:00 ora de vară)

Ca orice ceas solar, piesa măsoară timpul în funcţie de soare, iar astrul zilei are un parcurs sinuos pe cer în funcţie de anotimp. Raportat la un ceasornic, soarele fie se grăbeşte fie întârzie cu până la 17 minute în decursul anului. Ecuaţia (sau mai corect spus egalitatea) timpului ne permite stabilirea la minut a corespondenţei dintre cele două măsuri. La început de septembrie diferenţa de timp s-a anulat şi a început să-şi schimbe direcţia, ceea ce înseamnă că până la sfârşitul toamnei ora de pe cadranul solar o va lua tot mai mult înaintea celei arătate de ceasornic, după care diferenţa iarăşi se va diminua. 

Ecuaţia (egalitatea) timpului. După Gavril Todică.
Soarele se arată printre nori proiectând
o umbră timidă care indică ora 12 (13 ora de vară)

O funcţiune mai puţin comună este aceea de calendar solar, piesa semnalând momentele principalelor fenomene astronomice anuale (solstiţiile şi echinocţiile). Când umbra circulară glisează pe curba inferioară marcată prin pictograma zodiei Racul (♋este momentul solstiţiului de vară, când ea se deplasează de-a lungul curbei superioare marcată prin pictograma zodiei Capricornul (♑) este momentul solstiţiului de iarnă, iar când alunecă pe linia oblică verde este un indiciu că ne aflăm la un alt hotar solar: fie la echinocţiul de primăvară (Berbec, ♈), fie la cel de toamnă (Balanţă, ♎). 





Deseori ceasurile solare au specificate un motto sau o vorbă de duh. În cazul meu am ales ceva clasic: "Hora fugit", adică "Ora fuge", cu sensul de "Timpul trece".  

3 septembrie 2014

"Ad Astra!" şi "Nouă teorie cosmogonică" - două lucrări remarcabile scrise de Ioan Corbu

Ardeleanul Ioan Corbu a activat ca popularizator al astronomiei la începutul secolului al XX-lea. S-a născut în 1873 la Zagra (jud. Bistriţa-Năsăud) şi a absolvit Facultatea de Drept din Cluj în 1896, lucrând mai apoi ca judecător tutelar la Secţia orfanală a Judecătoriei din Bistriţa. A publicat mai multe articole despre planete şi soare în Revista Bistriţei, Natura şi Orion. În 1910 îi apare cartea "Ad Astra! Astronomie poporală în icoane", o închegare de materiale astronomice pe care un recenzor contemporan o numeşte "cea mai de samă carte de popularizare ştiinţifică scrisă în limba românească".  Această realizare este cu atât mai măreaţă cu cât Corbu era, în fond, un astronom amator!



A doua carte pe care aş vrea să v-o prezint (de fapt prima în ordinea cronologică a apariţiei) reprezintă rodul interesului aceluiaşi autor pentru teme aparţinând sferei cercetării astronomice. Aproape nimeni nu mai ştie azi că Ioan Corbu s-a numărat printre puţinii români care au exprimat o teorie cosmogonică pertinentă proprie. Lucrarea originală "Nouă teorie cosmogonică", în care autorul introducea ideea captării corpurilor mai mici de către un corp central ca explicaţie pentru apariţia sistemului solar, a fost scrisă între 1896-1903 şi apoi reeditată în 1907. Despre ideea captării în cosmogonie aflaţi mai multe din articolul dlui. Virgil V. Scurtu publicat în nr. 8 al revistei Ştiinţă şi Tehnică din 1967.


Teoria cosmogonică a lui Corbu nu fusese însoţită de calcule matematice astfel încât ea este acum atribuită oficial controversatului astronom american Thomas Jefferson Jackson See, care o va publica abia în 1910.



Ioan Corbu moare în 1954 şi este înmormântat în comuna natală. Despre el şi despre Gavril Todică, un alt popularizator al astronomiei din Transilvania, puteţi citi mai multe în excelentul articol al dnei. Dr. Elvira Botez disponibil aici.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...