Decorațiuni astrale pe clădirea primăriei Cluj-Napoca

Turnul Primăriei Cluj-Napoca,
alături de o parte a fațadei principale

Întotdeauna m-am minunat de atenția cu care arhitecții vremurilor trecute abordau detaliile fațadelor... în timp ce pe noi ne caracterizează acum mai degrabă atenția la cost. Căci în goana către punctul optimului economic, capitalismul s-a angajat într-o reducere permanentă a cheltuielilor, răsucindu-l pe om spre primele trepte ale piramidei nevoilor și înstrăinându-l de însăși produsul muncii lui.
La edificarea construcțiilor moderne ne mulțumim deseori cu un funcționalism brutal, pierzând din vedere faptul că o clădire exprimă un anumit mesaj care va dăinui poate peste veacuri... asta dacă va mai exista atunci cineva care să-l poată descifra. Iată de pildă cazul frumosului palat al Primăriei Cluj-Napoca, opera arhitectului Ignac Alpar, un edificiu ridicat în stil eclectic la sfârșitul sec. XIX, dominat de elemente neo-baroce care alcătuiesc în ansamblu un mesaj astronomic important.

Globul pământesc și brâul zodiacului

Deasupra timpanului fațadei principale (cea nordică) găsim globul pământesc sau elementul de compoziție terestră. El are înfășurat în jurul său, pieziș, o cingătoare. Este vorba, desigur, de brâul zodiacului, acea zonă a bolții în care se află toate cele 12 constelații pe care Soarele pare să le străbată într-un an calendaristic. Banda a fost amplasată diagonal pe glob pentru că zodiacul este înclinat față de ecuator cu circa 23,5 grade. Avem de-a face așadar cu o redare stilizată a cerului și pământului. Zodiacul, prezent abia ca element interimar, neindividualizat, face trecerea de la terestru spre universul de deasupra, de la material la spiritual. Și care este pentru noi oamenii expresia înaltului cosmic? Desigur răspunsul trebuie să fie Soarele!

Soarele

Soarele, astrul zilei, atinge cea mai mare altitudine pe clădirea Primăriei Cluj-Napoca. Îl găsim antropomorfizat tocmai în vârful turnului, de unde le zâmbește cu bunăvoință trecătorilor. Așezat în plan meridional, cu o față spre est și una spre vest, el fixează în spațiu și în timp începutul și sfârșitul zilelor de echinocții, singurele momente din an în care răsăritul și apusul se produc pe această direcție cardinală.

Fecioare orădene

Palatul Princiar din Cetatea Oradea

Pe tavanul boltit de la parterul Palatului Princiar din Oradea, o construcție de secol XVII recent restaurată, se află pictate două fresce interesante. Una dintre ele înfățișează o femeie cu un coș floral în brațe, iar cealaltă o femeie cu un snop de spice de grâu. Inițial siluetele făceau parte dintr-un ansamblu alegoric de patru figuri, fiecare corespunzătoare unui anotimp. Cum Iarna și Toamna s-au pierdut în decursul secolelor, au rămas numai Primăvara și Vara.

Primăvara

Vara

Pe cerul înstelat, Maia -zeița primăverii- și-a găsit locul în grupul de stele denumit Pleiade, în vreme ce Demetra -zeița agriculturii, ca manifestare a puterii solare estivale- a fost asociată constelației Fecioara și în special celui mai strălucitor luceafăr de-al său: steaua Spica. Încă o corelație astronomică interesantă: răsăritul heliacal (cu puțin timp înaintea Soarelui) al Pleiadelor vestea sosirea primăverii, în vreme ce constelația Fecioarei putea fi observată după apusul Soarelui abia la începutul verii.

Rujdenița popii Ioan Românul: cel mai vechi zodiac românesc

Rujdenița popii Ioan Românul (1620)

Primul text astrologic oracular tip "zodiac" consemnat de literatura noastră apare prin anul 1620, cel mai probabil în satul Sânpetru din actualul județ Brașov, unde este copiat cu grijă în limba română, dar cu litere chirilice, de către popa Ioan. Titlul Rujdeniței se trage din verbul slavon a se naște. Prezicerile sale diferă atât în funcție de zodie, cât și în funcție de sexul nou-născutului, dar textul este interesant și pentru că păstrează denumirile arhaice populare ale câtorva luni: Răpciuni = Septembrie (de la raptio uvarum, culesul viei), Brumariu = Octombrie, Brumariu Mare = Noiembrie, Indrele = Decembrie (de la Sf. Andrei). Semnele zodiacale corespunzătoare restului de 8 luni, alcătuind circa 3/4 din materialul original, s-au pierdut. Un cuvânt de proveniență latină des întâlnit în text este a vie, cu sensul de a trăi, în vreme ce praznic și uspenie sunt cuvinte slavone care se referă la ziua numelui, respectiv la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Specialiști sunt de părere că manuscrisul este departe de a fi originalul primei traduceri românești, fiind abia o copie defectuoasă după niște texte mai vechi. Reproduc mai jos textul Rujdeniței în caligrafia veche citată de academicianul Nicolae Cartojan:  

Rujdenița

Luna Răpciuni de va naşte ficorulu, fi-va cinstitu. 1, 2, 21 de ai elu va boli rău, ci nu va muri. Năroc va ave la oi şi la totu dobitoculu; şi de o vită în 4 picioare va şcupa. Şi va fi îmblător în cale; şi va fi vorovitoriu ; şi va fi grijiv. Şi carne ele capră sa nu mânce. Intr’aceea lună ce’u născut, cându va tuna, să nu margă sup copac. Şi va fi iubitoriu la ospeţ şi la cărtulari şi va fi înţeleptu. Şi să-şi facă părăclisul B[ogoro-di]ţei. Şi va fi bărbat şi numai de Dumnezău ce să va teme. Şi de cătră bătr[âneţe], bine va vie ; 1, 2, 15, 32 let, elu va boli şi v’ave primejdi, ci nu va muri; ce de va trece de acele, elu va vie 101 let. De să [va] războli: leac 3 grăunţe de dafinu şi uleiu de lemnu şi tămâe albă; să le mestece şi să va sănătoşi. Să slujească Sămtă Mărie-mică.

De va fi fată, 3 ai va boli rău. Şi va fi lungăraţă în faţă; şi va fi vorovitoare; şi iubi-va la ospeţi şi va fi mânioasă, ce nu va ţine multu. Şi mulţi bărbaţ[i] o voru cere; şi iubi-va şi un voinicu; şi nu o va luo; şi va luoa altulu; şi cu elu bine va vie şi va face gloată mestecată. Şi de tinără, să va teme, că nu va face ficori ; iacră apoi multu să va ........... Şi-i va nu muri un ficor de bube. Şi noapte să nu be apă; şi să nu îmble nopte, ca va dobă[ndi] o greță şi va ave vedere nainte sfatului. Cându va fi de 12 ai, Vineri să nu lucre nemica, nic să mănănce de 2 ..., ca să nu o doa[r]e capul, nic ochii. Năroc va ave la stup şi la oi şi la vaci negre. Şi va boli de vărsatu; şi v'ave un semnu în cap şi într’o mână şi întru picoru. Premejdi v'ave 6 ai; 11, 38 let de va trec, ia va fi vie 74 let. De să va războli, leac: floare de tran[d]afiru şi rădăcină de bujor şi tămâe albă; să le mestece, să să ungă şi să va vindeca. Praz[nic]: Uspenie.

În luna lu Brumariu, de va naşte ficorulu, fi-va mic în stat şi la păru smad şi vorovitoriu. De va învăţa carte, el va fi-cinstitu. De tinăru va ca[m] munci; şi va întra în casă împărătiască; şi va fi stringătoriu de aur şi va căde într’o griață; şi de tinăru va merge la giudecată. Şi va’ave un semnu în cap şi într’o mână şi în față. Şi la la o apă va ave f[r]ică mare ce să roage pre Dumnezeu şi pre S[ve]ti Nicolae. Şi să nu să sue în copac, că va căde şi să nu să rămăşuescă cu nime. Şi va dobândi o rană de altă limbă; şi va dobândi o greță; şi o frică mare în 7 chipure; şi va să moară. Unde-s svăde să nu margă, că va dobândi o vătămătură. Primejdi va ave, cându va fi de 20 ai; de va trec[e] de cie, el va vie 205 let. De să va războli, leac: rădăcină, de crin şi tămâe albă şi uleiu de lemnu; să le piseze, să să ungă, că să va vindeca. Praznic sveti Nicolae.

De să va naşte [fata] fi-va frumoasă în față. Ochi v’ave cuvinoşi şi va fi certătoare pre bărbat şi pre toată glota. O grață va ave mare, ce să va izbăvi de ea. Şi ficorul dintâiu i va ave grija; de alţi să va bucura. Şi o va muşca un şarpe şi va boli de mâni, ce să poarte la îa 72 de nume a lu Hristos scrise, să nu să apropie duhul necuratu de ea. Boli-va de cap şi de picoare. Şi va ave neşte cuvinte rele de neşte omini. Un semnu va ave în cap şi în spate şi în braţe. Primejdi va ave, cându va fi 7 ani; 33 de va trece, ia va vie 89 de ai. De să va războli, leac; untu de lemnu şi tămâe albă; să le mestece, să să ungă şi să să afume. Praz[nic] Marii.

În luna lu Brumari mari, de va naşte ficorul, fi-va înţeleptu şi slăvit. Ş[i] va fi mânios, mânie de năprasnă şi nu să va teme de nimecă. Şi va fi băutoriu la vinu şi îubitoriu de mueri şi de oaspeţi Şi ș’ar pune şi capulu pintru soți lui. Şi cu. . . . va; ce bine nu-i va vehari, ce mai rău va auzi. . . . de acela de toţi va fi cunoscut. Şi cându va fi de 20 de ai, va cade într o boală, mare, ci să va scula. Năroc va ave la vite negre. Muere dintâîu ave-va grije de morte. Și în braţe. . . primejdi v’ave 9, 29 ai; iar de va trece de acie, elu va vie 89 de ai. De să va războli, leac: 3 grăunţe de dafinu şi untu de lemnu să le mestece şi să să afume că să va vindeca. Praz[nic] Vraci.

De va naşte fată, fi-va frumoasă în faţă: şi va ave ochi frumoşi. Şi va fi măniosă şi va ţine mânie puţină. De tinără nu-i va fi ruşine de nime; şi va fi vorovitoare; şi pintru bărbatul ei ave-va o greaţă. Şi ficorul dintâiu va muri; de alţii să va bucura. Boli-va de mân[i] şi de toate încheelturile; ci să porte 72 ale lu Hrstos, să nu să apropie duhul necurat.. Boli-va de capu şi de picoare. Şi va ave neşte cuvinte rele. Sămnu va ave în cap. Şi în spate şi în braţe. Primejdii va ave 7, 33 let; de va trece de cie, va vie 89 de ai. De să va războli, leac: untu de lemnu şi tămâe albă; să se afume şi să să ungă şi să va vindeca. Praznic Marina.

În luna Indrele, de va naşte ficorul, el va fi mijlociu în statu; la o zi svântă va fi născutu. De aru învăţa carte, el aru fi învăţătoriu tuturora: de nu va învăţa, el va fi muncitoriu. Şi de va vre să slujască, ave-va cinsite mare de boeri şi de Domnu său. De tinăru, el va fi cămatnicu; iară de cătră bătrâneţe, bine va lăcui. Semne va ave de vărsatu. Boli-va de cap şi de toate încheeturile. Primejdi va ave, că va căde despre un calu. Semnu va ave în capu; şi va ave o frică vreh ci să să păzască de un cuţitu şi de o săgată şi de o săcure. Şi la u riu mare, va ave frică şi va arunca orecine... Păntru muere lui, va auzi nişte cuvinte rele, de va merge nainte judecatei. Şi va ave o griață şi o frică într’o nopte de un neprietnicu mare, ce să să roage Născutului lu Hristos. Şi 12 lucrure... va sta primejdi până la morte. De va trece de cie, va vie 86 ani...

Zodii și cadran solar la biserica Mănăstirii Cerneți, jud. Mehedinți

Biserica "Sfânta Treime" din Cerneți, jud. Mehedinți

După distrugerea Severinului de către turci în 1524 și până la jumătatea secolului al XIX-lea, localitatea Cerneți a devenit cel mai important punct de pe harta Mehedințiului. Cândva prin secolul al XVII-lea s-a ridicat aici biserica fortificată cu hramul Sfânta Treime, stabilindu-se o așezare de călugări. Această mănăstire era înzestrată cu toate cele trebuincioase vieții monahale, inclusiv cu un ceas solar amenajat intr-o firida pe latura sudică a turnului-clopotniță, folosit probabil pentru stabilirea momentelor de rugăciune și orânduirea activității zilnice.

Vechiul cadran solar al Mănăstirii Cerneți. Culorile au fost scoase în evidență.

Ceasul solar, care astăzi se află într-o stare avansată de degradare, măsura pe vremuri orele însorite pentru clerul ortodox. Din urmele rămase ne putem face o idee atât despre dimensiunea cadranului (peste 1,5 metri), cât și despre bogăția elementelor decorative, cele mai evidente astăzi fiind Luna, stelele, Soarele și razele luminoase plasate în colțul din stânga sus, respectiv dreapta sus. Cadranul ceasului avea o formă circulară bicoloră (roșu/negru), cu linii și marcaje orare inclusiv inscripții în vechiul alfabet chirilic. Gnomonul metalic situat aproximativ în centrul cadranului prezintă o mică sferă în capătul său liber. Tija este ridicată la orizontală sau perpendicular pe suprafața zidăriei, ceea ce indică faptul că timpul era măsurat în mod diferit față de orele noastre egale, fiind vorba despre ore sezoniere sau temporare de lungime variabilă în funcție de anotimp. Pe timpul zilei umbra tijei evolua în jumătatea inferioară a cercului, de la stânga spre dreapta, în sens contrar acelor de ceasornic, deși ea nu se putea ridica niciodată deasupra diametrului orizontal. Declinația peretelui am estimat-o la circa 10 grade spre sud-est.

Foto Gyula Miholcsa

Asupra arhitecturii părții exterioare a bisericii s-a intervenit în anii 1990-2000, dar nu au fost alocate fonduri nici pentru restaurarea cadranului solar și nici pentru refacerea componentelor artistice din interior (fresce). În opinia mea, această stare de fapt consitutuie o mare pierdere culturală deoarece în interior se ascund decorațiuni astrale absolut deosebite, într-o stare precară. Iată-le zugrăvite pe bolta din pronaos.

Fresce pe bolta din pronaos a Mănăstirii Cerneți

În cercurile mici găsim desenate zodiile anului, 12 la număr, grupate pe anotimpuri, iar fiecare anotimp are asociat în cercul mai mare imaginea unui evanghelist conform iconografiei tradiționale.

Sf. Evanghelist Matei "Omul" deschide anul zodiacal
cu zodiile aferente primăverii și a echinocțiului vernal: Berbecul, Taurul și Gemenii

Sf. Evanghelist Marcu ia forma "Leului Înaripat". El stăpânește a doua triadă zodiacală,
formată din semnele învecinate solstițiului de vară: Rac, Leu, Fecioară,
Observați totodată asemănarea din construcția iconografică a celor doi lei (stânga și jos). 

Sf. Evanghelist Ioan veghează prin simbolul "Vulturului" asupra echinocțiului autumnal.
Exceptând capul și o parte din arma Săgetătorului (dreapta), zodiile nu mai sunt aici ușor de recunoscut.
De vină e starea precară a picturii, dar și reprezentarea mai neobișnuită a Scorpionului printr-un vultur alb.
Observați iarăși similitudinea construcției iconografice a celor doi vulturi (stânga și jos). 

Sf. Evanghelist Luca "Vițelul" stăpânește solstițiul de iarnă prin zodiile Capricorn, Vărsător și Pești.
În timp ce reprezentarea grafică pentru primele două e aproape imposibil de recunoscut,
în dreapta se mai întrezărește un pește.

Simboluri astrale din Maramureș

„Simboluri astrale în arhitectura tradițională maramureșeană” se intitulează expoziția inedită a artistului-fotograf băimărean Ilie Tudorel pe care vă recomand să o vizitați în perioada următoare la Cluj-Napoca. În ultimii ani autorul a reușit să surprindă pentru posteritate într-o serie de clișee fantastice componenta astronomică a patrimoniului național din nordul țării, iar studiul său merită să fie cunoscut de cât mai mulți români nu numai pentru calitatea excepțională a fotografiilor, ci și pentru că este vorba despre un domeniu interdisciplinar de nișă relativ puțin cercetat și înțeles.

Vernisajul de la Cluj-Napoca al expoziției itinerante Simboluri astrale.
De la stânga spre dreapta: Tudor Sălăgean, Panfil Bilțiu, Ilie Tudorel și Dr. Ion Taloș

Cum în această seară am avut prilejul să particip la vernisajul expoziției, sunt în măsură să vă invit la o mică incursiune în simbolistica astrală maramureșeană.

În vreme ce natura astronomică a porții cu cei doi sori de lemn nu necesită prea multe explicații, asemănările cu astrul zilei fiind evidente, asupra crucii circulare din fotografia a doua voi zăbovi cu câteva idei. Aspectul acestei cioplituri în lemn mi-a adus aminte de pietrele funerare văzute în vechiul cimitir din Ariniș, jud Maramureș, despre care am scris mai demult - ambele fiind expresia unui cult solar străvechi. Crucea prin cele patru brațe marchează cele patru momente astronomice anuale importante care ne dau nouă anotimpurile: solstițiul de vară și de iarnă, echinocțiul de primăvară și de toamnă. Soarele este redat în parcursul său anual la cele patru momente, luând înfățișarea celor patru discuri pline, în vreme ce drumul circular aparent al soarelui pe bolta cerească printre semnele zodiacului se identifică în sculptură cu cercul din funie împletită, simbolul eternității, al curgerii timpului, al ordinii și succesiunii cosmice. Așadar, în centrul crucii găsim tocmai pământul, al cărui semn astrologic fusese încă de pe vremuri crucea solară. În localitatea Sânpetru Almașului (jud. Sălaj) am întâlnit o formă similară despre care am scris câteva rânduri la vremea respectivă.

I-am promis autorului că voi dezvălui pe blog abia o mică parte din fotografiile expuse și intenționez să mă țin de cuvânt. Așadar, pentru a vedea decorațiunile astronomice surprinse de Ilie Tudorel vă invit să-i vizitați expoziția! Ea este deschisă pentru voi până pe 19 iunie la Muzeul Etnografic din Str. Memorandumului nr. 21, iar intrarea se face în mod gratuit.

Ploști țărănești cu motive solare

PLÓSCĂ, ploști, s. f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mică, rotund și turtit, cu gâtul scurt și strâmt, în care se ține băutură și care se poartă atârnat de o curea (DEX 2009)

Am primit de la Damaschin "ceva pentru suflet și zile ploioase": poze cu motive solare pe ploști țărănești. Vă invit să le admirați în continuare.

În alta ordine de idei, pe lângă cele două materiale din Bistrițeanul (1, 2) și o mențiune la radio, a apărut recent și un articol în Adevărul despre ceasul solar înclinat a lui Damaschin. În curând vă voi prezenta aici și noul său proiect: cadranele solare gemene de pe str. Zorilor (ce nume predestinat!).

Soare și bere

Imaginea de mai sus nu reprezintă un cadran solar, ci un basorelief solar: o simplă, dar frumoasă decorațiune astronomică. Ea poate fi admirată la Brașov, la etajul clădirii de la intersecția Străzii Mureșenilor cu Bulevardul Eroilor. Motivul pentru care Palatul Czell mai poartă numele de "Palatul Soarelui" devine acum foarte clar. Edificiul a fost construit în anul 1901, dar povestea lui începe de fapt în anul 1892, când concernul "FRIEDERICH CZELL și FIII" înființează o fabrică de bere în Brașov, afacere care prosperă în anii următori. Atât de mult, încât Czell-ii își investesc noua avere la Brașov în imobile de bun gust. Influența lor se resimte chiar și la 300 km distanță, în gustul berii de la Cluj. La începutul secolului al XX-lea, Friedrich Czell cumpără mica făbricuță de bere din Cluj și o dezvoltă în ceea ce va deveni puternica marcă de bere Ursus (1927), brand cu care se lăudau mai toți clujenii până în urmă cu 5 ani, când acționariatul companiei sud-africane SABMiller (cea care deținea activele) a decis închiderea fabricii din Cluj și relocarea producției la Buzău și Timișoara.

Dacia hiperboreană

"În cetatea naturală a Carpaţilor s-au precipitat ca într-o imensă cupă cosmică, popoare geto-dacice şi nu au mai părăsit-o nici până astăzi. Explicaţia ne este dată de geografia sacră a acestor ţinuturi."

Vasile Lovinescu, "Dacia hiperboreană"

Autorii antici au scris despre Hiperboreea, patria unei civilizaţii nordice aflate la interferenţa dintre mit şi adevăr. În interesantul său studiu Vasile Lovinescu (1905-1984), nepot al lui Eugen Lovinescu, susţine că apariţia dacilor în arcul carpatic trebuie pusă în legătură cu migraţia spre sud a hiperboreenilor, ocazie cu care face câteva analogii astronomice demne de atenţie. Asupra lor mă voi opri în continuare.  

Precum în Cer aşa şi pe Pământ

Considerând pământul drept o oglindă a cerului, aşa cum va face 60 de ani mai târziu Robert Bauval pentru egipteni în "Misterul constelaţiei Orion", Lovinescu observă că lanţul muntos al Carpaţilor prezintă asemănări cu tiparul constelaţiei Dragonului, printre stelele căruia se număra în vechime şi Polul Ceresc (4000 îen - 1800 îen). Aici trebuie să spunem că analogia se referă strict la forma şerpuitoare a grupului şi este totuşi departe de a fi perfectă. 

Munţii Carpaţi

Constelaţia Dragonul sau Draco pe cerul de seară. Sursa.

Chiar şi aşa, observăm că stindardul dacic (botezat Draco) fixează imaginea dragonului şerpuitor din spatele constelaţiei circumpolare omonime.

Monumentul stindard dacic din Orăştie, jud. Hunedoara. Sursa.

Dezvoltând teoria mai departe, se poate afirma că daco-geţii s-au stabilit pe platoul Transilvaniei pentru că acest spaţiu geografic rezona cel mai bine cu forma Dragonului, mai exact pentru că raportată la curbura constelaţiei, steaua Thuban în jurul căreia se rotea întreaga bolta cerească apărea proiectată pe Pământ în acest loc, determinand un important centru spiritual pentru sacerdoţii captivaţi de astre. Cu alte cuvinte, peisajul constituia o hartă a ordinii divine, iar forma reliefului era cheia pentru înţelegerea structurii cosmosului. Această ştiinţă, botezată "geografie sacră", susţine că trăsătura unui loc ne poate transforma percepţia noastră asupra sacrului. Cert este că în memoria colectivă au rămas basme, mituri şi povestiri cu şerpi şi balauri, iar cultul balaurului s-a perpetuat de-a lungul întregii noastre istorii. În acest sens ajunge să îl amintim doar pe Vlad Dracul (Dragonul), poreclit Ţepeş.

Analogii luni-solare pe malul mării

Ceea ce se stie despre geografia Hiperboreii poate fi redat în puţine fraze. Sursa principală este Hecateu din Abdera, citat de Lovinescu după Diodor din Sicilia:

"În faţa ţinutului Celţilor, în părţile Oceanului , este o insulă numită Leuky, adică Alba. Latona, mama lui Apollo, s-a nascut aici, şi din cauza acesta, Apollo este venerat mai mult decat ceilalti zei. Pentru că Hiperboreenii din Insula Albă slăvesc pe Zeu în fiecare zi şi îi aduc cele mai mari mulţumiri, se spune că aceşti oameni sunt preoţii lui Apollo. Există în acestă insulă un templu al lui Apollo [...]. Din acestă insulă se poate vedea Luna (Selene) la mică depărtare."

Vom afla imediat ce surpriză se ascunde în spatele acestei "Selene". Să citim bine explicaţiile lui Lovinescu şi vom descoperi varietatea simbolismului geografic de la gurile Dunării, loc situat aproape de paralela 45, adică la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord, în esenţă imaginea desprinderii de axa polară: 

"Hecateu din Abdera vorbea de o Insulă Albă în care era  templul lui Apollo, or chiar în faţa Deltei Dunărene este o mică insulă, Insula Şerpilor, care în antichitate se numea Leuky, Alba. Pe acestă insulă Albă se găsesc ruinele unui mare templu al lui Apollo. In 1823, o expediţie rusească a ridicat tot ce mai rămase din templu.[...] După ritul antic [...] toate templele lui Apollo erau construite din piatră albă. De altfel, toate localităţile din jurul insulei Alba poartă nume asemănătoare, Olbiopolis, insula Apolonia, moderna „Cetatea Albă” aproape de Nistru, Bolgrad (oraşul Alb). [...] În faţa insulei Alba din Marea Neagră (nota mea: la 45 kilometri distanţă), pe braţul central al Deltei dunărene, este portul Sulina, care s-a numit de când e lumea Selina, cum îl pronunţă încă poporul [...]. Mama lui Apollo şi a Dianei (Selene) este Leto, în dialect popular pelasg Lete. Laguna dintre braţul superior şi central al Deltei de numeşte Letea. Puţin mai înainte de punctul în care Dunărea se desparte în 3 brate, pe Mânerul Tridentului, este portul TULCEA. [...] Să eliminăm, deci, ca supraadăugare e-ul şi c-ul - şi ramane pe deplin TULA (nota mea: insulă legendară hiperboreană).

Tulcea, Sulina, Insula Şerpilor şi Cetatea Albă.
Se remarcă şi paralela de 45 grade nord care trece prin deltă.
Secţiune din harta fizică a României.

Cât despre simbolismul cosmic al Pontului Euxin sau Mării Negre, Lovinescu prezintă următoarea legendă care are îi are ca protagonişti pe Soare şi pe Ileana Cosânzeana, în esenţă o personificare lunară (Ileana, Iana de la Diana, zeiţa Lunii). Acţiunea se petrece lângă aceeaşi Insulă Albă, pe care datorită culorii o putem asimila unui avanpost solar într-o mare saturniană. 

"Puternicul Soare vroia să se însoare, el caută în Cer şi pe Pământ, în lume şi prin Stele, timp de nouă ani mergând pe nouă căi, dar nu găsi o zână cum îşi dorea; era una, dar era sora lui, Iana Cosânzeana. O ceru de soţie. Iana locuia aproape de Marea Neagră unde este portul Sulina, vechiul Selene. Ea ţesea  pe un razboi de argint.

Mândru Soare când s-a văzut un

Frate însurat cu o Soră?

Şi ca să mai treacă timp îi cere:

Şi te-ai bizui /De mi-i isprăvi

Un pod de ceară / Peste Marea Neagră

Iar la cap de pod /Dalbă Mănăstire

De ceară curată /Cu popi de ceară

Noi ne-om cununa /Soarele pleca

Cu gandul gândea/Pe loc se făcea

Ce luna poftea/Apoi se întorcea

A se cununa/La Mănăstirea Albă

Dar sub căldura de-amiază, podul de ceară se topeşte. Soarele şi Iana cad în Mare şi se <<îneacă>> (nota mea: se sting, devin întuneric, albul se transformă în negru). Mai este nevoie să comentăm acest simbolism atât de limpede?"

Alb şi Negru

Insula Albă este înconjurată de Marea Neagră, iar negrul este prin excelenţă o culoare saturniană. În vechime locuitorii Ţării Româneşti erau numiţi de către toate popoarele valahi, adică negri. Fondatorul și totodată primul voievod al Țării Românești se numea chiar aşa: Negru-Vodă. Printre podoabele mormântului său descoperit la Curtea de Argeş se numără misterioasa închizătoare de aur a centurii sau paftaua sub forma unui castel cu patru turnuri, prototipul Curţii Vechi. 

Paftaua lui Negru Vodă. Ilustraţie Muzeul Curtea de Argeş.

Obiectul decorativ avea în centru o lebădă cu cap de femeie, ceea ce nu e departe de imaginea celestă a constelaţiei vecine Dragonului: Lebăda. 

Cartea "Dacia hiperboreană" tratează pe scurt şi simbolismul basmelor româneşti. Volumul poate fi citit în întregime aici.

La Est prin Nord-Est: consideraţii privind orientarea cardinală a bisericilor

Biserica romano-catolică Sf. Mihail din Cluj-Napoca

"Orice construcţie sau fabricaţie are ca model exemplar cosmologia. Facerea Lumii devine arhetipul oricarui gest creator al omului, oricare ar fi planul său de referinţă."

Mircea Eliade, Sacrul şi profanul

Arhitectura bisericilor a presupus dintodeauna un fundament cosmogonic. Altfel spus, ele au fost gândite să reprezinte Universul: centrul lor ţinea loc Pământului, pe vremuri considerat dreptunghiular şi mărginit de ziduri care sprijineau bolta cerească, în vreme ce cupola, adesea decorată cu simboluri stelare, se substituia firmamentului de deasupra.

Ca alegorie cosmică, Raiul este reprezentat prin altar. În săptămâna Paştilor uşile sale sunt lăsate deschise, tocmai pentru a ne aminti că Hristos a înviat şi ne-a deschis porţile Raiului. Altarul, plasat la Est, marcheaza poziţia cea mai sacră din clădire - sursa răsăritului, a "luminii lumii": „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." (Ioan  8:12). Deoarece evanghelia lasă să se înţeleagă că a doua venire a Mântuitorului se va petrece tot la răsărit (Matei 24:27), canoanele religioase pretind ca orice rugăciune să se facă spre această direcţie sacră. Evreii se roagă spre Ierusalim, musulmanii spre Mecca, iar creştinii spre răsărit. A devenit astfel un obicei general să se marcheze direcţia pentru rugăciune printr-o cruce, iar slujba religioasă să aibă loc într-un lăcaş orientat cu altarul spre Est. Prin antiteză, în partea opusă altarului găsim tărâmul întunericului, a celor adormiţi, a morţilor care aşteaptă învierea. Pe măsură ce ne îndepărtăm de Est, spaţiul devine din ce în ce mai public, mai comun şi mai puţin semnificativ din punct de vedere simbolic.

Arhitectura bisericească numără totuşi unele exemple de edificii orientate spre alte puncte cardinale decât răsăritul, din diverse considerente. Una dintre aceste biserici este însăşi Catedrala Ortodoxă din Cluj-Napoca, sfinţită în 1933, care, în ciuda tradiţiei ortodoxe, are altarul spre miazănoapte (335 grade azimut). 

Orientarea nord-vestică a altarului Catedralei Ortodoxe din Cluj-Napoca

Alte exemple de "biserici sucite" pot fi găsite la Sibiu, Slobozia sau Predeal, în vreme ce una din Galaţi a fost ulterior "îndreptată". Totuşi, Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula tranşează clar problema alinierii spaţiale în cartea sa "Biserică şi cult pe înţelesul tuturor":

"Biserica ortodoxă ţine cu străşnicie la orientarea lăcaşurilor de cult spre răsărit, fără ca prin aceasta să fie o biserică învechită, ci doar o păstrătoare a adevărului. În consecinţă, nu amplasarea anterioară a edificiilor din jur trebuie să determine orientarea bisericii, ci regula statornicită de la început. Biserica trebuie să fie un mijloc de orientare pentru oameni şi din punct de vedere al aşezării ei."

Problema orientării pe direcţiile cardinale a rămas una importantă în decursul veacurilor şi prin urmare orice biserică nouă trebuie să parcurgă în prealabil o ceremonie specifică al cărei prim pas este întotdeauna stabilirea locului în care va fi amplasat altarul. Pentru a înţelege mai bine fundamentul astronomic al acestor aliniamente se cuvine să ne îndreptăm atenţia (şi busola) spre un lăcaş de cult din Oltenia. 

Orientarea sud-estică a altarului bisericii Mănăstirii Strehaia, jud. Mehedinţi

Particularitatea mănăstirii din Strehaia o constituie poziţionarea neortodoxă a altarului său. Conform legendei, Mihai Viteazul ar fi construit biserica noaptea când, orientându-se greşit în lipsa Soarelui, a asamblat altarul cu o deviaţie de aprox. 40 grade spre sud, adică cam la 130 grade azimut. Referitor la această configuraţie neobişnuită s-au emis şi alte ipoteze, printre care aceea că spaţiul disponibil nu ar fi permis aşezarea estică sau că amplasarea altarului ar fi fost făcută în mod voit spre miazăzi pentru a-i dezorienta pe turci. O explicaţie de factură astronomică este aceea că biserica a fost construită astfel încât în dimineaţa solstiţiului de iarnă (21/22 decembrie) raza de soare care pătrunde pe fereastra din altar să împartă întreg edificiul în două (vă mai amintiţi de Mănăstirea Cernica sau de biserica din Sâmpetru Almaşului?). Fenomenul poate fi confirmat printr-un calcul astronomic cu programe de specialitate. Acestea ne arată că pentru Strehaia răsăritul Soarelui la solstiţiul de iarnă se petrece dinspre azimutul de 123 grade, aproximativ aceeaşi direcţie cu cea a bisericii (126 grade). Aici trebuie amintit că punctul de răsărit se mută zilnic pe linia orizontului în decursul anotimpurilor. Din punctul cardinal sud-estic aferent solstiţiului de iarnă, răsăritul trece în est la echinocţiul de primăvară şi înaintează până în nord-est la solstiţiul de vară, când se încheie o jumătate de an. Apoi răsăritul de soare "mătură" iarăşi traseul parcurs, în sens invers, trecând prin echinocţiul de toamnă şi întorcându-se mai apoi în punctul aferent solstiţiului de iarnă de unde proiectează iarăşi lumina în Sfânta Mănăstire Strehaia. 

Zilele trecute Dr. Harry Minţi îmi atrăgea atenţia asupra unui articol interesant din ziarul Adevărul, în care un ghid turistic discută cu reporterul despre orientarea deosebită a Bisericii Sf. Mihail din Cluj: 

„Le povestesc [turiştilor] că biserica a fost construită de aceeaşi şcoală care a ridicat bisericile din Kosice şi Braşov, că are trei elemente extrem de interesante şi iregulate. Primul este altarul nu se află îndreptat direct către est (locul în care răsare soarele în timpul echinocţiului de toamnă), ci unde răsare soarele în data de 8 noiembrie, de ziua Sfântului Mihail, protectorul bisericii. A două constă în faptul că turnul gotic e, de fapt, neogotic, din secolul al XIX-lea şi că a fost construit de către acelaşi arhitect care a făcut şi un turn la Catedrala Sf. Ştefan din Viena. A treia e că intrarea în biserică e asimetrică.“

Afirmaţia legată de alinierea astronomică a altarului este discutabilă din cel puţin două puncte de vedere. În primul rând, trebuie să ne întrebăm de ce constructorii unei biserici cu tradiţie occidentală ar fi ales să-l comemoreze pe Sf. Mihail după calendarul ortodox, din moment ce ziua acestui sfânt este sărbătorită de catolici cu mai bine de o lună în avans, pe 29 septembrie. Teoria este vehiculată şi în altă parte, de această dată cu ziua corectă. Din păcate nu am putut identifica sursa comună. 

Orientarea nord-estică a altarului bisericii Sf. Mihail din Cluj-Napoca

În al doilea rând, chiar dacă ne asumăm data corectă, se poate uşor observa că altarul bisericii este orientat înspre nord-est, către azimutul de 80 de grade. Or, pentru ca biserica să fie în linie cu punctul de răsărit corespunzător datei de 29 septembrie (ziua Sf. Mihail), ar fi trebuit ca axa ei longitudinală să indice spre azimutul de 97 grade (am ţinut cont că în secolul al XIV lea se întrebuinţa vechiul calendar iulian). Rămâne la latitudinea cititorului să stabilească dacă această diferenţă de aproape 20 grade este tolerabilă şi poate trece drept eroare de măsurare sau dacă aliniamentul a servit de fapt altui scop. 

Lipsa unor surse istorice privind data exactă a începerii construcţiei (cândva în perioada 1316-1349) ne aventurează pe tărâmul presupunerilor. Oare consacrarea locului nu era mai probabil să se fi produs în primăvară decât în toamnă, de pildă în apropierea sărbătorii Paştelui? Axa construcţiei putea să indice răsăriturile din preajma echinocţiului vernal la fel de bine ca cel autumnal. Calculele mele au arătat că în acest caz ziua corespunzătoare răsăritului la 80 de grade azimut ar fi fost 29 martie în vechiul calendar sau 6 aprilie în calendarul actual. 

Zodiacul din biserică

Balanţa, Scorpionul, Săgetătorul şi Capricornul
pe tavanul bisericii Sf. Ştefan din Budapesta

Din punct de vedere astronomic, zodiacul este o regiune circulară a sferei cereşti care cuprinde cele 12 constelaţii pe fundalul cărora Soarele evoluează anual: Berbecul, Taurul, Gemenii, Racul, Leul, Fecioara, Balanţa, Scorpionul, Săgetătorul, Capricornul, Vărsătorul, Peştii. Cu câteva mii de ani în urmă ele au dat numele zodiilor pe care le cunoaştem şi azi. Cam tot pe atunci a apărut teoria că destinul fiecărei persoane s-ar afla sub influenţa acestor grupări stelare. Omul nu era altceva decât o reflexie a universului de deasupra, iar Tabula smaragdina a preotului egiptean Hermes Trismegistos avea să proclame câteva secole mai târziu: 

"Ceea ce se află jos este identic cu ceea ce este sus şi ceea ce se află sus este identic cu ceea ce este jos, pentru a împlini minunăţia unuia şi aceluiaşi lucru". 

Astrologia, sau credinţa în influenţa astrelor, era însă primejdioasă pentru orânduirea vieţii sociale căci încălca principiul liberei voinţe şi năştea multiple încurcături de ordin moral şi filosofic. În Vechiul Testament profetul Isaia deplângea ocupaţia iudeilor de a încerca să afle viitorul de la "cei ce împart cerul", condamnând dur pe adepţii unui asemenea sistem divinatoriu:

"Vino, dar, cu descântecele tale şi cu mulţimea vrăjitoriilor tale, cărora ţi-ai închinat munca din tinereţe; poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti. Te-ai obosit tot întrebând; să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, care pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întâmple! Iată-i, au ajuns ca miriştea pe care o arde focul şi nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări: căci nu va fi ca un cărbune la care se încălzeşte cineva, nici un foc la care stă."

Isaia 47:12-14

Câteva secole mai târziu tocmai huliţii aveau să fie implicaţi în transformarea creştinismului din temelii. Oare ce altceva reţinem despre naşterea Mântuitorului decât că a fost însoţită de o apariţie astrologică, o stea observată şi urmată de Magii (cititori în stele) de la Răsărit, din vechiul ţinut al Babilonului, leagănul astrologiei! Deosebit de ciudat, mai ales în contextul ostil astrologiei întâlnit până atunci în Biblie. Cum interpretăm? Desigur, i-am putea privi ca o ameninţare la adresa pruncului Isus urmare a genocidului ordonat de către Irod, dar aceasta ar înseamna să punem carul înaintea boilor şi să ne abatem de la esenţa fenomenului astrologic. 

Cert este că pe bisericile mănăstirilor din Moldova (Suceviţa, Moldoviţa, Voroneţ, Humor) şi la sud de Carpaţi (Băjeşti, Ploieşti, Galaţi) găsim pictogramele zodiacului. Acum doi ani am vizitat o biserică cu zodii din Turda, iar luna aceasta am fotografiat zodiacul de pe biserica Sf. Ştefan din Budapesta, deasupra portalului de la intrare. 

Biserica a condamnat mereu astrologia şi continuă să o facă pentru aceleaşi motive ca acum câteva mii de ani, dar tolerează zodiile în picturile bisericeşti pentru că le consideră simboluri ale curgerii timpului. Cele două nu trebuie nicidecum confundate, deşi apar de obicei împreună, precum pictorul şi şevaletul. Dar ce să mai creadă bieţii oameni dacă în biserica lor zodiacală confuziile se autoîntreţin, aşa cum vedem şi în următorul material hazliu filmat la un botez.

Zodiacul apare ca decoraţiune şi pe clădiri civile, de exemplu pe Blocul Zodiac din Bucureşti sau pe Liceul Stephan Ludwig Roth din Mediaş. Despre cel din urmă am să vă povestesc într-un articol viitor.  

Calendar astrologic la Huedin?

Biserica reformată din Huedin este o construcţie masivă, uşor de recunoscut prin turnul care adăposteşte un foişor de lemn. Forma actuală şi-a căpătat-o în secolul XVIII. Pe locul ei existase cândva o biserică mai modestă, incendiată de tătari pe la 1241-1242. În 1780 tavanul gotic a fost înlocuit cu unul din lemn casetat, decorat cu picturi stranii: o compoziţie caracterizată printr-un simbolism exotic. Aproape toate site-urile şi ghidurile turistice studiate de mine (1, 2, 3), atribuie colajului de imagini funcţiunea de calendar astrologic, reproducând practic aceeaşi sursă dar fără să ofere alte explicaţii.

Un calendar astrologic (aşa cum îl înţeleg eu) marchează cronologic, de exemplu pe zile, principalele evenimente cărora astrologia le atribuie semnificaţii: intrarea în mers retrograd sau direct a planetelor, aşa-zisele aspecte sau unghiuri cheie între corpuri, eclipse, intrarea sau ieşirea unui corp într-un/dintr-un semn zodiacal etc. Un exemplu poate fi găsit aici.

Autorul casetelor misterioase de la biserica din Huedin ar fi fost un meșter tâmplar sas stabilit la Cluj pe numele Lorenz Umling cel Bătrân (n. ca. 1707, Saschiz - d. 1790, Cluj), artizan despre care nu cunoaştem foarte multe deşi a pictat interiorul mai multor biserici din Ţara Călatei. Putem doar să bănuim că acesta ar fi putut intra în contact cu învăţăturile astrologice ale vremii. A se vedea cazul lui Stephanus/Istvan Wolphard, astrolog de renume şi totodată jude-primar al oraşului Cluj în secolul XVI.

Chiar şi aşa, oricât de mult am privit tavanul bisericii din Huedin cu ocazia vizitei mele de luni, nici eu şi nici dl. Corpodean nu am reuşit să discernem elemente astrologice, afară de casetele reprezentând Soarele (în spatele orgii) şi Luna. O fotografie panoramică cu tavanul găsiţi aici.

Tavanul casetat deasupra altarului

Fragment din tavanul casetat

Luna

Figurile nu seamănă nici a zodii, deşi am citit pe undeva (din păcate nu mai reţin sursa) că Elefantul pictat intr-un colţ de tavan ar ţine locul zodiei Taurul (!). Forţând imaginaţia, la fel de bine am putea spune că pantera de deasupra orgii simbolizează zodia Leul sau că sirena din colţul opus este de fapt încarnarea Vărsătorului. Dar aceste eforturi, pe alocuri absurde, nu conduc la ideea de calendar şi nici nu produc întotdeauna rezultat. Cum rămâne de pildă cu plantele şi păsările, cu vulturii si balaurii care nu au nici măcar cea mai mică corespondenţă zodiacală?

Elefantul