18 septembrie 2017

Când umbra e egală cu înălţimea



Pentru ca lungimea umbrelor să fie egală cu înălţimea obiectelor, Soarele trebuie să se afle la 45 de grade deasupra orizontului, formând un triunghi isoscel dreptunghic. În România, acest fenomen se întâmplă în funcţie de anotimp astfel: 
  • de două ori pe zi (dimineaţa şi după-amiaza) în jurul solstiţiului de vară şi până aproape de echinocţii;
  • o singură dată pe zi (amiaza) în jurul celor două echinocţii;
  • niciodată pe timpul iernii. 
În localităţile situate pe paralela 45 de grade nord care traversează sudul ţării noastre (Baia de Aramă, Târgu Jiu, Ploieşti etc.) fenomenul umbrelor egale cu înălţimea se petrece exact la amiaza zilelor de echinocţii, atunci când Soarele se găseşte deasupra ecuatorului terestru (20 martie şi 22 sept a.c.). Înspre nordul acestui reper geografic, fenomenul are loc fie cu câteva zile mai devreme (toamna), fie cu câteva zile mai târziu (primăvara), la sud lucrurile petrecându-se invers (mai devreme primăvara şi mai târziu toamna), după cum declinaţia Soarelui scade sau creşte de la o zi la alta. 

La Cluj-Napoca, umbrele au fost egale cu înălţimea obiectelor la amiaza zilei de 18 septembrie 2017 (ora 13:20). Secţiunea meridională din figura de mai sus oferă reperele necesare pentru înţelegerea fenomenului. Axa terestră este înclinată înspre nord faţă de orizont cu valoarea latitudinii locului, ceea ce înseamnă că ecuatorul ceresc se va ridica deasupra punctului sudic la un unghi complementar, ştiut fiind că axa terestră înţeapă în unghi drept planul ecuatorului. Mai departe, valoarea declinaţiei soarelui pentru 18 septembrie (extrasă din calendarul Timpul Soarelui) împinge astrul zilei cu circa 1,72 grade deasupra ecuatorului, până la valoarea căutată de 45 de grade deasupra orizontului.  

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...