Odată cu intrarea în sezonul concediilor au loc depășiri periculoase... pe cer! Pentru pasionatul de astronomie cu ochiul liber, luna iunie prezintă oportunitatea de a vedea pe viu ieșirea unei planete din mișcare retrogradă împreună cu o conjuncție interesantă.
În perioada următoare Stăpânul Inelelor Saturn își continuă dansul cu steaua Gama din constelația Fecioara, cunoscută și sub numele de Porrima. Numele exotic respectiv o cinstește pe zeița viitorului din mitologia romană. La miezul nopții îndreptați-vă privirea către sud-vest. La o distanță de orizont de doi pumni strânși cu mana întinsă spre cer veți găsi configurația stelară căutată.
La începutul lunii, separația unghiulară între Saturn și Porrima era de aproximativ o treime de grad de arc (20 minute de arc), în scădere. Ca să va faceți o imagine, Luna plină văzută cu ochiul liber de pe Pământ se întinde pe bolta cerească pe circa jumătate de grad de arc, sau 30 de minute de arc. Următoarele zile vor marca maximul apropierii celor două astre, deci momentul nu trebuie ratat. Unii astronomi numesc evenimentul în mod poetic "sărutarea lui Porrima de către Saturn".
Atunci Saturn va părea că "stă pe loc" dacă ne raportăm la stelele din jur. Această stare nu se referă la suspensia planetei undeva deasupra orizontului nostru, ea continuând să evolueze ca orice altă planetă exterioară Pământului, respectiv, să răsară din est și să apună în vest. Când spunem că planeta staționează ne referim la poziția ei relativ la fundalul de stele în cursul unei referințe de timp. Sună complicat?
Poziția unei planete pe bolta cerească se schimbă de la secundă la secundă, minut la minut, etc. Datorită rotației Pământului de la vest la est, pentru un observator terestru stelele și planetele răsar dinspre est, se deplasează pe cer, ating altitudinea maximă deasupra orizontului, după care descresc și apun în vest, întocmai ca Soarele. Mulți citadini nefamiliarizați cu astronomia - romanticii de ocazie care iau cina la terase sub stelele orașului - au convingerea că bolta cerească e neschimbătoare, că vedem tot timpul aceleași stele în aceleași poziții pe cer. Departe de adevăr! Rotația Pământului imprimă stelelor și planetelor o mișcare cerească continuă dinspre est spre vest. Dar știm că planetele, spre deosebire de stele, au o mișcare proprie, respectiv, cea de revoluție în jurul Soarelui, care se realizează pentru toate în sensul invers acelor de ceasornic dacă privim sistemul Solar de undeva deasupra Polului nostru Nord. Cele două mișcări ale planetelor în esență contrare, respectiv, cea aparentă imprimată de rotația Pământului și cea reală datorată revoluției lor proprii în jurul Soarelui dau ritmul pe care planetele dansează pe cer.
Mișcarea orbitală a planetelor exterioare (printre care se afla și Saturn) le imprima o direcție de evoluție pe cer de la vest la est. Această mișcare "reală" ne este însă ascunsă pe termen scurt (să zicem, în decursul unei nopți), deoarece perioada lor de revoluție este mult mai mare decât perioada de rotație a Pământului (29,5 de ani în cazul lui Saturn față de cele 24 de ore). Cu alte cuvinte, în cursul unei nopți vedem doar mișcarea predominantă, aparentă a planetelor, care se datorează ciclului terestru de noapte/zi. Pe termen mediu însă, la interval de săptămâni sau luni, observăm cum planetele rătăcesc prin constelațiile zodiacului.
Și se mai observă un lucru interesant! Perioada de revoluție a Pământului este mult mai scurtă decât cea a planetelor exterioare (365 zile față de cei 29,5 de ani în cazul lui Saturn). Diferența respectivă se soldează în "depășirea" periodică a lui Saturn de către Pământ, întocmai ca doi șoferi pe o șosea. Să ne închipuim că ne aflăm în mașina Pământului, grăbindu-ne foarte tare spre destinație. În fața noastră pe șosea găsim mașina lui Saturn, care merge în aceeași direcție, dar constatăm că abia se târăște! Cum noi ne grăbim de aproape 30 de ori mai mult decât se grăbește el, vom ajunge în situația să-l "depășim". Ce constatăm când îl depășim? Ne va părea că încetinește, iar pentru o fracțiune de timp, în momentul în care trecem pe lângă el, ne va părea chiar că "stă pe loc" și nu se mai mișcă. Desigur, neintimidat, el își continuă în realitate parcursul lent. Însă odată cu trecerea noastră, el pare că și-a schimbat de fapt direcția de mers. Căci deși amândoi avem aceeași destinație, privită din mașina Pământului, mașina lui Saturn pare că merge acum în direcție opusă, adică înapoi!
Următoarea perioadă marchează revenirea din această depășire, moment în care Saturn pare că stă pe loc pentru câteva zile, urmând apoi a-și schimba sensul relativ la fundalul stelar, îndreptându-se din nou către est. Poziția staționarității planetei (sau stația) are loc, prin coincidență, lângă steaua Porrima din constelația Fecioara, când Saturn îi aplică (chipurile) un sărut fugitiv frumoasei zeițe romane.
Depășirea" inițială care a marcat începutul mișcarii retrograde a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie 2011. Începând cu mijlocul lunii iunie, Saturn își va relua mișcarea sa directă de la vest la est printre stele nopții.
În perioada următoare Stăpânul Inelelor Saturn își continuă dansul cu steaua Gama din constelația Fecioara, cunoscută și sub numele de Porrima. Numele exotic respectiv o cinstește pe zeița viitorului din mitologia romană. La miezul nopții îndreptați-vă privirea către sud-vest. La o distanță de orizont de doi pumni strânși cu mana întinsă spre cer veți găsi configurația stelară căutată.
La începutul lunii, separația unghiulară între Saturn și Porrima era de aproximativ o treime de grad de arc (20 minute de arc), în scădere. Ca să va faceți o imagine, Luna plină văzută cu ochiul liber de pe Pământ se întinde pe bolta cerească pe circa jumătate de grad de arc, sau 30 de minute de arc. Următoarele zile vor marca maximul apropierii celor două astre, deci momentul nu trebuie ratat. Unii astronomi numesc evenimentul în mod poetic "sărutarea lui Porrima de către Saturn".
Atunci Saturn va părea că "stă pe loc" dacă ne raportăm la stelele din jur. Această stare nu se referă la suspensia planetei undeva deasupra orizontului nostru, ea continuând să evolueze ca orice altă planetă exterioară Pământului, respectiv, să răsară din est și să apună în vest. Când spunem că planeta staționează ne referim la poziția ei relativ la fundalul de stele în cursul unei referințe de timp. Sună complicat?
Poziția unei planete pe bolta cerească se schimbă de la secundă la secundă, minut la minut, etc. Datorită rotației Pământului de la vest la est, pentru un observator terestru stelele și planetele răsar dinspre est, se deplasează pe cer, ating altitudinea maximă deasupra orizontului, după care descresc și apun în vest, întocmai ca Soarele. Mulți citadini nefamiliarizați cu astronomia - romanticii de ocazie care iau cina la terase sub stelele orașului - au convingerea că bolta cerească e neschimbătoare, că vedem tot timpul aceleași stele în aceleași poziții pe cer. Departe de adevăr! Rotația Pământului imprimă stelelor și planetelor o mișcare cerească continuă dinspre est spre vest. Dar știm că planetele, spre deosebire de stele, au o mișcare proprie, respectiv, cea de revoluție în jurul Soarelui, care se realizează pentru toate în sensul invers acelor de ceasornic dacă privim sistemul Solar de undeva deasupra Polului nostru Nord. Cele două mișcări ale planetelor în esență contrare, respectiv, cea aparentă imprimată de rotația Pământului și cea reală datorată revoluției lor proprii în jurul Soarelui dau ritmul pe care planetele dansează pe cer.
Mișcarea orbitală a planetelor exterioare (printre care se afla și Saturn) le imprima o direcție de evoluție pe cer de la vest la est. Această mișcare "reală" ne este însă ascunsă pe termen scurt (să zicem, în decursul unei nopți), deoarece perioada lor de revoluție este mult mai mare decât perioada de rotație a Pământului (29,5 de ani în cazul lui Saturn față de cele 24 de ore). Cu alte cuvinte, în cursul unei nopți vedem doar mișcarea predominantă, aparentă a planetelor, care se datorează ciclului terestru de noapte/zi. Pe termen mediu însă, la interval de săptămâni sau luni, observăm cum planetele rătăcesc prin constelațiile zodiacului.
Și se mai observă un lucru interesant! Perioada de revoluție a Pământului este mult mai scurtă decât cea a planetelor exterioare (365 zile față de cei 29,5 de ani în cazul lui Saturn). Diferența respectivă se soldează în "depășirea" periodică a lui Saturn de către Pământ, întocmai ca doi șoferi pe o șosea. Să ne închipuim că ne aflăm în mașina Pământului, grăbindu-ne foarte tare spre destinație. În fața noastră pe șosea găsim mașina lui Saturn, care merge în aceeași direcție, dar constatăm că abia se târăște! Cum noi ne grăbim de aproape 30 de ori mai mult decât se grăbește el, vom ajunge în situația să-l "depășim". Ce constatăm când îl depășim? Ne va părea că încetinește, iar pentru o fracțiune de timp, în momentul în care trecem pe lângă el, ne va părea chiar că "stă pe loc" și nu se mai mișcă. Desigur, neintimidat, el își continuă în realitate parcursul lent. Însă odată cu trecerea noastră, el pare că și-a schimbat de fapt direcția de mers. Căci deși amândoi avem aceeași destinație, privită din mașina Pământului, mașina lui Saturn pare că merge acum în direcție opusă, adică înapoi!
Următoarea perioadă marchează revenirea din această depășire, moment în care Saturn pare că stă pe loc pentru câteva zile, urmând apoi a-și schimba sensul relativ la fundalul stelar, îndreptându-se din nou către est. Poziția staționarității planetei (sau stația) are loc, prin coincidență, lângă steaua Porrima din constelația Fecioara, când Saturn îi aplică (chipurile) un sărut fugitiv frumoasei zeițe romane.
Depășirea" inițială care a marcat începutul mișcarii retrograde a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie 2011. Începând cu mijlocul lunii iunie, Saturn își va relua mișcarea sa directă de la vest la est printre stele nopții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu