În vizită la necropola neolitică din Cernica

Pe malul lacului Cernica

Cernica este o comună situată la 15 km de București, unde prin anii '60 s-a descoperit cea mai mare necropolă neolitică din Muntenia - un cimitir de 6000 de ani vechime! Acest loc de reculegere finală ascunde de fapt, pe lângă oase și suferințe străvechi, indicii ale celor mai timpurii cunoștințe astronomice de pe teritoriu românesc.

Cele peste 300 de morminte găsite acolo prezentau o dispunere aparte; orientarea lor nu părea să fie întâmplătoare. Arheologii au apelat la serviciile astronomilor. Printre ei și Ioan Corvin Sângeorzan, care sintetizează concluziile în cartea sa Ghidul cosmosului apărută în 1980.

"Tribul de acum 6000 de ani, venerând astrul zilei, Soarele, practica un anumit ritual al înmormântărilor, îngropându-și morții dimineața, în momentul solemn al răsăritului Soarelui și așezând trupurile în groapă întotdeauna cu fața spre Soare, orientate în direcția acestuia. Oamenii urmăreau bineînțeles un scop; ei înțelegeau deja că lumina și căldura Soarelui este un lucru necesar vieții și crezând probabil într-o continuare a existenței celui care a murit, pe lângă uneltele și hrana pe care le puneau în groapa mortului, orientau corpul în direcția Soarelui-răsăritor, pentru ca în chip magic astrul să le asigure în continuare viețuirea și după moarte."

După cum Soarele își schimbă punctul de răsărit în decursul unui an, glisând de-a lungul orizontului fie spre stânga (vara) fie spre dreapta (iarna) direcției cardinale Est, astronomii au găsit că mormintele erau dispuse sub formă de evantai, în funcție de momentul calendaristic al decesului și îngropării. Studiul astronomilor a arătat că o asemenea orientare nu era deloc aleatoare.

Fascinația pentru Soare a omului acelor vremuri a coincis cu trecerea de la un model subzistențial bazat pe vânătoare la unul bazat pe agricultură. În neolitic, sau noua epocă a pietrei, observarea mai atentă a Soarelui și anotimpurilor devenea esențială, căci de lumina și căldura lui depindea recolta și deci însăși viața!  Nu e de mirare că în acea perioadă asistăm la apariția unui cult ce personifică Soarele sub forma unei zeități. Căci doar prin puterea celui de sus vegetația renaște la viață, oferind cadrul natural și pentru perpetuarea speciilor de animale, pe care strămoșii noștri le vânau sau creșteau.

(Întâlnim orientarea astronomică a mormintelor chiar și în cimitirele de dată mai recentă. În cartea sa Vârstele timpului, etnologul Ion Ghinoiu ne arată că pentru unele morminte din Munții Apuseni se poate stabili cu suficientă încredere data decesului folosind doar o busolă.)

Bucureștiul, oraș al contrastelor, pare neterminat. Aflat acolo pentru un curs ce nu avea nimic în comun cu arheoastronomia, m-am hotărât să calc pe urmele lui Sângeorzan. Vorbisem înainte cu dl. Lilian Iordache, un localnic pasionat de istoria acelor meleaguri, care s-a oferit să mă însoțească la necropolă. Dânsul menține un portal electronic al comunei Cernica, pe care îl găsiți aici. Website-ul e cam singura sursă de informație turistică a zonei. Deși necropola este înscrisă pe lista monumentelor protejate de prim rang, vizitarea ei e oarecum rezervată celor inițiați: afișele și indicatoarele turistice lipsesc cu desăvârșire.

Iau deci mașina din fața Hotelului, cotesc pe Calea Călărașilor, Bulevardul Basarbiei, și mă minunez de aglometația și forfota capitalei, pe care o părăsesc prin Pantelimon. Cartierul-dormitor lasă încet loc caselor, mai apoi vilelor, dincolo de care un afiș tăiat mă anunță că am părăsit definitiv metropola. Virez la dreapta, ajutat de un indicator. Drumul taie șoseaua de centură a Bucureștilor și ajunge la o pădurice care se gătise în verde de Sângeorz. Mă aflu pe malul lacului Cernica, ale cărui ape strălucesc sub un Soare răbdător. Destinația mea este satul Căldăraru, aflat pe celalt mal, unde urmează să mă întâlnesc cu dl. Iordache.    

Dincolo de satul Căldăraru, pe malul apei, drumul de pamant se închide într-o buclă. Am ajuns la destinație. O cruce sfințește acum această mașinărie păgână de înviere solară.