18 iunie 2012

Hotarele soarelui și vârstele timpului (I)


Orizontul unui apus de vară

"Soarele e pus de Dumnezeu să lumineze pământul, dar el, îngrozit de răutăţile câte le vede pe pământ şi sătul de acelaşi drum veşnic, întruna vrea să fugă şi să scape de vederea pământului. Aşa cum umblă el de-a curmezişul peste pământ, de la răsărit spre sfinţit, tot îşi schimbă drumul şi fuge cu răsărirea, când spre miază-zi, când spre miază-noapte, că doară-doară va putea ajunge odată să facă sfârşit pământului şi el să stea să se odihnească pe cer şi să nu mai aibă de încunjurat pământul. Iar sfârşitul pământului va fi atunci când soarele va ajunge să răsară de la sfinţit şi să sfinţească la răsărit, adică tocmai întors de cum e astăzi.
Dar Dumnezeu nu voieşte lucrul acesta şi de aceea a pus străjer la miază-noapte pe Sân-Nicoară şi la miază-zi pe Sân-Toader, ca să ţie calea soarelui şi să-l abată din cale.
Şi cică primăvara ajunge soarele în fuga lui pe la Sân-Toader şi atunci ia cu el nouă babe rele şi aduce ploi şi ninsori şi prăpădenii de vreme rea, că doară-doară va scăpa nevăzut de Sân-Toader pe o vreme ca aceea. Şi mai-mai să-l scape Sân-Toader, căci soarele apucă să fugă înainte; dar atunci Sân-Toader, cu nouă cai are să se ia după soare şi-l fugăreşte, îl aleargă să-l prindă. Şi fuge după soare treisprezece săptămâni, şi abia îl ajunge colo departe-departe spre miază-zi. Şi cum îl ajunge, îl şi întoarce de la miază-zi spre răsărit. Şi se întoarce soarele şi merge, merge spre răsărit, dar când ajunge la locul lui cel orânduit de Dumnezeu, nu se astâmpără ci fuge înainte spre miază-noapte, că doară va putea fugi pe de cealaltă parte. Şi atunci  îi iese în cale Sân-Nicoară şi-l prinde şi-l trimite îndărăt. Şi soarele iaraşi face ce a făcut, şi tot aşa o paţe într-una cu Sân-Toader şi cu Sân-Nicoară.
Dar odată şi odată tot o să scape el de păzitorii lui; dacă nu de Sân-Toader, dar de Sân-Nicoară tot o să scape, că Sân-Toader e tânăr şi are cai, dar Sân-Nicoară n-are cai şi e bătrân..."
Străjerii Soarelui: tânărul Sân-Toader și bătrânul Sân-Nicoară

Legenda transilvăneană de mai sus, despre Soare și paznicii săi sfinți, a fost culeasă de George Coșbuc. Am întâlnit-o într-o carte a etnologului Ion Ghinoiu, Vârstele timpului. Este una dintre cele mai interesante cărți citite de mine: ea tratează sub o formă condensată și la obiect riturile, credințele și miturile populare și legătura lor cu fenomenele naturale (astronomice, biologice, sociale) care le-au determinat. Istorioara lui Coșbuc, deși încurcată pe alocuri după cum vom vedea, se potrivește foarte bine cu un eveniment anual important, dar deseori trecut cu vederea, care va avea loc chiar săptămâna viitoare: solstițiul de vară. Anul acesta solstițiul se va produce în primele ore ale dimineții de joi, 21 iunie.  

Strămoșii noștri au observat încă din preistorie că lungimea zilei, traseul parcurs de Soare pe cer, dar și pozițiile sale de răsărit și apus raportate la orizontul local (dealuri, păduri, stânci) se schimbă în decursul anului. Toate acestea erau legate între ele. Vara Soarele răsare cu mult mai în stânga și apune cu mult mai în dreapta decât iarna, pentru un observator ce privește spre sud. Această migrație a punctelor cheie dă naștere pe bolta cerească la un semicerc mult mai generos, pe care Soarele trebuie să-l parcurgă odată cu instalarea verii. Glisarea treptată de-a lungul orizontului nu se poate produce la infinit, altminteri ar duce la sfârșitul lumii: ea evoluează ciclic, precum o pendulă. Și vine momentul când, întocmai ca o pendulă, Soarele dă să încetinească din parcursul său, ba mai mult, chiar se oprește! Atât tendința sa de migrare spre punctul cardinal nord cât și avansul lui pe înălțime încetează pentru câteva zile în preajma solstițiului (termenul de origine latină s-ar traduce prin "soarele stă"), după care asistăm la o inversare a evoluției până la poziția sudică extremă care va marca următorul solstițiu, cel de iarnă.

Cercul orizontului și punctele solare cheie

În legenda populară a lui Coșbuc, această pendulare anuală a Soarelui între miazănoapte și miazăzi este asigurată de cei doi sfinți care își asumă rolul de străjeri cosmici: Sân-Nicoară (sau Sfântul Nicolae) și Sân-Toader (sau Sfântul Teodor), cu observația că la Coșbuc apare o confuzie între pozițiile cei doi sfinți, după cum remarcă și Tudor Pamfile în Sărbători la români:
"De bună seamă că este o greşeală. Nu Sf. Neculai aţine calea soarelui pe la miazănoapte ci Sf. Toader. Sf. Neculai stă la miazăzi, deoarece pe la 6 decemvrie  soarele răsare de către amiază, iar de la această zi, după credinţa poporului, soarele începe să răsară tot mai spre miazănoapte."
Pentru solstițiul de vară e relevantă cursa dintre Soare și Sân-Toader, pe care Ghinoiu o rezumă astfel:
"Deci pentru ca Soarele să răsară exact din locul unde apune, trebuie să străbată și tărâmurile de miazănoapte. Pentru a-și împlini această dorință, Soarele încearcă în fiecare an să depășească asfințitul și răsăritul [...]. Camuflat de nouă babe rele, soarele trece nevăzut pe lângă Sântoader și înaintează [cu răsăritul și apusul către nord]. Sântoaderul aleargă cu caii săi și prinde Soarele la răsăritul cel mai avansat din an, la solstițiul de vară, după mai mult de 13 săptămâni (peste 90 de zile). Or, numai plecând de la echinocțiul de primăvară (21 martie) și alergând cu caii săi peste 90 de zile, Sântoaderul poate ajunge Soarele la solstițiul de vară (21 iunie) în punctul periculos de a scăpa spre miazănoapte."
Solstițiul de joi marchează momentul în care Soarele, fugind de răutăţile pământului, este în cele din urmă ajuns şi oprit de către Sân-Toader. Este ziua în care sfântul ne îndreaptă neputințele sau recreează lumea. Însăși vârstele sfinților trădează poziția lor în calendarul bisericesc: Niculae, plasat mai la sfârșit de an, este un moș, în vreme ce Sân-Toaderul sărbătorit în preajma echinocțiului vernal "e tânăr și are cai" (despre simbolul calului și legătura acestuia cu astronomia puteți citi mai multe în cartea lui Ghinoiu).



Pentru următorul articol vă propun o vizită la o biserică oarecum unică în județul Sălaj, unde vom găsi indicii ale unei adorări solare străvechi, împreună cu o reprezentare încifrată a prinsorii dintre Sân-Toader,  Sân-Nicoară şi Soarele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...