O scară spre stele

Raffaello Sanzio, Visul lui Iacov

"Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea." 

Facerea 28, 12

Pentru antici, Universul era o imensă ceapă cosmică. Structurat pe învelișuri, cercurile sale concentrice, pe care evoluau cele 7 planete ale acelor vremuri, se asemănau unei ținte, cu Pământul în centru, nemișcat.

Scara din visul biblic al lui Iacov, cu un capat sprijinit pe Pământ, cu celalalt atingând cerul, avea menirea de a înălța îngerii tocmai până la extremitatea sistemului Solar, spre cel mai îndepărtat inveliș al sferelor cerești, stâpânit aievea de ursuzul Saturn. Dincolo de el se întindea numai lăcașul stelelor fixe, de-a pururi neschimbătoare, împărăția lui Dumnezeu.

Andreas Cellarius, Harmonia Macrocosmica. Modelul geocentric al Universului plasa Pământul în centrul unor cercuri de stele, formate din planete și stele fixe propriu-zise.

Ascensiunea pe această scară cosmică se produce în trepte, călcând pe cele 7 inele planetare concentrice, transfigurate cu timpul în cele 7 păcate de moarte sau cele 7 virtuți creștinești. Ele îl poartă pe aspirantul la nemurire dincolo de orbita Lunii, a lui Mercur, Venus, a Soarelui, Marte, Jupiter, tocmai spre părintele arhaic, Saturn.

Moralitatea pamântească devenise proiectată în stele. Vreme de sute de ani, acest model cosmologic circular avea să satisfacă pe deplin necesitățile unor oameni dedicați, în primul rând, propriei lor cunoașteri și înălțări lăuntrice, și mai puțin complicațiilor științifice inutile.

Modelul înșeptit urma sa inspire și o seamă de descoperiri importante, precum paleta de 7 culori (curcubeul ROGVAIV) și octava muzicală. Universul cânta o melodie planetară pe cel mai simplu instrument posibil: o coardă cosmică, întinsă între Pământ și Saturn, a cărei subdiviziuni muzicale răsunau odată cu trecerea planetelor.

Și poate că în goana modernă după tot mai multă informație ne scapă adevărata înțelepciune a înaintașilor. Căci oricât de mult am explora cosmosul, oricâte sonde spațiale am trimite și oricât de multe date am culege, în depărtările înghețate nu vom găsi răspunsuri la propriile noastre frământări egocentrice, ci vom fi cel mult puși în fața unor noi întrebări. Iar astrofizica, după cum se știe, nu acoperă prea bine golurile din suflet...