Astronomie şi astrologie în Rudimenta Cosmographica a lui Johannes Honterus

Anul acesta aniversăm 515 ani de la naşterea în Braşov a lui Johannes Honterus, unul dintre saşii erudiţi care avea să rămână în istoria astronomiei autohtone printr-o "descriere a lumii în versuri", o lucrare tipărită ce se va bucura de o largă răspândire în mediile europene: Rudimenta Cosmographica sau Elementele Cosmografiei. Cartea va fi utilizată în spaţiul german ca manual de astronomie ptolemeică o bună bucată de vreme, până în secolul al XVII-lea când propagarea concepţiei heliocentrice asupra Universului face ca părţi din Cosmografia braşoveanului nostru să nu mai corespundă. De altfel, trebuie să notăm că ediţia definitivă a cărţii lui Honterus apare în 1542, aproape concomitent cu De Revolutionibus Orbium Coelestium (1543), opera revolutionarului Copernic care indeparteaza definitiv Pamantul din centrul lumii.

Pe noi ne interesează aici mai mult prima parte a Cosmografiei, în care Honterus prezintă principalele noţiuni de astronomie şi geografie într-o împletire fermecătoare cu doctrina astrologică a vremii. Reproducem mai jos Cartea I din ediţia bilingvă apărută în 1988 la Editura Dacia pentru care traducerea din latină aparţine doamnei Valeria Căliman. Numerotarea editorială a catrenelor, pe care am preluat-o şi eu, facilitează identificarea textuală a aspectelor discutate, după cum urmează:

• 1-5 Introducere generală
• 6-43 Globul ceresc cu împărţirea sa: ecuatorul, zodiacul, tropicele, orizontul
• 44-50 Zonele de climă ale pământului
• 51-57 Polii cerului şi axa pământului
• 58-63 Zodiile masculine şi feminine
• 64-68 Zodiile anotimpurilor
• 69-73 Zodiile elementelor
• 74-81 Zodiile în raport cu părţile trupului omenesc
• 82-103 Constelaţiile de stele
• 104-121 Stele mai importante din constelaţii
• 122-126 Planete
• 127-134 Planetele în raport cu zodiile
• 135-151 Aspectele planetelor
• 152-159 Timpurile de evoluţie a planetelor pe boltă, adică perioada lor siderală
• 160-179 Mişcarea stelelor pe bolta cerească
• 180-186 Meridianele şi variaţiile duratei zilei 
• 187-197 Unităţile de măsură de lungime şi raporturile dintre ele
• 198-201 Cele patru elemente
• 202-205 Focul
• 206-214 Circuitul apei
• 215-228 Vânturile
• 229-247 Alternanţa dintre zi şi noapte, eclipse, schimbările climei
• 248-251 Denumirile geografice ale uscatului şi ale apelor

Principalul defect al demersului editorial românesc din 1988 constă în lipsa notelor de subsol menite să faciliteze înţelegerea de către profan a spiritului de veac şi interpretarea unui limbaj de altfel greoi. Dar probabil că aceasta ar fi împins micul volum cu mult dincolo de ale sale 100 de pagini. Putem aminti şi mica neconcordanţă din versetul 9, unde se face referire la şapte aştri ficşi când de fapt ar trebui să fie vorba de planete (o eroare pentru care nu ştiu dacă autorul sau traducătorul se face vinovat). Idem versetul 122. La poziţia 35 opinăm că Arcton (lat. nord) se referă nu la o stea anume, ci la una dintre Urse, posibil cea Mare. De asemenea, ne întrebăm care sunt cei 12 aştri care sunt pomeniţi în versetele 54-55? Nu cumva se referă această cifră la zodii, iar cei 30 paşi la gradele subîntinse de fiecare în parte (30x12=360)? În text întâlnim şi unele denumiri perimate a constelaţiilor pe care ar fi bine să le explicăm dinainte: ele sunt Telum în loc de Săgeata (Sagitta), Heniochus în loc de Vizitiul (Auriga) sau Deltoton în loc de Triunghi (Triangulum), în vreme ce Meduza trebuie să o identificăm cu steaua Algol din Perseu, poreclă pe care o atribuim fără îndoială strălucirii sale diavoleşti.

* * *

Johannes Honterus 
Rudimenta Cosmographica

Coronae

1542

C a r t e a I

l. Eu voi numi ale cerului părţi, cu stele şi vînturi

Ţări cu popoare, oraşe şi-ntinderi de ape, pămînturi,

Munţi şi cu fluvii, bogaţi ei în plante, multiple-animale.

Munci, meşteşuguri, create de mintea umană şi ele,

5. Nume de boli, maladii; înşira-voi de-asemeni

Bolta cerească, ce-acoperă roată pămîntul întreg.

Unde formate au fost mai întîi ale vieţii substanţe

Ca şi văzduhul ce are orbite variate de sfere,

Aştrii cei ficşi ce sînt şapte, apoi călătoarele stele,

10. Sfere mai mari, ce lumea în două împart, şi-s egale

Bolta cerească de-o parte, de alta avem ecvatorul

Sus străjuieşte amiaza, iar jos orizontul se vede,

Calea lactee şi cercuri ce-s două şi polii ea taie.

Primul s-arată zodiacul cu douăsprezecele-i zodii

15. Întretăind el pe glob curmeziş două tropice-n cale.

Canceru-n partea de sus, Capricornul în cea inferioară

Taie în două bolta cerească şi astfel se face ca

Zodia Berbecului, Cumpăna ziua de noapte desparte.

Iar ecvatorul tăiat e în partea de mijloc a lumii.

20. Cel ce împarte în spaţii egale de-apus răsăritul.

Cercul acesta polii cei doi îi străbate tot timpul

Şi variind el amiaza, ziua lungeşte, scurtează.

Deci emisfera de sus, ca şi cea inferioară variază

Una de alta, iar locul in care pămîntul cu cerul

25. Se întîlnesc (cît te duce privirea) orizont el se cheamă.

Calea lactee cu-a ei nebuloasă diafană se vede

strălucitoare pe boltă, doar numai cînd noaptea-i senină.

Ziua ea trece de partea opus aşezată de axă.

Cercuri urmează iar două, ce partea de sus întretaie

30. Şi se unesc amindouă în punctele lor cardinale.

Patru variate-anotimpuri pe cer desenate-s de aştri

Şi fiecare avînd el de luni chiar un număr egal.

Cercuri mai mici se mai numără încă-n a lumii-mpărţire.

Care în chip inegal despărţesc risipitele zodii.

35. Cercul boreal de la nord a cuprins strălucirea lui Arcton.

În interior a închis mişcătoarele stele în valuri,

În exterior un alt cerc a cuprins el a Racului zodie.

Care îl ţine pe soare departe în timp de solstiţiu.

Iară al treilea, iarnă numit, e acela în care

40. Soarele noaptea aşterne din tropice la Capricorn.

Unul rămîne deasupra la capătul axei, departe,

Ce orizontul lipit de pămînt distinge mai bine.

Spaţiul ceresc în cinci părţi despărţit e, ce sînt paralele.

Faţa pămîntului este şi ea despărţită de-asemeni.

45. Partea din mijloc de-abia locuită-i din cauza dogoarei.

Neaua şi gerul cuprind alte douã, apoi între ele

Două mai sint temperate, amestec de frig şi căldură.

Una de noi locuită, cealaltă o ţin antihtonii.

Cert e că ţările multe-s la antipozi situate,

50. De pretutindeni spre centru călcîiele fiind îndreptate.

Cerul acolo în punctele două format-a mici cercuri,

Care sînt polii cei doi, ai pămîntului punct cardinal.

Centrul acestora lasă să treacă-a pămîntului axă,

Iară deasupra pe bolta cerească rotesc doişpe aştri.

Rudimenta Cosmographica. Ilustraţie reprezentând
principalele cercuri ale sferei cereşti 

55. În boreală sînt şase şi şase în cea australă.

O constelaţie se vede la treizeci de paşi de acolo.

Iară la şaizeci de paşi licăresc alte stele, puzderii.

Şi dupã genuri natura de zodii e variată.

Sînt masculine: Berbecul şi Gemenii, Cumpăna, Leul.

60. Săgetător, Vărsătorul ce ele-s sortite căldurii.

Iar femininele zodii cu toate-s sortite răcelii.

Taur, Scorpion, Capricornul şi Cancerul, Peştii.

Nopţii frigidele s-au consacrat, masculinele zilei.

Chiar cele patru, pe rînd, anotimpuri legate-s de zodii.

65. Taurul, Berbecele, Gemenii, a primăverilor stele.

Cancerul, Leul furios şi Fecioara sînt stele de vară.

Toamna se vede Scorpionul, cu lancele-i Săgetătorul.

Iarna adusă-i de Peşti, Capricorn, Vărsătorul de apă.

Şi elementele lumii legate-s de cîte trei zodii.

70. Leul, Berbecul şi Săgetătorul au focul la bază.

Taur, Capricorn şi Fecioara-ntreit reprezintă pămîntul.

Gemenii, Cumpána şi Vărsătorul de aer se leagă.

Racul, Scorpionul şi Peştii drept element au ei apa.

Astfel cum trupu-şi măreşte vigoarea prin propria-i virtute

75. Zodia-şi revendică sieşi în parte a membrelor soartă.

Capu-i supus de Berbece, grumajii de Taur ocrotiţi.

Gemenii braţele călăuzesc, iară Cancerul pieptul.

Leul conduce el umerii, pîntecul zodia Fecioarei,

Cumpãna ţine ea şalele, partea de jos Scorpionul.

Rudimenta Cosmographica. Secţiune în limba latină din Cartea I,
care discută corespondenţa dintre zodii şi părţi ale corpului 

80. Coapsa Arcaşul o mişcă, genunchii apoi Capricornul

Gamba şi talpa le sprijină ei Vãrsătorul şi Peştii.

Spre-a deosebi mişcătoarele stele pe-a crugului cale,

Forme şi ordine, avînd chiar mărime, culoare egale

Greu de distins între ele, găsindu-se împrăştiate.

85. Alcătuite au fost în chipuri şi membre de fiare.

Şi denumiri li s-au dat după acestea şi la constelaţii.

La miazănoapte Dragonul desparte pe Ursele două.

Vega-i a Lirei podoabă, Arcturus de-acolo coboară.

Apropiat Engonensis, Ophiucus, Balaurul de-asemeni

90. Vultur şi Telum străbat a Robilor cale-nstelată.

Apoi urmează Pegasul, alăturea este Delfinul.

Şi Andromeda, părinţii-i Cefeus, ca şi Casiopea

Cu înarmatul Perseu, al ei ginere, apoi e Meduza

Înfiorătoare, în preajmă-i străjeri Deltoton, Heniochus.

95. Apoi Berbecele, Taurul şi Gemeni, Rac, Leu de-asemeni

Cumpăna şi Scorpionul, Arcaş, Capricorn, Vărsătorul,

Peştii. La sud se găseşte Delfinul ca şi Eridanus.

Iar Orion luminează pe Iepure şi Procyon.

Cîinele mare apoi constelaţia Argo se vede.

100. Hidra se-ntinde de-a lungul pe cer, un drum de trei zodii.

Poartă în spate Craterul şi Corbul cel croncănitor.

Iară alături Centaurul răpune cu suliţa fiara.

Peştele sudului trece în grabă de Altar, Coroană.

În amintitele zodii mai sînt înglobate şi stele.

105. Taurul el poartă în spate un număr de şase Pleiade

Iară pe frunte-s înscrise Hyade, mănoase în ploaie.

Gemenii au la picioare pe Propus, iar stelele care

Roiuri compacte se-ndreaptă spre Cancer, Praesaepe se cheamă.

Lîngă Praesaepe stau nedespărţiţi fraţii Castor şi Pollux.

110. Regulus strălucitoare-i în inima Leului nobil.

Spica în stînga Fecioarei e steaua băgată în seamă.

Iară de aici Protrygeta coboară sub aripa dreaptă-a Fecioarei.

Patru-s la dreapta-ndreptate spre Vărsătorul de apă

Cele ce leagă pe Peşti, ele Lanţuri se cheamă.

115. Nodus in Lanţ se găseşte, Boarul el are pe-Arcturus

Apoi urmează-ale Carului stele frumoase şi Boii.

Iară Helicele sînt la sfîrşit şi pe umărul stîng

Poartă Henichus Capella, de ploi, umezeală vestită.

Ţapii cei doi se găsesc aşezaţi în mîna lui stîngă.

120. În constelaţia Argo, vestita Canopus luceşte

Cîinele mare, el ţine în bot strălucirea lui Sirius.

Fixe zări-vei un număr de stele ce-s şapte: Saturnus.

Soarele, Luna şi Venus cu Marte şi Jove, Mercurus.

Care rotesc pe tot cerul, dar cele ce-s rătăcitoare

125. Ele-şi urmează-a lor proprie mişcare, mereu împotriva

Stelelor fixe-ndreptată şi astfel pe boltă aleargă

Şi locuiesc printre stele în douăsprezece lăcaşuri.

Exercitîndu-şi de-a rîndul puterile lor fiecare.

Luna-i stăpînă pe Cancer, Mercur pe Fecioară şi Gemeni,

130. Venus, ea, Taurul, Balanţa în propria-i putere le ţine.

Leul de soare el fuge, pe cînd Scorpionul cel aprig

Ca şi Berbecul lui Marte cedează, iar Peştii în parte

Lui Jupiter se supun, de-asemeni Centaurul,

Iar lui Saturn Vãrsătorul de apă ca şi Capricornul.

135. Înfăţişări diferite au stelele faţă de zodii.

Cînd mişcãtoarele stele le-ajută, le-mpiedică mersul.

Două planete pe cer cînd se văd la distanţă egală

Pe o şesime din cel zodiac, printre zodiile două

Un hexagon ele-nscriu, iar cînd stau trei planete la rînd

140. Pe-a zodiacului parte a patra aşa aşezate

Ele înscriu tetragonul pe-a cerului boltă senină.

Pe o treime trigonul format e din cei patru aştri

Şi însfîrşit pe la mijloc sînt stele ce stau împotrivă

Din depărtare fixînd ele-aspectul ce-l are planeta.

145. Iară în spaţiile astfel formate se mişcă

Aştrii de sus, ce se schimbă mereu cu aştrii de jos.

Două sînt cercuri în partea opusă ce seîntretaie

Care formează pe boltă al Lunei şi-al Soarelui crug.

Capul Dragonului este-nsecţiunea în care e Luna,

150. Sus îndreptat e spre recele nord, iară coada se află-n

Locul în care Luna coboară spre sudul ploios.

Iată şi timpul în care planetele trec printre zodii.

Treizeci de ani al zodiilor crug Saturn îl străbate-n

Mersu-i lin inversat printre douăsprezece însemne.

155. Ani, îndoitul lui şase, chiar Jupiter trece-ntre stele.

Marte, în schimb, în doi ani cele zodii incet le străbate.

Soarele îl împlineşte, făcîndu-şi orbita-ntreg anul.

Venus nu face nici anul, Mercur mai puţin, printre zodii.

Luna parcurge grăbită distanţa în treizeci de zile.

Rudimenta Cosmographica. Ilustraţie reprezentând elementele primordiale,
sferele cereşti, planetele şi constelaţiile. Pământul este în centrul Universului.

160. Aştrii cei mari, apoi stele întreit se arată privirii.

Stele răsar şi pe urmă încet se scufundă-n adîncuri.

Zorile zilei pe aştri-i readuc iar la soare răsare.

Iară potrivnice stele atunci se scufundă în mare.

Şi în amurg, cînd scrutezi orizontul şi soarele apune

165. Vezi cã planetele care dispar sînt în partea opusă.

Febus cu caii săi cînd departe de pol se retrage,

Stelele mici, rînd pe rînd, încep să apară.

Numai cînd raza de soare din plin luminează pămîntul

Stelele se-ndepărteazã de pol în strînsă coloană.

170. Ultima ce se iveşte de strajă-i Luceafăr de seară.

Stele-apar mai întîi pe-a Berbecului zodie de-a lungul.

Linia ecliptică astfel ne-arată că zodiacul

Taie de-a latul a bolţii tărie în două.

Linie ce trece prin poli şi străbate pămînturi mănoase.

175. Tocmai de aceea rezultă prea vaste întinderi de locuri.

Spaţiu-i mai lat, cînd ecliptica de ecvator e departe

Şi se ridică la polii-aşezaţi la aceeaşi distanţă.

Steaua apune în timp ce-ecvatorul în urmă îl lasă.

Cînd din adîncuri o-azvîrle orizontul, răsare pe boltă.

180. Al meridianelor şir, fiecare luate în parte.

Gradele cinci supra zece cuprind intervalul de-o oră.

Cercuri fiind ele înscrise la număr chiar treizeci şi şase,

Meridiane avînd între ele un număr de zece,

îndepărtate la mijloc, cu ziua şi noaptea egale,

185. Se împreună treptat, atingînd ai pămîntului poli.

Vara avînd de aceasta un număr mai mare de ore.

Iară de-a lungul de grade, sub cercuri de-asemeni egale

Ele cuprind în lăţime aceleaşi întinderi de stadii.

Cinci sute ele-s la număr, aşa cum în versuri voi spune.

190. (Patru grăunţe luate-n lăţime formează un deget.

Palma-i de degete patru, piciorul el pălmi patru are.

Pasu-i format de picioare ce-s cinci, iară stadiul el are

Pasi una sută şi cu douãşcinci, iar o mie fac stadii ce-s

Opt, îndoitul lor face măsura numită leuca).

195. Legea fixat-a drept cale de-o zi, drum de paşi douã mii.

Mila romană e calea parcursă de paşi patru mii.

Milele noastre-s mai mici, ele avînd mai redusă măsură.

Lumea de jos e pămîntul şi apa, aerul, focul.

Ca elementele primordiale de noi cunoscute.

200. Din preschimbările cărora toate ce sînt se născură

Tot ce creat-a natura, în ele din nou se transformă.

Focul stăpîn e pe aer, pe ale văzduhului forţe.

Sub diferitele-i forme-n regiuni în trei feluri se află.

Sus e văpaie si geruri la mijloc, apoi intre ele

205. Cald şi cu frig se succed dup-olaltă în timpuri diverse.

Aburi de două naturi în văzduh se ridică, cînd primul

Dens e şi umed, îl ţine pe loc a lui greutate.

Cald şi uscat celălalt se înalţă uşor în tărie.

Se condensează adesea cel umed şi el se transformă,

210. Iarna, în fulgi deşi de nea, sau a zorilor brumă.

Ploaie ce toarnă din nori, cu găleata, în spume.

Picuri de rouă şi ceaţă şi grindină ne-ndurãtoare.

Seceta naşte de-asemeni tot feluri de aburi în lume.

Trăsnet şi tunet şi fulger, ralale de vînturi.

215. Voi arăta după acestea obîrşia şi nume de vînturi

Din cele patru opusele părţi ale lumii stîrnite.

Împrejmuite sînt ele la dreapta şi stînga de-apururi

De adieri mai uşoare ce-n vrajbă potrivnic se-nfruntă.

Nordicul vînt, coborînd de la pol, rece suflă tăios.

220. Circis se-ndreaptă spre-apus, acvilonul spre est înconjoară.

Din sens contrar, ploi aduce austrul şi scaldă Olimpul

Vînt care vine din Libia-orientală spre soare răsare.

Din răsărit mai adie un vînt ce-i primăvăratic

Altul apoi, susţinut de solstiţiu, el norii-i reţine.

225. Crivăţul aspru, ce-aduce mari geruri şi vreme de iarnă.

Suflă zefirul, venind din apus, întîlnind el în cale-i

Iarna pe Africus, soarele el cînd pe boltă coboară.

Cît şi pe cel ce adie pe timp de solstiţiu de vară.

Timpul sosit-a privirea s-o-ntoarcem acum spre pămîntul

230. Care-i adînc aşezat nemişcat în al centrului mijloc.

Soarele-n caru-i de foc cînd roteste în preajmă-i pe ceruri

Ziua aduce cînd vine şi noaptea se lasă cînd pleacă.

Iară cînd luna opreşte în drum ale soarelui raze,

Un fenomen se iveste pe cer, ce se cheamă eclipsă.

235. Şi colorează pe Iris, sub norul opus aşezată

Fără-ncetare-n diversele luni ce-ntr-un an se înşiră.

Înfăţişarea lor nouă le-o dă diferitelor locuri,

Care în necontenitul lui mers alte forme îmbracă.

Zona întinsă-ntre două, în cerc, paralele cuprinsă

240. Face-ntr-o zi jumătate de oră ea să varieze.

Clima, ea, astfel se schimbă în direcţii opuse.

Trece aşa prin Meroe, Silene pe Nil, Alexandria

Şi prin oraşe din Rhodos, ca şi Apollinus de-asemeni,

Prin Marea Neagră acolo în guri unde Niprul se varsă.

Rudimenta Cosmographica. Ilustraţie cuprinzând o hartă a Europei de Est

245. Peste ale Riphei abruptele-i stînci, iar la urmă prin Thule.

Prin antiteză de aceea mari zone de climă opuse

Ele îşi schimbă a zilei şi nopţii lungime de-a pururi.

Din diferite motive pămîntul numit e de-asemeni:

Insulã, chiar şi peninsulă, istm uneori, după cum

250. Apele ce-l înconjoară o formă îi dau şi-un aspect.

Iară acestea se cheamă oceane, sau mări şi canale.

***

Statuia lui Honterus lângă Biserica Neagră - Braşov