Orele biblice

Pilda lucrătorilor tocmiţi la vie

Nu rareori citim sau auzim că cineva s-a trezit, în al doisprezecelea ceas, să facă una sau alta. Expresia nu inseamnă că acţiunea a fost efectuată la amiazi, ci mai degrabă în ultimul moment, ca ultimă şansă. Dar lucrurile nu au stat dintotdeauna aşa: sensul original avea legătură cu Biblia şi cu modul în care oamenii împărţeau timpul.

Primul ceas solar a luat forma unui băț (gnomon) înfipt vertical în pământ. Pe baza umbrei sale strămoşul nostru preistoric a separat ziua-lumină în perioade arbitrare. Orientarea lui mai bună în timp i-a permis să se întoarcă la vreme acasă, înainte de lăsarea nopții și confruntarea cu pericolele specifice. Romanii păstrau o împărţire a zilei în două intervale: ante meridem (înainte de prânz) și post meridiem (după prânz), acestea fiindu-ne transmise prin abrevierile moderne a.m. și p.m. Timpul-lumină al romanilor şi evreilor era format din 12 ore, socotite de la răsăritul soarelui şi până la apus (noaptea se foloseau 3 sau 4  perioade de veghe sau străji). Însuşi Isus atestă această împărţire în Ioan 11:9 : "Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi?". Toate orele întâlnite în Biblie trebuie înţelese pornind de la această realitate, dar pentru că răsăritul şi apusul soarelui variază în cursul anului orele biblice nu pot fi transformate cu precizie în ore moderne. Primele nu erau omogene pe tot parcursul anului deoarece atât direcția cât și lungimea umbrei se schimba odată cu anotimpurile: în zilele scurte de iarnă orele de lumină curgeau mai repede, iar în cele lungi de vară același număr de ore trecea mai greu (1 h sezonieră = 45 min iarna vs 75 min vara). Echinocţiile constituiau excepţii: pentru scurt timp orele se egalizau.

În vremurile biblice nu era însă necesar ca timpul zilei să fie indicat atât de precis, iar orele inegale corespundeau perfect necesităţilor. Iată, spre exemplu, referinţele temporale din pilda lucrătorilor tocmiţi la vie din Matei 20, pe care o redăm mai jos în traducerea Cornilescu:

"Fiindcă Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieşit dis-de-dimineaţă să-şi tocmească lucrători la vie. S-a învoit cu lucrătorii cu câte un leu pe zi şi i-a trimis la vie. A ieşit pe la ceasul al treilea şi a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. "Duceţi-vă şi voi în via mea", le-a zis el, "şi vă voi da ce va fi cu dreptul." Şi s-au dus. A ieşit iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea şi a făcut la fel. Când a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând în piaţă şi le-a zis: "De ce staţi aici toată ziua fără lucru?" Ei i-au răspuns: "Pentru că nu ne-a tocmit nimeni." "Duceţi-vă şi voi în via mea", le-a zis el, "şi veţi primi ce va fi cu dreptul." Seara, stăpânul viei a zis ispravnicului său: "Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi." Cei din ceasul al unsprezecelea au venit şi au luat fiecare câte un leu. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult; dar au primit şi ei tot câte un leu de fiecare. După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului şi ziceau: "Aceştia de pe urmă n-au lucrat decât un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am suferit greul şi zăduful zilei." Drept răspuns, el a zis unuia dintre ei: "Prietene, ţie nu-ţi fac nicio nedreptate; nu te-ai tocmit cu mine cu un leu? Ia-ţi ce ţi se cuvine şi pleacă. Eu vreau să plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie. Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?" Tot aşa, cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.""

La primirea banilor, lucrătorii tocmiţi de dimineaţă sunt nemulţumiţi de faptul că au fost recompensaţi în mod egal cu lucrătorii care s-au alăturat muncii abia după ceasul al unsprezecelea şi care au acţionat deci numai în ultima oră de lumină, sau mai colocvial spus pe ultima sută de metri. Acest sens al expresiei este încă păstrat de englezescul the eleventh hour care se întâlneşte la noi mai rar, ce-i drept, în română fiind preferată varianta cu doisprezece probabil pentru a spori semnificaţia ideii de la bază, aceea de ultimă clipă. Pentru proprietarul viei munca tuturor a fost la fel de importantă, căci fără cei tocmiţi la apusul soarelui culesul nu s-ar fi încheiat şi munca tuturor ar fi rămas neîmplinită. Echivalenţa plăţii între cele două categorii este enunţată în celebra încheiere: "cei din urmă vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă".

Prin specificul său constructiv ceasul mecanic va impune mecanismul orelor egale, o schimbare fundamentală în modul de percepţie a timpului, când practic toate orele au devenit echinocţiale. Dar pentru ca un cadran solar să indice ore egale trebuia ca gnomonul să fie înclinat paralel cu axa de rotaţie a Pământului, o descoperire care se produce abia târziu în istoria gnomonicii, primul asemenea cadran păstrat datând din 1371.