Gromovnic, file de poveste

"Gromovnic al lui Iraclie Împărat" (1795, BCU Cluj).
Ilustrație cu planeta Mercur (stânga) și anii săi de stăpânire (dreapta). 

Gromovnicul este o carte-oracol cu caracter astrologic, un fel de zodiac împletit cu elemente de meteorologie populară. Originea lui este incertă. Unul dintre primele gromovnice în limba română este exemplarul apărut cu grafie chirilică la București în 1795 (foto mai sus). Cât despre răspândirea lui în lumea satului arhaic românesc se cuvine să-l citez pe Marcel Olinescu, care, în studiul său "Cutremurele în mitologia românească" punctează: "Aproape nu e uncheaș sfătos într-un sat sau dascăl la biserică să nu aibă un astfel de gromovnic la care vin oamenii să se intereseze de vremea care va fi în luna sau săptămâna viitoare, de va fi cutremur, sau pentru care grână va fi anul favorabil sau nu..."

Gromovnic din Sângeorz-Băi, jud. Bistrița-Năsăud

Un asemenea gromovnic i-a aparținut, probabil, învățătorului Iustin Sohorca (1881-1966) din Sângeorz-Băi (jud. Bistrița-Năsăud), care l-a lăsat moșternire bunicului meu patern, singurului său nepot. Clipa descoperirii volumului îngălbenit de timp într-un sertar, copil fiind, o păstrez și acum vie în memorie. Mă fascinau în primul rând desenele exotice de pe paginile vechi și rupte: ele înfățișau diferite animalele sau simboluri neobișnuite, pe care abia după descoperirea astronomiei le-am asociat zodiacului și planetelor. Bunicul, căruia de mic fusesem învățat să-i spun "Tata Bunu" pentru a-l deosebi probabil de perechea maternă, era doctor docent în medicină, deci intelectual, dar totodată mândru fiu al satului în care crescuse. El se arătase puțin neliniștit de descoperirea mea, manifestând o atitudine prudentă: pe de o parte, îmi prezentase cartea ca pe un basm lipsit de realitate și un produs al superstițiilor de demult, pe de altă parte aprecia totuși caracterul istoric al textului și era mândru că acesta se aflase în posesia unei rude, fie ea și una îndepărtată, prin alianță. Totuși, țin minte că după câțiva ani, probabil influențat de o puternică credință religioasă, Tata Bunu se răzgândise: voia să cedeze gromovnicul Bibliotecii Centrale Universitare pentru că - după cum rețin că îmi spunea - nu-i mai plăcea să aibă zodii în casă (legătura dintre biserică și astrologie e una complicată, elemente astrologice de prevestire întâlnindu-se în Calendarele bisericești editate de Mitropolia ortodoxă a Clujului până prin anii 1940 - despre aceasta vom mai vorbi poate cu altă ocazie). Prin urmare nu am mai discutat cu el despre acest subiect și nici nu am mai dat atenție volumului, crezându-l donat. Bunicul s-a stins la puțin timp după majoratul meu, în 2002.

Apoi, săptămâna trecută, așa cum se întâmplă de obicei când cauți ceva și descoperi întâmplător total altceva, m-am bucurat să regăsesc pe un colț de raft gromovnicul pe care îl considerasem pierdut. Este unul din exemplarele apărute la Editura Librăriei Ciurcu din Brașov. Pe lângă gromovnicul propriu-zis, ediția a fost îmbogățită cu un sinaxar (calendar bisericesc al sfinților), un trepetnic (preziceri făcute pe baza unor mișcări musculare involuntare), cu tabele pentru calculul datei Paștelui (Pascalia) și cu multe sfaturi gospodărești. Starea volumului este una precară, semn că a fost răsfoit de generații întregi în căutarea unor răspunsuri referitoare la soartă, destin sau pur și simplu la vreme sau agricultură. Coperta inițială lipsește, fiind substituită de o foaie cartonată atașată de paginile legate printr-un cotor de tifon. Farmecul și valoarea cărții sunt sporite de numeroasele însemnări datate, cea mai timpurie purtând anul 1912. De pildă, iată inscripția după sinaxarul pentru luna mai:

Numele Ciocan David apare de mai multe ori scris pe pagini alături de Grigore și Alexandru Ciocan, Petri Ioan sau Flore Mărcuș, toate scrise cu creionul, în cerneală sau în culori. Iată o altă inscripție nemuritoare, de această dată la finalul capitolului despre stăpânirea celor 7 planete cu privire la soarta oamenilor:

Am fost surprins să descopăr în volum și unele mărturii istorice de ordin numismatic. Figurile circulare de mai jos au fost obținute prin așezarea unei monede sub coală și hașurarea reliefului de pe ambele fețe. Este vorba de o monedă de 5 penghei, valuta ungurească folosită din 1927 până la introducerea forintului în 1946. Silueta din dreapta aparține lui Miklos Horthy. Folosind același procedeu s-au imprimat pe pagini și desene pentru monezi românești din anii '50, de 10 și 25 de bani.

Textul gromovnicului poate fi citit aici.