Pe la sfârșitul anilor 1800, învățători din mai multe sate ale țării, din Mehedinți până la Dorohoi și din Tulcea până la Olt, puteau fi văzuți umblând pe la casele oamenilor, chestionându-i pe aceștia despre legendele bătrânești asociate cerului înstelat din moși-strămoși. Rezultatul: primul studiu asupra astronomiei populare românești, efectuat sub coordonarea lui Ion Otescu (1859-?). O culegere valoroasă, ce reliefează ingeniozitatea țăranului român când vine vorba de transmiterea pe cale orală a cunoștințelor astronomice între generații.
În comunicarea primită de la învățătorul din Dobreni (județul Neamț), săteanul Constantin Boboc (75 de ani) aducea următoarele asocieri populare pentru gruparea Pleiadelor și constelațiile Taurul și Gemenii:
Se dovedește astfel că moșneagul reușise să redea printr-o vorbă populară încifrată esența unui fenomen astronomic cu caracter de repetabilitate regulată. Doar că bătrânul se încurcase puțin în numere. Planeta Marte era cel de-al TREILEA frate care, neuitându-i pe ceilalți doi, poposea la ei în vizită odată la DOI ani, pentru câteva zile. Să ne amintim că însăși denumirea de planetă vine din grecesul "planetos", adică "rătacitor", sau în cazul nostru, "rătăcitor printre stele".
Cele 686,98 zile scurse între două vizite succesive ale planetei roșii reprezintă, în limbaj științific, "perioada siderală" a lui Marte. "Perioadă", pentru că avem de-a face cu un eveniment care se repetă negreșit. "Siderală" vine de la "sidus", cuvântul latin pentru "stea". Denumirea se referă la intervalul de timp în care, pentru privitorul terestru, o planetă revine în aceeași parte a cerului (marcată și identificată printr-o constelație). Perioada siderală crește cu cât planeta este mai departe de Soare, ceea ce este și firesc dacă ne gândim că ea are un drum mai lung de străbătut. Dacă Marte revine "pe poziție" în mai puțin de 2 ani, Jupiter are nevoie de aproape 12, iar Saturn de 29. Iar când veți sufla 83 de lumânări pe tort, îl veți putea vedea pe Uranus aproape de poziția ocupată la momentul nașterii voastre, căci atâția ani alcătuiesc perioada lui siderală!
Lăsăm însă deoparte viitorul și poposim cu gandul în trecut. Știm că ordinea planetelor vizibile era cunoscută încă din antichitate, înainte de a putea fi măcar calculată depărtarea lor față de Pământ sau față de Soare! Cu alte cuvinte, popoarele vechi intuiau în mod corect că Marte era mai apropiat decât Jupiter, care la rândul lui era socotit mai apropiat decât Saturn. Dacă ne gândim că în acele vremuri exista o astronomie practicată exclusiv cu ochiul liber, putem doar să ne minunăm: de unde proveneau toate aceste informații? Răspunsul este: tocmai din perioadele siderale diferite ale aștrilor rătăcitori!
Și dacă veți vrea să-i vedeți și voi pe cei trei frați din ceruri precum a făcut-o Moș Boboc acum mai bine de un veac, nu aveți decât să priviți bolta înstelată în diminețile următoare. Castor, Pollux și cu Marte aproape că iși vor da mâna! Aveți nevoie doar de un orizont senin înspre est și de potrivirea corectă a ceasului deșteptător, căci alinierea poate fi văzută doar cu câteva ceasuri înainte de răsăritul Soarelui.
În comunicarea primită de la învățătorul din Dobreni (județul Neamț), săteanul Constantin Boboc (75 de ani) aducea următoarele asocieri populare pentru gruparea Pleiadelor și constelațiile Taurul și Gemenii:
"Acele șapte stele grămadă se numesc Găinușa. În urma ei este Porcarul cu Porcii. Acei doi luceferi apropiați (referindu-se la cele mai strălucitoare două stele din Gemenii, Castor și Pollux) sunt doi frați cari se ajung la trei ani."La prima vedere, partea cu frații "cari se ajung la trei ani" pare lipsită de orice sens. Incoerențele unui bătrân amnezic? Otescu deslușește misterul. În cartea sa, "Credințele țăranului român despre cer și stele", el arată că în perioada aplicării chestionarelor la sate (septembrie-decembrie 1896), planeta Marte se aflase nu departe de cele două stele principale din constelația Gemenii, putând fi observată ușor cu ochiul liber ca o a treia stea, de culoare roșiatică. De altfel, observații sistematice rudimentare ale cerului înstelat, poate similare celor întreprinse de generații anterioare de agricultori și ciobani români, pun în evidență faptul că planeta revine taman în aceeași regiune de cer după trecerea a 686,98 zile (adică aproape doi ani, sau mai exact 1 an 10 luni și 28 de zile). În acest răstimp, seară de seară, Marte călătorește printre stele, făcând uneori chiar tumbe, doar pentru a se întoarce din nou la poziția de start.
Se dovedește astfel că moșneagul reușise să redea printr-o vorbă populară încifrată esența unui fenomen astronomic cu caracter de repetabilitate regulată. Doar că bătrânul se încurcase puțin în numere. Planeta Marte era cel de-al TREILEA frate care, neuitându-i pe ceilalți doi, poposea la ei în vizită odată la DOI ani, pentru câteva zile. Să ne amintim că însăși denumirea de planetă vine din grecesul "planetos", adică "rătacitor", sau în cazul nostru, "rătăcitor printre stele".
Cele 686,98 zile scurse între două vizite succesive ale planetei roșii reprezintă, în limbaj științific, "perioada siderală" a lui Marte. "Perioadă", pentru că avem de-a face cu un eveniment care se repetă negreșit. "Siderală" vine de la "sidus", cuvântul latin pentru "stea". Denumirea se referă la intervalul de timp în care, pentru privitorul terestru, o planetă revine în aceeași parte a cerului (marcată și identificată printr-o constelație). Perioada siderală crește cu cât planeta este mai departe de Soare, ceea ce este și firesc dacă ne gândim că ea are un drum mai lung de străbătut. Dacă Marte revine "pe poziție" în mai puțin de 2 ani, Jupiter are nevoie de aproape 12, iar Saturn de 29. Iar când veți sufla 83 de lumânări pe tort, îl veți putea vedea pe Uranus aproape de poziția ocupată la momentul nașterii voastre, căci atâția ani alcătuiesc perioada lui siderală!
Lăsăm însă deoparte viitorul și poposim cu gandul în trecut. Știm că ordinea planetelor vizibile era cunoscută încă din antichitate, înainte de a putea fi măcar calculată depărtarea lor față de Pământ sau față de Soare! Cu alte cuvinte, popoarele vechi intuiau în mod corect că Marte era mai apropiat decât Jupiter, care la rândul lui era socotit mai apropiat decât Saturn. Dacă ne gândim că în acele vremuri exista o astronomie practicată exclusiv cu ochiul liber, putem doar să ne minunăm: de unde proveneau toate aceste informații? Răspunsul este: tocmai din perioadele siderale diferite ale aștrilor rătăcitori!
Și dacă veți vrea să-i vedeți și voi pe cei trei frați din ceruri precum a făcut-o Moș Boboc acum mai bine de un veac, nu aveți decât să priviți bolta înstelată în diminețile următoare. Castor, Pollux și cu Marte aproape că iși vor da mâna! Aveți nevoie doar de un orizont senin înspre est și de potrivirea corectă a ceasului deșteptător, căci alinierea poate fi văzută doar cu câteva ceasuri înainte de răsăritul Soarelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu