"Şi a zis Dumnezeu: «Să fie 'ntru tăria cerului luminători care să lumineze pământul, să despartă ziua de noapte şi să fie ei spre semne şi spre anotimpuri şi spre zile şi spre ani»"
Facerea 1:14
Viața noastră stă sub semnul astrelor. Nici nu e nevoie să răsfoiești ziarele mult dincolo de Fata de la pagina 5 și negreșit dai peste astrologul de servici. Cârcotașii spun însă că e suficient să arunci o privire în calendar.
Avem 12 luni într-un an, întocmai câte constelații zodiacale și zodii există. "O lună" este intervalul de timp ce desparte doua faze identice succesive ale satelitului nostru natural, iar împărțirea lunilor în patru săptămâni nu reflectă altceva decât cvadruplicitatea Lunară: Luna Nouă, Primul Pătrar, Luna Plină și Ultimul Pătrar. Iar când facem referire la zilele săptămânii nu ne dovedim a fi altceva decât niște astrologi păgâni care recunosc implicit că ziua de luni i se cuvine Lunii, marțea lui Marte, miercurea lui Mercur, joia lui Jupiter (sau Joe) și vinerea lui Venus (de la genitivul Veneris). Sâmbăta noastră însă nu își trage numele de la Saturn (ca englezescul Saturday), ci de la numele evreiesc al Sabatului, iar duminica noastră intrând în vocabular pe filieră etimologică latină tăinuiește legătura sa Solară (spre deosebire de englezescul Sunday sau nemțescul Sonntag), originea sa fiind latinescul Dies Domini - Ziua Domnului (varianta "creștinizată cu forța" a păgânei Dies Solis, sau Ziua Soarelui).
Și știați că cele mai importante sărbători religioase ale anului au, de asemenea, puternice conotații astrologice? Ele sunt, în esență, prelucrări creștine ale sărbătorilor vechilor culte solare păgâne. Crăciunul îl aniversăm în preajma solstițiului de iarnă, atunci când ziua începe timid să crească din nou - un semn de netăgăduit al (re)nașterii Soarelui. De Paști, pe fondul deșteptării la viață a întregii naturi, noi celebrăm învierea lui Isus. Biserica "citește în stele" atunci când stabilește data exactă a Paștelui pentru fiecare an: ea nu trebuie să se abată cu mult de ziua în care are loc prima Luna Plină de după momentul echinocțiului de primăvară, atunci când ziua devine egală cu noaptea. La echinocțiu se întâmplă un fenomen interesant: Soarele se află la intersecția eclipticii (drumul anual urmat de Soare pe bolta cerească) cu ecuatorul ceresc (proiecția pe cer a ecuatorului Pământului) - în esență o mare cruce pe cer! Simbolul † nu face decât să redea această configurație astrală: răstignirea lui Isus coincide cu "crucificarea" Soarelui pe bolta cerească. De altfel, Paștele au loc întotdeauna duminica, în vechea zi de venerare a Soarelui.
Când dați peste o voce marțială, o persoană jovială, sau un caracter lunatic, v-ar surprinde că respectivele trăsături sunt cauzate de "emanațiile planetare" ale lui Marte, Jupiter, și Lunii, proiectate asupra individului în cauză?
Sau că atunci când "astrele" vă sunt nefavorabile puteți avea parte de "dez-astre"?
Nu disperați, la urma urmei, cu toții avem o "stea norocoasă"...
Avem 12 luni într-un an, întocmai câte constelații zodiacale și zodii există. "O lună" este intervalul de timp ce desparte doua faze identice succesive ale satelitului nostru natural, iar împărțirea lunilor în patru săptămâni nu reflectă altceva decât cvadruplicitatea Lunară: Luna Nouă, Primul Pătrar, Luna Plină și Ultimul Pătrar. Iar când facem referire la zilele săptămânii nu ne dovedim a fi altceva decât niște astrologi păgâni care recunosc implicit că ziua de luni i se cuvine Lunii, marțea lui Marte, miercurea lui Mercur, joia lui Jupiter (sau Joe) și vinerea lui Venus (de la genitivul Veneris). Sâmbăta noastră însă nu își trage numele de la Saturn (ca englezescul Saturday), ci de la numele evreiesc al Sabatului, iar duminica noastră intrând în vocabular pe filieră etimologică latină tăinuiește legătura sa Solară (spre deosebire de englezescul Sunday sau nemțescul Sonntag), originea sa fiind latinescul Dies Domini - Ziua Domnului (varianta "creștinizată cu forța" a păgânei Dies Solis, sau Ziua Soarelui).
Și știați că cele mai importante sărbători religioase ale anului au, de asemenea, puternice conotații astrologice? Ele sunt, în esență, prelucrări creștine ale sărbătorilor vechilor culte solare păgâne. Crăciunul îl aniversăm în preajma solstițiului de iarnă, atunci când ziua începe timid să crească din nou - un semn de netăgăduit al (re)nașterii Soarelui. De Paști, pe fondul deșteptării la viață a întregii naturi, noi celebrăm învierea lui Isus. Biserica "citește în stele" atunci când stabilește data exactă a Paștelui pentru fiecare an: ea nu trebuie să se abată cu mult de ziua în care are loc prima Luna Plină de după momentul echinocțiului de primăvară, atunci când ziua devine egală cu noaptea. La echinocțiu se întâmplă un fenomen interesant: Soarele se află la intersecția eclipticii (drumul anual urmat de Soare pe bolta cerească) cu ecuatorul ceresc (proiecția pe cer a ecuatorului Pământului) - în esență o mare cruce pe cer! Simbolul † nu face decât să redea această configurație astrală: răstignirea lui Isus coincide cu "crucificarea" Soarelui pe bolta cerească. De altfel, Paștele au loc întotdeauna duminica, în vechea zi de venerare a Soarelui.
Când dați peste o voce marțială, o persoană jovială, sau un caracter lunatic, v-ar surprinde că respectivele trăsături sunt cauzate de "emanațiile planetare" ale lui Marte, Jupiter, și Lunii, proiectate asupra individului în cauză?
Sau că atunci când "astrele" vă sunt nefavorabile puteți avea parte de "dez-astre"?
Nu disperați, la urma urmei, cu toții avem o "stea norocoasă"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu