Tetrabiblos. O sexualitate în stele.

Numele lui Claudiu Ptolemeu rămâne legat în primul rând de Almagest, tratatul de astronomie care va plasa Pământul în centrul Universului din Antichitate și până târziu în Renaștere. "Divinul Ptolemeu" a rămas însă celebru și prin altă scriere comentată și răs-comentată de-a lungul veacurilor: Tetrabiblos, sau Cele patru cărți.


Almagest a permis prezicerea poziției aștrilor vreme de mai bine de 1000 de ani în ciuda aparatului său matematic complicat. Destul de remarcabil, dacă ne gândim că era bazat pe un scenariu fals, geocentric, care plasa Pământul în centrul Universului. Plin de sobrietate academică, astronomul va recunoaște meritele istorice ale Almagestului. Întreabă-l însă de Tetrabiblos. "Tetra-cum"? Probabil că nici nu a auzit. Se va lăsă însă repede copleșit de sentimente ostile dacă aduci în discuție tema centrală a acestei scrieri, la fel cum o va face de fiecare dată când trebuie să vorbească despre ceva ce depășește capacitatea sa de vizualizare, cântărire, măsurare sau modelare matematică. Căci Cele patru cărți reprezintă un tratat astrologic de căpătâi, o scriere despre prevestirea destinului uman și a trăsăturilor omenești prin intermediul astronomiei. Astronomia și astrologia însemnau în mare măsură același lucru în vremea lui Ptolemeu (secolul I-II d.Hr). Nu trebuie să cădem în greșeala astronomului modern care atribuie fascinația omului primitiv pentru cerul înstelat exclusiv nevoii de a avea markere temporale pentru activitățile sale agricole și de vânătoare. De fapt, strămoșii noștri căutau pe bolta înstelată în primul rând sensuri, așa cum facem (sau ar trebui) și noi azi!           

Acum ceva timp am profitat de o promoție și mi-am comandat o traducere românească a Tetrabiblos-ului. Cartea a apărut în 2009 la Editura Herald. M-am bucurat că traducătorul a reușit să păstreze intact spiritul veacului în care a fost scrisă. Varianta în engleză o puteți găsi la liber pe Internet.

Pentru Ptolemeu și contemporanii săi, Soarele și Luna erau planete întocmai ca Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn. Fiecăreia îi corespundea un gen: masculin sau feminin. Masculinitatea se caracteriza prin activitate și duritate, iar  feminitatea, prin pasivitate și moliciune. Luna și Venus erau feminine, fiind asociate umezelii (în acele vremuri se credea că femeile au corpul mai rece și mai umed ca bărbații). Soarele, Saturn, Jupiter și Marte erau planete uscate, și deci masculine, în vreme ce androginul Mercur putea aduce fie umezeală, fie uscăciune. Cu excepția luminariilor, adică a Soarelui și Lunii, genul planetelor nu era fixat pe veci: o planetă feminină se putea masculiniza în anumite împrejurări, similar, una masculină se putea feminiza. Evoluția lor pe cer le determina acțiunea conform sau contrar naturii lor. O planetă feminină (de exemplu Venus) putea împrumuta trăsătura masculină a unui semn zodiacal masculin (Berbecul, Gemenii, Leul, Balanța, Săgetătorul, Vărsătorul) dacă se situa în acel semn sau dacă preceda Soarele; similar, o planetă masculină prin tradiție (cum ar fi Marte) putea împrumuta trăsătura feminină a unui semn zodiacal feminin (Taurul, Racul, Fecioara, Scorpionul, Capricornul, Peștii) dacă se situa în acel semn sau dacă urma Soarelui. Prin urmare, Luceferii de Dimineață erau masculinizați prin poziția lor relativă față de Soare, iar Luceferii de Seară feminizați. În concepția lui Ptolemeu aceste fluctuații planetare permanente între masculin-feminin afectau în contrapartidă și comportamentul masculin-femininului terestru.

 În capitolul Despre bolile sufletului (III,14), Ptolemeu vorbește despre conjuncțiile care favorizau la naștere fie excesul de "pasiune" heterosexuală, fie homosexualitatea la bărbați și femei. Faptul că Venus și Marte ne sunt prezentate ca planete cu rol determinant în comportamentul sexual nu ar trebui să surprindă: frumoasa Venus stăpânea la urma urmei relațiile romantice, iar aprigul Marte era cârmuitorul pasiunilor.  

Dacă luminariile sunt neînsoțite în semne zodiacale masculine bărbații abundă în însușiri naturale, iar femeile în însușiri nenaturale, pur și simplu pentru a spori virilitatea și activitatea sufletului. Dar dacă în aceeași manieră, Marte și Venus, fie unul, fie amândoi, devin masculine, bărbații se dedau relațiilor amoroase naturale și sunt adulteri, nepotoliți și gata în orice moment de acte josnice și nelegitime de pasiune sexuală, în timp ce femeile sunt dornice de uniuni nenaturale, aruncând priviri îmbietoare și sunt ceea ce numim lesbiene; căci ele întrețin relații cu femei și îndeplinesc rolul bărbaților. Dacă numai Venus este pus într-o circumstanță masculină, ele fac aceste lucruri în taină și ascunse publicului. Dacă însă și Marte se află în circumstanțe asemănătoare, ele sunt lipsite de rezerve, astfel încât uneori chiar își aleg femeile cu care întrețin astfel de relații ca și cum le-ar fi soții legiuite.

Când luminariile în configurația amintită anterior sunt neînsoțite în semne zodiacale feminine, femeile se dedau la practici naturale, iar bărbații la cele nenaturale, cu consecința că sufletele lor devin moi și efeminate. De asemenea, când Venus devine prea feminin, femeile ajung depravate, adultere și senzuale, cu consecința că pot întreține legături în manieră naturală în orice moment și cu oricine și astfel ele nu refuză absolut nici un act sexual, fie el josnic sau ilicit. Bărbații, dimpotrivă, devin efeminați și nesănătoși în ceea ce privește uniunile nenaturale și rolurile de femeie și întrețin legături în calitate de pathicus, totuși în taină și pe ascuns. Dar dacă Marte se află de asemenea într-o circumstanță feminină, nerușinarea lor este fățișă, iar ei îndeplinesc actele anterior pomenite de ambele feluri, deghizându-se în prostituate care se supun oricărei infamii, până ce sunt stigmatizați cu rușinea și ocara ce însoțește astfel de practici. Iar pozițiile ascendente și matinale ale lui Marte și Venus deopotrivă au un efect auxiliar, în a-i face mai virili și faimoși, pe când cele descendente și vesperale sporesc feminitatea și demnitatea. În mod asemănător, când Saturn este prezent, influența lui se asociază cu fiecare dintre cele pomenite anterior pentru a produce mai multă imoralitate, impuritate și dizgrație, în timp ce Jupiter ajută în direcția unei mai mari decențe, stăpâniri și modestii, iar Mercur tinde să sporească notorietatea, instabilitatea emoțiilor, versatilitatea și prevederea.

Claudius Ptolemeu, "Tetrabiblos"

Sexualitatea pervertită o întâlnim și în capitolul Despre familiaritățile dintre țări, triplicități și stele (II,3). Doar că acolo factorul stelar predispozant se manifestă la întreg nivel național. Ptolemeu zugrăvește portretul popoarelor germanice, italiene și spaniole în spiritul celei mai înalte obiectivități științifice: "independente, iubitoare de libertate, amatoare de arme, muncitoare, foarte războinice, curate, generoase".... dar "lipsite de pasiune pentru femei"... Asta da prejudecată! Don Juan și Casanova se răsucesc în mormânt:

Datorită aspectului occidental al lui Jupiter și al lui Marte [...] [aceste popoare] sunt lipsite de pasiune pentru femei și privesc cu dispreț plăcerile dragostei, însă sunt mai satisfăcute și mai dornice de asociere cu bărbații. Iar aceștia nu privesc actul ca o rușine pentru concubin, ba chiar nici măcar nu devin de fapt muieratici și blânzi prin aceasta, întrucât dispoziția lor nu este pervertită, ci păstrează în sufletele lor bărbăția [...]

Claudius Ptolemeu, "Tetrabiblos"