2 iunie 2013

Astronomie la Sarmizegetusa (II)


Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Ruinele forului roman.

După cucerirea Daciei de către împăratul Traian (106 e.n), romanii își vor stabili capitala provinciei într-o zona de șes situată în apropierea trecătorii care leagă azi Banatul de Transilvania. Așezarea va fi numită Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, preluând din punct de vedere administrativ numele purtat de vechea capitală a lui Decebal situată adânc în Munții Orăștiei. Astăzi la Sarmizegetusa de lângă Hațeg se poate vizita parcul arheologic cu ruinele vechiului oraș roman și peste drum muzeul înființat de către Constantin Daicoviciu în 1924 unde se păstrează câteva piese valoroase descoperite în timpul săpăturilor, printre ele numărându-se și fragmentele unui frumos cadran solar.


Cadranul solar de la Muzeul de Arheologie din Sarmizegetusa
Piesa, aflată într-o încăpere de la etaj, și-a recăpătat aspectul și funcționalitatea de odinioară grație muncii restauratorilor, care au completat bucățile lipsă. Se prezintă sub forma unei pătrimi de sferă așezată înclinat pe un cap de piedestal, de fapt o proiecție în negativ a bolții cerești de deasupra, cu 12 felii orare egale marcate pe suprafața interioară concavă și gnomonul paralel cu axa de rotație a Pământului. 

Cadranul solar de la Muzeul de Arheologie din Sarmizegetusa
Trecerea timpului era bineînțeles marcată prin deplasarea umbrei gnomonului de-a latul feliilor orare aferente. Cele trei semicercuri, care amintesc de paralelele terestre, aveau rol în măsurarea anotimpurilor: când Soarele ocupa poziția cea mai înaltă pe cer (vara) ori cea mai joasă (iarna), vârful umbrei atingea semicercul dinspre baza cadranului, respectiv de cel de la baza gnomonului, mijlociul corespunzând echinocțiilor. 

10 comentarii:

  1. Constructii megalitice cu scop astronomic/astrologic s-au mai descoperit prin lume, dar piese precum cadranul solar de la Sarmisegetusa sunt mai rare.
    Asemenea obiect, impreuna probabil cu "calculatorul" din Antykithera si cu crucea celtica (sextant antic), ar putea fi un bun exemplu de tehnologie avansata portabila folosita de stramosii nostri.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Există ceva şi mai precis lucrat. E vorba de aşa numitul Soare de Andezit despre care, spun istoricii, era o platformă pe care se oficiau sacrificii.
    Numic mai fals! Acest disc lucrat cu mare precizie era un Astrolab.
    https://birans.wordpress.com

    Am făcut un apel către arheologi, către V. Bilinsky, am scris ministrului culturii (actual), am scris la Academia Română (d-lui acad. Dan Berindei), pe blogul Aurorei Peţan şi nimeni nu reacţionează pentru ca acest artefact dacic să-şi recapete forma şi să fie prezentat ca astrolab.
    La noi în colonia România nu mai funcţionează nici o instituţie. Nici măcar nu se mai sinchisesc să-ţi răspundă.
    De 2000 de ani stă acolo şi toată lumea istoricilor acceptă că acest disc este o platformă de sacrificii.
    De 2000 de ani toată lumea studiază sanctuarele dacice şi nimeni nu a observat că Sanctuarul-Calendar (cel Rotund) este dimensionat după măsuri din Piramida-Keops.
    Se pare că ştiinţa dacilor îi depăşeşte cu prea mult pe aceşti istorici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ipoteza astrolabului nu este nouă. Vezi Florin C. Stănescu, Un posibil cadran solar de tip „Discus in planitia” la Sarmizegetusa Regia, România, în AMN, 33, 1, 1996, p. 449-468.

      Ștergere
    2. Nu a spus nimeni că este nouă, dar este singura care se susține cu date certe. Dimensiunile sunt precise, și astăzi are aceeași precizie verificabilă pe teren. Iar ”Sanctuarul mare” este același calendar care ne vine de la cultura Vincea-Turdaș (Godfrey Higgins- Anacalypsis an Attempt to Draw Aside the Veil of the Saitic Isis Vol1 / chapter 1)

      Ștergere
  4. Cadranul solar e una şi astrolabul e altceva. Iar ce afirm eu, argumentez. Poate nici denumirea de astrolab nu este foarte bună, căci discul dacic de andezit era un instrument mai sofisticat. El avea în componenţă şi un cadru mobil, care se rotea în jurul punctului central al discului, observatorul stând aşezat pe acest cadru, şi privind stelele oglindite în apa, ce acoperea suprafaţa sa, printr-un dispozitiv gen teodolit. Deoarece normala dusă prin centrul discului străpungea (aproximativ sau, la acel timp, chiar real) steaua Polară, firmamentul oglindit în astrolab se rotea în jurul centrului discului de andezit (numit impropriu Soare de Andezit) şi se puteau efectua măsurători unghiulare ale mişcării diurne a stelelor, atât în plan orizontal cât şi vertical (înclinarea în raport cu verticala locului).
    Acel brâu de piatră, ce împrejmuia discul de piatră, dându-i forma cuvenită pentru a păstra apa în el, cât timp se efectuau observaţii, chiar există, dar nimeni nu se sinchiseşte să-l repună în jurul discului. E vorba de 7 pietre sculptate, arcuite şi gradate pe partea interioară, care stau grămadă în vecinătatea Sanctuarului Mare Rotund. Gradaţiile de pe partea lor interioară nu aveau nici un rost decât dacă exista un ansamblu mobil, după cum am arătat mai sus, prevăzut cu un indicator ce putea fi plimbat în dreptul acestor gradaţii. Deplasarea unghiulară a ansamblului mobil putea fi citită şi funcţie de piesele în formă de „T” care erau foarte precis plasate. Cercul pe care sunt puse aceste piese are lungimea de exact 30 de coţi piramidali, iar distanţa dintre două piese T consecutive este de fix 10 degete piramidale.
    Nu se explică această precizie de realizare a Soarelui de Andezit decât în ideea că era un instrument astronomic, funcţionând pe principiul astrolabului, dar fiind mai performant decât cele găsite prin Egipt, în care doar se privea firmamentul oglindit în apa ce trebuia să existe în aceste vase de piatră. Sau, cel puţin, aşa spun unii istorici despre ele. Adevărul despre folosirea lor îl ştiau doar anticii, pe care noi îi credem, în mod greşit, nişte primitivi. Ei ştiau despre ştiinţa cerului mai multe decât oamenii obişnuiţi din zilele noastre.

    RăspundețiȘtergere
  5. Semi-pâlnia sculptată în piatră ”misterioasă” ar avea rost, în cadrul acestei ipoteze, pentru ajutarea turnării apei în locul respectiv, pe disc. Un astfel de dispozitiv descris de dvs. a mai existat, pe undeva, în lumea antică?

    RăspundețiȘtergere
  6. Nicăieri nu a mai existat asemenea instrument, dar nici un calendar mai precis. Geto-dacii erau continuatori ai unei culturi multimilenare atlanto-pelasge şi posedau ştiinţa înaintată a cestora. Istoricii „de serviciu” ai istoriei oficiale ne aburesc cu ideea „dacii popor înapoiat”, dar minciuna nu va mai dura mult. Pot demonstra că dacii cunoşteau proiectul Marii Piramide egiptene şi foloseau aceleaşi etaloane de măsurat lungimea ca şi constructorii acelor piramide, adică cotul şi degetul piramidal. De altfel, aceste etaloane au avut continuitate în cele trei ţări române până în 1866, când a fost adoptat sistemul metric.
    Mai mult decât atât, sanctuarele dacilor reflectă aceleaşi numere sacre încifrate în măsurile Piramidei-Keops, iar etaloanele antice (cele mai importante) îşi au obârşia pe teritoriul getic, fiind deduse din măsuri din interiorul Piramidei egiptene.
    Spre exemplu, raza sanctuarului Mare rotund este de 14,78 m, ceea ce reprezintă o zecime din înălţimea Piramidei-Keops. Diametrul sanctuarului va fi de 29,56 m ceea ce reprezintă măsura unei pletre greceşti (29,57 m), istoricii spunând că aceasta provine de la greci, dar nu este adevărat pentru că tot 29,57 m este şi latura Templului Alb de pe Insula Şerpilor, iar piramida de pe Ceahlău (Peonul) are latura egală cu 10 măsuri ale sanctuarului calendar dacic, adică 295,6 m. ori vechimea piramidei de pe Vârful Toaca întrece cu mult vechimea culturii greceşti sau romane. Pentru că mulţi spun că dacii au luat etaloane de la romani, ceea ce e fals. Romanii au luat de la greci pletra şi au definit o unitate numită pes, ca fiind a suta parte dintr-o pletră (0,2957 m).
    Pasul roman avea 5 pes, adică 1,478 m, iar această unitate era folosită şi de daci, istoricii spunând că e împrumutată de la romani. Dar se poate argumenta că nu este adevărat pentru că pasul dacilor (care a dăinuit în spaţiul mioritic până în vremea lui Şerban vodă, când încă mai măsura 1,47 m) era definit ca o zecime din raza sanctuarului Mare Rotund, fiind imortalizat prin diametrul cercului mic din centrul Soarelui de Andezit, care are 1,478 m şi care este aici, la Sarmisegetuza, cu mult înainte de venirea veneticilor romani.
    Legătura dacilor cu vechiul Egipt nu poate fi înţeleasă decât în ideea că egiptenii au o obârşie comună cu dacii, adică strămoşii atlanţi de la care s-a păstrat ştiinţa construirii piramidelor. Măsura cotului şi a degetului piramidal a fost preluată de lumea modernă abia după „vizita” lui Napoleon în Egipt, iar antichitatea nu cunoştea măsurile Piramidei şi nu intrase nimeni în interiorul ei. Totuşi dacii cunoşteau cu precizie de 6 zecimale exacte etaloanele arhitectului Piramidei-Keops.
    Un etalon mult mai vechi folosit tot în spaţiul getic a fost stânjenul, care în vremea lui Şerban Vodă măsura 1,968 m. ori acest etalon deriva dintr-o măsură a sarcofagului din interiorul Camerei regelui care avea la interior 1,97 m. Biblia îi consemnează o măsură de 1,97 m , dar până la Şerban Vodă stânjenul românesc pierduse în două milenii doar 2 mm.
    De unde ştiau dacii despre măsurile sarcofagului din piramida egipteană ca să-şi calibreze un etalon după ele?

    Continuă mai jos

    RăspundețiȘtergere
  7. Sarcofagul, dar şi Piramida în sine, încifrează în măsurile lor şi numărul 666, pe care ştim că dacii îl idolatrizau. E posibil că dacii aveau şi un etalon mai mare (un fel de stadie) care măsura 666 coţi piramidali, măsură ce se poate evidenţia în planul topografic de pe cuprinsul vechi Dacii (distanţa dintre aşezările/cetăţile vechi rezonează cu numărul 666, când sunt exprimate în coţi piramidali.
    Deci pesul roman era a suta parte din diametrul sanctuarului Mare Rotund dacic. La fel o sutime din circumferinţa Absidei din centrul sactuarului Mare Rotund măsura 0,3249 m şi reprezenta măsura unui picior dacic. Ea este înscrisă în mai multe măsuri din planul sanctuarelor de la Sarmisegetuza, dar a supravieţuit ca etalon la francezi, care în evul mediu îl foloseau la valoarea de 0,3248 m. Asta demonstrează că francezii au rădăcini getice, altfel nu se explică cum au moştenit ei un etalon specific lor.
    Dar mai există o informaţie în măsura piciorului dacilor de 0,3249 m, aceea că ei erau mai vânjoşi (ca să nu spun uriaşi) decât restul lumii antice, dacă aveau piciorul (sau talpa, cum se mai numea) de 32,49 cm. La romani talpa măsura 29,57 cm, la greci 30,8 cm, la sumerieni 26,46 cm, egiptenii aveau un picior de 30 cm, iar celţii de 30,48 cm.
    Şi multe alte lucruri uimitoare despre daci descoperim dacă vom analiza planul constructiv al sanctuarelor lor şi etaloanele de măsură utilizate de ei. Iar acesta este doar începutul. Cu timpul adevărul va ieşi la iveală, spre disperarea duşmanilor noştri cărora nu le pică bine că originea lumii suntem noi, strămoşii noştri fiind cei care au pus bazele civilizaţiei omeneşti actuale. De aceea s-au distrus probele scrise despre geto-daci, ca să nu afle nimeni că ei au fost cândva stăpânii continentului numit azi Europa.
    Cu respect
    Dorel Bârsan.

    p.s. Adrian B este un pseudonim sau sunteţi chiar Adrian Bucurescu?

    RăspundețiȘtergere
  8. Am uitat să spun că am făcut un demers la Ministerul Culturi (secţia Arheologie) pentru ca acele pietre să fie repuse în jurul discului dacic de la Sarmisegetuza, am trimis o sesizare la Academia Română (Senţia ştiinţe Istorice şi Arheologie), am făcut un apel de pe un blog personal către V. Brylinski, dar nimeni nu reacţionează.
    Ca să-mi promovez ideea am trimis-o d-lui Ion Coja (le cererea dumnealui), s-o pună pe blogul d-lui, dar după ce a primit-o a spus că nu crede în ce spun, iar altcineva după ce mi-a publicat câteva articole (cam 3) la un moment dat a început să-şi pună semnătura proprie pe textul meu despre etaloanele dacilor şi Piramida-Keops.
    Voi trimite un memoriu mai documentat d-lui acad. Dan Beridei personal, care este preşedinte al Secţiei de istorie. Poate cineva, din decidenţii în materie de arheologie, mă va asculta până la urmă, iar acele pietre vor fi repuse în jurul Soarelui de Andezit, până nu vor fi făcute dispărute, cum au dispărut multe alte relicve istorice.
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...