Unde a căzut meteoritul de la Mociu?

Meteoritul de la Mociu. Concepție apocaliptică proprie. 

Vizita la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare de anul trecut avea să-mi stârnească interesul pentru meteoriți, acele pietre căzute din cer care, după cum ne învață oamenii de știință, ar fi provocat chiar extincția dinozaurilor la un moment dat. Dar, în retrospectivă, fascinația mea pentru această categorie specială de bolovani se datora nu atât puterii lor distructive cu care natura îi înzestrase (și în esență regulatoare, de "bici al lui Dumnezeu" pentru speciile terestre dominante), ci mai degrabă "vieții romanțate" a acestora, pornind de la nașterea lor undeva departe, în buricul cosmosului arhaic și până la decesul lor subit marcat prin prăbușirea peste mașina, casa sau grădina vecinului de alături. Pe 3 februarie 1882, la nici 40 de km de Cluj, căzuse cel mai mare meteorit din România, iar eu îmi pusesem în gând să-l găsesc.

Până la urmă a fost mai ușor decât credeam: meteoritul Mocs (denumirea maghiară pentru Mociu), sau mai bine zis cea mai mare bucată din el, stătea bine-mersi pe o măsuță de lemn într-un colţ dincolo de ușile Muzeului de Mineralogie din Cluj, de această dată, instituție a cărei existență îmi era total ascunsă la acel moment, posibil din pricina locației sale neremarcabile din corpul de clădire al sediului UBB. Despre vizita mea acolo v-am scris mai multe la vremea aceea.

Câteva întrebări aveau totuși să mă bântuie pentru mai bine de un an: unde a căzut meteoritul de la Mociu? cu câtă precizie mai poate fi identificat astăzi locul în cauză? mai există urme fizice ale acelei prăbușiri, eventual cratere sau resturi de material? 

Pentru început, am dat peste o pereche de coordonate geografice (46°48' N, 24°2' E) în secțiunea paginii de Internet a Meteoritical Society dedicată meteoritului Mocs.

Coordonatele idenficau un loc la nord de comună, pe care alți curioși îl vizitaseră deja fără să găsească nimic. Dar este oare acela adevăratul loc al căderii meteoritului? 

Pentru a găsi răspunsuri mi-am propus o vizită la Mociu, capitala turismului meteoritic din Transilvania.

Mociu pe Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773

Mociu zilelor noastre. Vedere din satelit.

Chiar și după 100 de ani, în localitatea pitită între dealuri mai pulsează ecoul acelei zi reci de februarie în care au căzut pietrele din cer, dar detaliile întâmplării aproape că s-au şters cu totul din mintea celor mai mulți dintre localnicii cu care aveam să vorbesc. Important este că la Mociu am găsit sâmburele de adevăr pentru o cultură mitologică autohtonă. Aici atât echipa de fotbal cât și barul, două dintre cele mai importante instituții comunale, păstrează vie amintirea evenimentului prin denumire: "Meteor".

După un drum de 45 min, ajung în Mociu cam pe la amiazi și parchez mașina în fața primăriei, o clădire frumoasă, recent reabilitată, dar din nefericire închisă turiștilor curioși în zi de sâmbătă. Pe strada principală, întrebând  în stânga şi în dreapta, constat faptul că nu multă lume ştie ce e ăla un meteorit, dar izbutesc totuşi să mă fac înţeles. O bunicuţă habar nu are ce vreau, dar mă însoţeşte amabilă în Alimentară unde crede că vânzătoarele sau clienții ar putea să mă ajute.

Vânzătoarele, ce-i drept, mă ajută cu numărul primarului ca să vorbesc mai bine cu el, dar sună mereu ocupat. Aflu totuşi de la ele că meteoritul s-ar fi prăbuşit într-o zonă numită "locul popii". Un domn mai în vârstă din magazin se oferă să iasă cu mine în stradă şi să mi-l indice: e dealul din depărtare, undeva dincolo de păduricea din sudul comunei. În stradă ne întâlnim cu un profesor pensionar care confirmă locul: este chiar în vârful dealului, lângă brazi. Totuşi, mă îndrumă spre o casă de pe coastă, cu acoperiş de tablă, să vorbesc acolo poate aflu mai multe. Iau maşina, părăsesc principala pe nişte străzi ca vai de capul lor (adică pătrund în atmosfera anilor 1800, cum s-ar zice) şi ajung în cele din urmă la casa cu pricina. Dar aici lumea nu ştie nimic, să merg mai bine prin vecini. Curtea casei de alături e pustie, dar mă aplec şi strig peste gard înspre uşa deschisă, că poate-poate. Apare o gospodină, îi spun că sunt din Cluj şi vreau să ajung la locul unde a căzut meteoritul. Îmi spune că am noroc: ştie unde e şi a fost chiar personal acolo, nu-i chiar în vârf de deal, e undeva lângă, dar înainte să-mi dezvăluie mai multe trebuie să ia mancarea de pe foc. Prânzul odată salvat, o rog să-mi indice poziția aproximativă pe harta din telefonul mobil. Trebuie să părăsesc comuna și să o apuc la stânga pe un drumeag de pământ ce se desprinde din șoseaua care duce spre Câmpia Turzii.

De pe drumul care se întinde peste dealul Mociului admir panorama comunei spre est și încerc să identific principalele repere. Se pare că punctul indicat de locuitorii comunei se alfă taman de cealată parte a satului față de coordonatele găsite pe Meteoritical Society. Niște culegători de măceșe, care nu înțeleg ce caut eu de fapt acolo, mă îndrumă prietenoși pe ultimul tronson spre "locul popii". Dau peste un alt bunic cu vaca la păscut care îmi povestește despre cum o bucată din piatra stelară năruise șura unui localnic în căderea sa de acum mai bine de 100 de ani.  

Locul Popii

Din nefericire, "locul popii" se dovedește a fi absolut neremarcabil, fără adâncituri în pământ sau pietre care să-mi atragă atenția. În schimb, văd o combinație de culturi agricole, în mare parte porumb, la marginea unei pajiști populate de câteva vaci. Un platou lângă o pădurice care odată fusese mult mai întinsă, dacă e să ne luăm după hărțile vechi. Cea mai mare bucată recuperată, cea acum expusă la Muzeul din Cluj, ar fi lăsat în urmă un crater de jumatate de metru - poate o adâncitură mult prea mică pentru a fi regăsită astăzi, după atâtea decenii... 

Se poate ca atât Meteoritical Society, cât și sătenii să aibă dreptate? Locul prăbușirii nu fusese unul singur. Îmi amintesc că la Muzeu văzusem fragmente mai mici recuperate din câteva sate învecinate. Meteoritul se prăbușise peste Mociu după ce împrăștiase o ploaie de fragmente peste satele din nord-vest: Vaida Cămăraș, Coasta, Tăușeni, etc. în total o suprafață de 60 km pătrați.