28 decembrie 2017

Timpul Soarelui - Calendar 2018


Am tipărit și pentru anul 2018 un calendar astronomic de perete ilustrat cu ceasuri solare din România. Calendarul cuprinde o serie de informații astronomice zilnice (declinația Soarelui, valoarea ecuației timpului, zodiile, vârsta și fazele Lunii), dar și periodice (solstiții și echinocții, sărbători legale, aplicabilitatea orei de vară etc.). Iată de pildă cum arată luna Ianuarie:


Cei care sunt deja familiarizați cu ediția 2017 vor observa câteva schimbări. În primul rând, formatul este acum mai mare și mai aerisit (copertă + 12 file + suport, 33x48 cm), ceea ce permite adnotarea celulelor calendarului de către utilizator (de ex. personalizare cu zile de naștere, programări), dar și decuparea fotografiilor în vederea utilizărilor diverse. Apoi, pentru a ușura transformarea timpului lunar în timp solar, am introdus cu cifre romane un număr care să reflecte vârsta Lunii, adică numărul de zile scurse de la ultima Lună Nouă. Valorile pentru ecuația timpului sunt acum redate în minute zecimale în loc de minute și secunde. Câteva informații astronomice noi au fost de asemenea adăugate (datele Super Lunilor, Mini Lunilor, Lunilor albastre etc.) Textul explicativ nu mai este pe verso-ul coperții, ci a fost mutat la finalul calendarului. 

Iată câteva utilizări astronomice posibile ale acestui calendar:
• Declinația solară ajută la stabilirea zilelor solare pereche, adică datele calendaristice egal depărtate de solstiții în care Soarele urmează același traseu diurn pe cer și fenomenul luminos se repetă întocmai;
• Valoarea ecuației timpului este folosită la transformarea orei ceasurilor solare în timp mediu, adică ora ceasurilor comune (sau viceversa);
• Zodiile au menirea de a împărți anul în subdiviziuni relevante din punct de vedere astronomic, fiind de fapt o expresie romanțată a longitudinii solare cerești; ele figurează uneori pe ceasurile solare ca marcaje sezoniere; 
• Calendarul dezvăluie modul în care se poate citi ora de pe un ceas solar chiar și în timpul nopții, pe baza Lunii, fazele lunare fiind în esență un produs al luminii solare împrumutate de satelitul nostru natural;
• Solstițiul de iarnă indică ziua cea mai scurtă din an pentru emisfera nordică, iar solstițiul de vară pe cea mai lungă, în vreme ce la echinocțiul de primăvară și la cel de toamnă Soarele se află în planul ecuatorului terestru, iar ziua și noaptea au durate aproximativ egale.

La realizarea calendarului au contribuit cu fotografii domnii Andrei Pocora (Constanța), Dimitrie Olenici (Suceava) și Adrian Miu (Buziaș/Timiș). Publicația apare sub însemnele Societății Române pentru Astronomie Culturală.

Calendarul Timpul Soarelui 2018 poate fi achiziționat de pe site-ul AstroVest sau din Cluj-Napoca de la Librăria UBB (Str. Napoca nr. 11, începând cu data de 4 ianuarie).

16 comentarii:

  1. Dan

    Felicitari pentru noua editie si pentru imbunatatirile aduse.
    Iti urez La Multi Ani si sa dea Domnul sa vedem in buna pace si cu sanatate cat mai multe editii ale calendarului tau.

    Mircea

    RăspundețiȘtergere
  2. Aveti un blog de nota 10. Sper ca veti reveni!

    RăspundețiȘtergere
  3. Este super blog-ul, sa mai puneti content nou!

    RăspundețiȘtergere
  4. Foile calendarului par sa se rupa rapid si fara rost, iar razele soarelui nu mai ajung la noi ..

    RăspundețiȘtergere
  5. Asteptam o revenire in forta cu content fresh ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. Este timpul numai bun de citit, carti sa avem ;)

    RăspundețiȘtergere
  7. Super content-ul, poate veti reveni in 2021!

    RăspundețiȘtergere
  8. Mi-a placut articolul, big like!

    RăspundețiȘtergere
  9. Împărtășesc această mărturie cu partenerii care se luptă în relațiile lor pentru că există o soluție de durată. Soțul meu ne-a lăsat pe mine și pe cei 2 copii ai noștri pentru o altă femeie timp de 3 ani. Am încercat să fiu puternică doar pentru copiii mei, dar nu am putut controla durerea care îmi chinuia inima. Am fost rănit și confuz. Am avut nevoie de ajutor, așa că am făcut câteva cercetări pe internet și am dat peste un site web unde am văzut că Dr. Ellen, un vrăjitor, vă poate ajuta să vă recuperați iubiții. Am contactat-o ​​și a spus o rugăciune specială și vrăji pentru mine. Spre surprinderea mea, dupa 2 zile sotul meu s-a intors acasa. Așa că ne-am reunit și a fost atât de multă dragoste, bucurie și pace în familie. De asemenea, puteți lua legătura cu Dr. Ellen, un puternic asistent de soluții
    1) recâștigă-ți fostul iubit
    2) Aduceți soțul și soția împreună
    3) nu mai repeta coșmarurile
    4) Leac pe bază de plante pentru HIV și cancer
    5) Inel magic puternic
    6) farmec norocos
    7) Ruperea obsesiilor
    8) Probleme legate de naștere și sarcină. Contactați-l prin EMAIL: ellenspellcaster@gmail.com
    Whatsapp +2349074881619

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...