Un reactor trece pe lângă planeta Venus. O puteți recunoaște? |
Azi am avut șansa să-mi îndeplinesc un vis mai vechi: acela de a vedea planeta Venus ziua în amiaza mare pe cer, cu ochiul liber.
Pe la 12:30 am remarcat cu oarece dificultate secera lunară înspre sud-est. Pentru aceasta am fost nevoit să produc propria mea eclipsă de Soare - m-am refugiat în umbra unui post de transformare aerian de lângă clădirea de birouri unde lucrez. La adăpost de razele solare, am remarcat o steluță plasată la două degete depărtare, în stânga Lunii - era planeta Venus!
La 30 de kilometri distanță, în Turda, Cătălin M. Timoșca răspundea provocării mele de a surprinde planeta fotografic.
La 30 de kilometri distanță, în Turda, Cătălin M. Timoșca răspundea provocării mele de a surprinde planeta fotografic.
Se zice că în timp ce vizita Luxembourgul, Napoleon Bonaparte s-a arătat ofensat că poporul era captivat mai mult de o apariție celestă pe cerul de amiază decât de prezența înaltei sale persoane: oamenii priveau planeta Venus în miez de zi. Nu-i de mirare că multe din OZN-urile de azi se dovedesc a fi în realitate planeta frumuseții! Dar asemenea condiții de vizibilitate sunt rare.
La succesul observației de azi a contribuit și poziția favorabilă a planetei pe cer din aceste zile. Pe 27 martie, Venus atinge elongația maximă estică, moment în care planeta se află la 46 de grade distanță față de discul orbitor al Soarelui (am mai vorbit într-un articol precedent de elongația maximă în cazul lui Mercur). În plus, prezența Lunii în apropierea planetei s-a dovedit a fi de un real folos, căci Selena mi-a ținut loc de indicator ceresc.
Planeta va atinge strălucirea maximă abia spre sfârșitul lunii aprilie 2012.
Planeta va atinge strălucirea maximă abia spre sfârșitul lunii aprilie 2012.
Venus și Luna. Poza mea la 3x. |
Secera lui Venus. Poza lui Cătălin M. Timoșca prin telescop la 125x , metoda afocală. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu