Paharnicul zeilor mişcă seva în copaci

Constelaţia Vărsătorul redată în programul Stellarium.
Carafa a fost aleasă ca reprezentare artistică pentru viziunea tradiţională românească.

Bărbaţii care iubesc sunt zei, iar dragostea lor este drumul spre Rai. Zeus, stăpânul şi totodată libertinul absolut al mitologiei greceşti, nu se dă în laturi nici de la relaţii amoroase homosexuale. El îl rapeşte pe Ganymede, un prinţ troian cunoscut pentru frumuseţea sa, pentru a-l face iubit. Acolo sus, pe muntele Olymp, Ganymede toarnă nectar în cupele zeilor. În înaltul bolţii cereşti imaginea lui se regăseşte sub forma constelaţiei Vărsătorul, pe care ţăranii români o numesc Paharnicul. El este cel care revarsă asupra noastră precipitaţiile abundente din această perioadă. Gruparea stelară se află într-o regiune care abundă în constelații acvatice: Peștii, Balena, Peștele Austral, Delfinul, Capricornul (un animal fantastic redat din cele mai vechi timpuri ca jumătate capră-jumătate pește). 

Vărsătorul este de fapt un semnal temporal, o metaforă pentru apa zeilor pusă în mişcare de către paharnicul Ganymede. Nu vorbim despre orice fel de apă, ci despre un lichid cu proprietăţi regeneratoare care le asigura zeilor din trecut nemurirea. Aşa-numita apă vie din basmele tradiţionale româneşti se dovedeşte a fi în cele din urmă omniprezentă. Sub semnul Vărsătorului în India are loc festivalul Khumbh Mela, care presupune o spălare ceremonială de grup, purificatoare, în apa râului Gange.

Tradiţia populară germană păstrează următoarea vorbă de duh legată de începutul perioadei Vărsătorului: "Um Fabian und Sebastian, da fängt der Baum zu saften an", ceea ce înseamnă că seva începe să curgă prin copaci în jurul sărbătorii sfinţilor Fabian şi Sebastian (20 ianuarie). După această dată arborii nu mai sunt tăiaţi deoarece se consideră că sub scoarţa lor îngheţată începe să se pună în mişcare lichidul nutritiv şi din acest moment cioturile încep să învie.

Suntem în plin semn al Vărsătorului (20 ianuarie - 19 februarie) şi iarna încă apasă greu, dar de sub zăpadă se pregăteşte să iasă la iveală noua viaţă. De la solstiţiul de iarnă din decembrie ziua a crescut cam cu o oră şi, ridicându-se tot mai sus spre cer, Soarele îşi revarsă încet puterea asupra ţărânei de jos trezind poftele unui nou început.