La Est prin Nord-Est: consideraţii privind orientarea cardinală a bisericilor

Biserica romano-catolică Sf. Mihail din Cluj-Napoca

"Orice construcţie sau fabricaţie are ca model exemplar cosmologia. Facerea Lumii devine arhetipul oricarui gest creator al omului, oricare ar fi planul său de referinţă."

Mircea Eliade, Sacrul şi profanul

Arhitectura bisericilor a presupus dintodeauna un fundament cosmogonic. Altfel spus, ele au fost gândite să reprezinte Universul: centrul lor ţinea loc Pământului, pe vremuri considerat dreptunghiular şi mărginit de ziduri care sprijineau bolta cerească, în vreme ce cupola, adesea decorată cu simboluri stelare, se substituia firmamentului de deasupra.

Ca alegorie cosmică, Raiul este reprezentat prin altar. În săptămâna Paştilor uşile sale sunt lăsate deschise, tocmai pentru a ne aminti că Hristos a înviat şi ne-a deschis porţile Raiului. Altarul, plasat la Est, marcheaza poziţia cea mai sacră din clădire - sursa răsăritului, a "luminii lumii": „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." (Ioan  8:12). Deoarece evanghelia lasă să se înţeleagă că a doua venire a Mântuitorului se va petrece tot la răsărit (Matei 24:27), canoanele religioase pretind ca orice rugăciune să se facă spre această direcţie sacră. Evreii se roagă spre Ierusalim, musulmanii spre Mecca, iar creştinii spre răsărit. A devenit astfel un obicei general să se marcheze direcţia pentru rugăciune printr-o cruce, iar slujba religioasă să aibă loc într-un lăcaş orientat cu altarul spre Est. Prin antiteză, în partea opusă altarului găsim tărâmul întunericului, a celor adormiţi, a morţilor care aşteaptă învierea. Pe măsură ce ne îndepărtăm de Est, spaţiul devine din ce în ce mai public, mai comun şi mai puţin semnificativ din punct de vedere simbolic.

Arhitectura bisericească numără totuşi unele exemple de edificii orientate spre alte puncte cardinale decât răsăritul, din diverse considerente. Una dintre aceste biserici este însăşi Catedrala Ortodoxă din Cluj-Napoca, sfinţită în 1933, care, în ciuda tradiţiei ortodoxe, are altarul spre miazănoapte (335 grade azimut). 

Orientarea nord-vestică a altarului Catedralei Ortodoxe din Cluj-Napoca

Alte exemple de "biserici sucite" pot fi găsite la Sibiu, Slobozia sau Predeal, în vreme ce una din Galaţi a fost ulterior "îndreptată". Totuşi, Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula tranşează clar problema alinierii spaţiale în cartea sa "Biserică şi cult pe înţelesul tuturor":

"Biserica ortodoxă ţine cu străşnicie la orientarea lăcaşurilor de cult spre răsărit, fără ca prin aceasta să fie o biserică învechită, ci doar o păstrătoare a adevărului. În consecinţă, nu amplasarea anterioară a edificiilor din jur trebuie să determine orientarea bisericii, ci regula statornicită de la început. Biserica trebuie să fie un mijloc de orientare pentru oameni şi din punct de vedere al aşezării ei."

Problema orientării pe direcţiile cardinale a rămas una importantă în decursul veacurilor şi prin urmare orice biserică nouă trebuie să parcurgă în prealabil o ceremonie specifică al cărei prim pas este întotdeauna stabilirea locului în care va fi amplasat altarul. Pentru a înţelege mai bine fundamentul astronomic al acestor aliniamente se cuvine să ne îndreptăm atenţia (şi busola) spre un lăcaş de cult din Oltenia. 

Orientarea sud-estică a altarului bisericii Mănăstirii Strehaia, jud. Mehedinţi

Particularitatea mănăstirii din Strehaia o constituie poziţionarea neortodoxă a altarului său. Conform legendei, Mihai Viteazul ar fi construit biserica noaptea când, orientându-se greşit în lipsa Soarelui, a asamblat altarul cu o deviaţie de aprox. 40 grade spre sud, adică cam la 130 grade azimut. Referitor la această configuraţie neobişnuită s-au emis şi alte ipoteze, printre care aceea că spaţiul disponibil nu ar fi permis aşezarea estică sau că amplasarea altarului ar fi fost făcută în mod voit spre miazăzi pentru a-i dezorienta pe turci. O explicaţie de factură astronomică este aceea că biserica a fost construită astfel încât în dimineaţa solstiţiului de iarnă (21/22 decembrie) raza de soare care pătrunde pe fereastra din altar să împartă întreg edificiul în două (vă mai amintiţi de Mănăstirea Cernica sau de biserica din Sâmpetru Almaşului?). Fenomenul poate fi confirmat printr-un calcul astronomic cu programe de specialitate. Acestea ne arată că pentru Strehaia răsăritul Soarelui la solstiţiul de iarnă se petrece dinspre azimutul de 123 grade, aproximativ aceeaşi direcţie cu cea a bisericii (126 grade). Aici trebuie amintit că punctul de răsărit se mută zilnic pe linia orizontului în decursul anotimpurilor. Din punctul cardinal sud-estic aferent solstiţiului de iarnă, răsăritul trece în est la echinocţiul de primăvară şi înaintează până în nord-est la solstiţiul de vară, când se încheie o jumătate de an. Apoi răsăritul de soare "mătură" iarăşi traseul parcurs, în sens invers, trecând prin echinocţiul de toamnă şi întorcându-se mai apoi în punctul aferent solstiţiului de iarnă de unde proiectează iarăşi lumina în Sfânta Mănăstire Strehaia. 

Zilele trecute Dr. Harry Minţi îmi atrăgea atenţia asupra unui articol interesant din ziarul Adevărul, în care un ghid turistic discută cu reporterul despre orientarea deosebită a Bisericii Sf. Mihail din Cluj: 

„Le povestesc [turiştilor] că biserica a fost construită de aceeaşi şcoală care a ridicat bisericile din Kosice şi Braşov, că are trei elemente extrem de interesante şi iregulate. Primul este altarul nu se află îndreptat direct către est (locul în care răsare soarele în timpul echinocţiului de toamnă), ci unde răsare soarele în data de 8 noiembrie, de ziua Sfântului Mihail, protectorul bisericii. A două constă în faptul că turnul gotic e, de fapt, neogotic, din secolul al XIX-lea şi că a fost construit de către acelaşi arhitect care a făcut şi un turn la Catedrala Sf. Ştefan din Viena. A treia e că intrarea în biserică e asimetrică.“

Afirmaţia legată de alinierea astronomică a altarului este discutabilă din cel puţin două puncte de vedere. În primul rând, trebuie să ne întrebăm de ce constructorii unei biserici cu tradiţie occidentală ar fi ales să-l comemoreze pe Sf. Mihail după calendarul ortodox, din moment ce ziua acestui sfânt este sărbătorită de catolici cu mai bine de o lună în avans, pe 29 septembrie. Teoria este vehiculată şi în altă parte, de această dată cu ziua corectă. Din păcate nu am putut identifica sursa comună. 

Orientarea nord-estică a altarului bisericii Sf. Mihail din Cluj-Napoca

În al doilea rând, chiar dacă ne asumăm data corectă, se poate uşor observa că altarul bisericii este orientat înspre nord-est, către azimutul de 80 de grade. Or, pentru ca biserica să fie în linie cu punctul de răsărit corespunzător datei de 29 septembrie (ziua Sf. Mihail), ar fi trebuit ca axa ei longitudinală să indice spre azimutul de 97 grade (am ţinut cont că în secolul al XIV lea se întrebuinţa vechiul calendar iulian). Rămâne la latitudinea cititorului să stabilească dacă această diferenţă de aproape 20 grade este tolerabilă şi poate trece drept eroare de măsurare sau dacă aliniamentul a servit de fapt altui scop. 

Lipsa unor surse istorice privind data exactă a începerii construcţiei (cândva în perioada 1316-1349) ne aventurează pe tărâmul presupunerilor. Oare consacrarea locului nu era mai probabil să se fi produs în primăvară decât în toamnă, de pildă în apropierea sărbătorii Paştelui? Axa construcţiei putea să indice răsăriturile din preajma echinocţiului vernal la fel de bine ca cel autumnal. Calculele mele au arătat că în acest caz ziua corespunzătoare răsăritului la 80 de grade azimut ar fi fost 29 martie în vechiul calendar sau 6 aprilie în calendarul actual.