28 februarie 2014

Despre modelul cosmologic de la biserica de lemn din Şurdeşti, Maramureş

În luna noiembrie 2013, în timp ce se afla în vizită la biserica de lemn Sf. Arhangheli Mihai şi Gavril din localitatea maramureşeană Şurdeşti, dl. Dimitrie Olenici de la Planetariul din Suceava a observat pe tavanul din pronaos o reprezentare grafică a sistemului nostru solar în viziune geocentrică. La câteva zile am primit de la dumnealui două fotografii care mi-au stârnit pe loc interesul. 



Modelul de la biserica Şurdesti. Foto Dimitrie Olenici.


Am avut prilejul să vizitez eu însumi biserica săptămâna trecută şi pot să afirm că piesa este într-adevăr extraordinară. Modelul prezintă unele elemente care îl deosebesc atât de viziunea aristoteliană tradiţională, care a dominat lumea occidentală vreme de 2000 de ani, cât şi de sistemul heliocentric al lui Copernic. La Şurdeşti turistul curios poate vedea cum planetele Marte, Venus şi Mercur descriu fiecare câte un cerc în jurul Soarelui, în vreme ce restul corpurilor se rotesc încă în jurul Pământului.

Lumi cu Pământul în centru 

În secolul al IV-lea î.e.n., la aproximativ 100 de ani de la încheierea scrierii Vechiului Testament, filosoful grec Aristotel a elaborat un model cosmologic în care Pământul era situat în centrul unui univers format din peste 50 de sfere cristaline, aflate una în interiorul celeilalte. Stelele erau fixate pe sfera cea mai îndepărtată de pământ, iar planetele pe sferele mai apropiate. Cu excepţia Pământului, totul era etern şi neschimbător şi toate se roteau în jurul său. Concepţia lui a fost ulterior rafinată printr-un model matematic elaborat către alexandrinul Claudiu Ptolemeu în al doilea secol după Cristos. Cei doi vor domina uranografia occidentală vreme de multe secole.

Modelul geocentric al lui Claudiu Ptolemeu, cu ilustraţia bogată din atlasul
Harmonia Macrocosmica a lui Andreas Cellarius (1660)

În al cincilea veac după Cristos, un autor păgân pe nume Martianus Capella punea pe hârtie viziunea sa despre modul în care o persoană liberă ar trebui să-şi formeze cultura generală. El definea cele șapte "arte liberale" sau domenii de învăţare ca fiind: gramatica, dialectica, retorica, geometria, aritmetica, astronomia și muzica. În cartea VIII a lucrării sale intitulată De nuptiis Philologiae et Mercurii ("Despre nunta lui Mercur şi a Filologiei"), Capella descrie tot o structură geocentrică a lumii, cu Pământul imobil situat în mijlocul Universului şi Soarele, Luna şi planetele care-l înconjoară, dar aici planetele Mercur și Venus apar într-o ipostază nouă: ele nu se mai rotesc în jurul Pământului ca la Aristotel şi Ptolemeu, ci în jurul Soarelui. Acest început timid de heliocentrism va căpăta expresie deplină abia o mie de ani mai târziu în monumentala lucrare a lui Nicolaus Copernic, De revolutionibus orbium coelestium ("Despre revoluţia sferelor cereşti", 1543), care va îndepărta definitiv Pământul din centrul împărăţiei siderale şi îl va înlocui cu Soarele. Avem motive să credem că autorul era familiarizat cu modelul lui Martianus Capella deoarece îl menţionează plin de admiraţie în cartea I.

Modelului geo-heliocentric al lui Martianus Capella
în reprezentarea lui Naboth (1573)

Deşi din pricina tirajului redus Arthur Koestler o etichetează în mod răutăcios drept "cartea pe care n-a citit-o nimeni" (în Lunaticii pag. 150), lucrarea lui Copernic a produs multă vâlvă printre astronomii (şi astrologii!) de epocă. În 1573, la 30 de ani de la apariţia cărţii lui Copernic, matematicianul german Valentin Naboth publică un manual de astronomie pentru elevii de gimnaziu intitulat Primarum de coelo et Terraîn care redă grafic pentru prima oară prelucrarea capellană a modelului geocentric alături de noua variantă heliocentrică, semn că cele două sisteme ale lumii circulau în paralelUn mare astronom avea însă să întârzie triumful heliocentrismului. Cu siguranţă Tycho Brahe ar fi fost persoana cea mai în măsură să recunoască simplitatea şi eleganţa modelului copernican, dacă nu s-ar fi lăsat descumpănit de interpretarea literală a unor versete din Vechiul Testament. Căci Iosua 10:13, de pildă, vorbeşte despre mişcare numai în cazul Soarelui şi Lunii : 
"Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel: <<Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, şi tu, lună, asupra văii Aialonului!>> Şi soarele s-a oprit, şi luna şi-a întrerupt mersul, până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă."
Sau Psalmi 93:1, despre imobilitatea Pământului:
"Domnul este îmbrăcat şi încins cu putere: de aceea lumea este tare şi nu se clatină."
Nici instrumentele pre-telescopice ale danezului nu erau capabile să pună în evidenţă paralaxa stelară, acea oscilaţie anuală a stelelor pe bolta cerească datorată mişcării Pământului.  

Modelul tychonic şi Societatea lui Isus

Fără îndoială că printre cărţile din biblioteca lui Tycho Brahe se număra şi cea a lui Naboth şi este foarte probabil ca modelul geocentric al lui Martianus Capella să-i fi servit drept sursă de inspiraţie pentru varianta geo-heliocentrică proprie, de care Brahe s-a arătat foarte mândru. Ea a fost publicată pentru prima oară în lucrarea De mundi aetherei (1577). Modelul cuprindea un Pământ fix, cu Soarele şi Luna rotindu-se în jurul său şi restul planetelor în jurul Soarelui. Trebuie precizat că pentru un observator terestru sistemul copernican şi cel tychonic produceau efecte echivalente.

Sistemul tychonic în De mundi aetherei (1577) pag. 189

Modelul tychonic era în esenţă un compromis prudent între vechea variantă aristotelo-ptolemeică şi cea nouă, revoluţionară a lui Copernic. Să mai notăm că, spre deosebire de modelul heliocentric, cel al lui Brahe era agreat de Biserică şi prin urmare diverşi scriitorii iezuiţi din secolul al XVI-lea au făcut front comun în favoarea lui. Amintim aici numai pe iezuitul Melchior Cornaeus (1598-1665), profesor de teologie la Universitatea din Wurzburg. Acest fapt explică popularitatea şi persistenţa vreme de multe decenii a modelelor tychonice mai ales în spaţiul catolic, după cum arată Christine Schofield, deşi Tycho Brahe fusese un protestant înfocat. Iezuiţii aparţineau unui ordin călugăresc al Bisericii Catolice denumit Societatea lui Isus (similar ordinului Franciscan, Dominican sau Benedictin), organizaţie aflată în serviciul direct al Papei. Membrii săi urmau carisma întemeietorului Sf. Ignaţiu de Loyola, tradiţionalelor voturi de sărăcie, castitate şi ascultare adaugându-se un vot special de ascultare faţă de pontif.

O amprentă iezuită la Şurdeşti?

Pentru principele Ştefan Báthory (1533-1586), al cărui nepot deprinsese astronomia de la Naboth, cheia restabilirii catolicismului în Transilvania era întărirea învăţământului. În acest scop el năzuia să-i cheme pe iezuiţii din Nagyszombat (Trnava-Slovacia). La 1 octombrie 1579 în Transilvania ajung zece iezuiţi din Polonia şi se înfiinţează primele şcoli iezuite la Cluj-Mănăştur şi Alba Iulia. Iezuiţii apar la Baia Mare în 1674, când cu ajutorul armatei imperiale au preluat de la reformaţi biserica Sfântul Ştefan, astăzi demolată. Ei şi-au construit un nou lăcaş de cult pe locul unei alte biserici medievale din apropiere, închinată Sfântului Martin. Lăcaşul de cult nou avea hramul Sfânta Treime şi s-a zidit conform datelor istorice între 1717–1720, deci aproape concomitent cu biserica iezuită (piaristă) din Cluj-Napoca. Complexul monahal de la Baia Mare, alcătuit din biserică, mănăstire şi şcoală, a fost deţinut de iezuiţi până la desfiinţarea ordinului în 1773. La circa 20 de km est faţă de oraş şi cam în aceeaşi perioadă (1766) s-a ridicat biserica de lemn din Şurdeşti de către meșterul constructor Ion Macarie pentru comunitatea greco-catolică. Altarul a fost pictat de către zugravul Ștefan, naosul de către zugravul Stan, iar pronaosul (unde se găseşte modelul geocentric) probabil de către un ucenic anonim al acestuia din urmă. Pictura astronomică datează cel mai probabil de la sfârşitul secolului al XVIII lea sau începutul secolului al XIX lea. În ciuda stării precare în care se află, merită să remarcăm atenţia la detalii din partea autorului. 


Modelul de la biserica Şurdesti. Foto Dan Uza.

Pământul este reprezentat sub forma unui cerc împărţit în sferturi, sugerând cele patru vânturi, direcţii cardinale sau colţuri ale lumii. Luna este redată în fază de seceră nouă şi poartă chipul unei femei bătrâne şi morocănoase. Conform cu observaţiile astronomice medievale ale planetei roşii la opoziţii, deferentul lui Marte este pictat inferior Soarelui, atingându-l pe cel al Lunii. Cele patru cercuri ale planetei Jupiter corespund sateliţilor descoperiţi prin telescop de către Galileo Galilei în 1609-1610. Cât despre cercul dublu a lui Saturn, trebuie spus că la începuturile erei telescopice astronomii au avut impresia că văd doi sateliţi, când de fapt petele luminoase s-au dovedit a fi în cele din urmă punctele extreme ale unei formaţiuni inelare (primul satelit adevărat a fost descoperit în 1655, iar următorii patru în 1671-1684).

Comparaţie între observaţiile timpurii ale planetei Saturn (1616-1655) care sugerau existenţa a doi sateliţi.
Din cartea lui  Christian Huygens Systema Saturnium (1659).

Modelul planetar zugrăvit pe tavanul bisericii din Şurdeşti nu corespunde nici cu sistemul lui Martianus Capella, dar nici cu varianta lui Brahe. În primul caz, diferenţa apare la Marte care la Capella înconjoară Pământul şi nu Soarele; în cel de-al doilea la Jupiter şi Saturn, care la Brahe înconjoară Soarele şi nu Pământul. În opinia mea, pictura din pronaos reproduce modelul născocit de un astronom italian în secolul al XVII lea, de fapt un preot catolic iezuit celebru. Studiaţi următorul desen din cartea Almagestum novum (1651) a lui Giovanni Battista Riccioli şi veţi găsi că cele două modele coincid perfect. Se naşte acum o ipoteză extrem de interesantă: ori autorul anonim al uranografiei de la Şurdeşti a fost şcolit de iezuiţi, ori el a preluat modelul dintr-un exemplar al unei cărţi (poate chiar a lui Riccioli!) aflată în circulaţie la vremea respectivă. Teoria îmi pare plauzibilă, mai ales pentru că am indicii să cred în existenţa unei biblioteci la vechiul complex monahal iezuit de la Baia Mare.

Modelul de la biserica Şurdesti. Foto Ghid Video Turistic
Systema nostrum (Sistemul nostru) - varianta semi-tychonică a lui Riccioli
din Almagestum novum (1651) pag. 289


Varianta lui Riccioli este de fapt o formă modificată, intermediară (sau mai geocentrică, dacă vreţi), a propunerii lui Tycho Brahe: planetele Mercur, Venus şi Marte sunt tributare Soarelui, în vreme ce Jupiter şi Saturn evoluează încă jurul Pământului. Schema este vizibilă încă de pe frontispiciul lucrării sale, unde, cântărită alături de varianta heliocentrică lui Copernic, muza Urania înclină balanţa în favoarea italianului în vreme ce însuşi Ptolemeu, al cărui model zace abandonat într-un colţ, priveşte de jos cu admiraţie. 


Almagestum novum (1651)
O recapitulaţie a lumilor

Opera cărturarului Athanasius KircherIter Exstaticum (1660), sintetizează foarte bine diferitele sisteme ale lumii aflate în circulaţie în secolul al XVII lea. Pe pagina 37 sunt şase diagrame, dintre care primele trei redau modele din perioada antichităţii, iar următoarele trei redau modele din evul mediuptolemeic (I), platonic (II)egiptean (III), tychonic (IV), semi-tychonic (V) şi copernican (VI)Observaţi  în cazul primelor două principala deosebire constă în ordonarea diferită a planetelor inferioareMercur-Venus-Soare (Ptolemeu) vs. Soare-Mercur-Venus (Platon)Sistemul egipteancu Mercur și Venus dispuse heliocentric şi restul planetelor geocentriceste o reprezentare mai rară şi de provenienţă incertă. Sistemul semi-tychonic este exact ceea ce găsim la Şurdeşti. 

Iter exstaticum (1660)

2 comentarii:

  1. Fascinant! O superba lectie de astronomie si istorie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Un articol excelent! Rar se pot citi asemenea drumetii culturale!

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...