Biletul spre stele al lui Vincent van Gogh

Vincent van Gogh, autoportret 1889

"Cerul înstelat mă face întotdeauna să visez, cu aceeași simplitate cu care mă îndeamnă spre reverie punctele negre de pe hartă ce închipuie orașe și sate. Și de ce, mă întreb, punctele luminoase de pe firmament ne-ar fi mai puțin accesibile decât punctele negre de pe harta Franței? Dacă luăm un tren ca să ne ducem la Tarascon sau la Rouen, ca să ajungem într-o stea luăm careta morții. Ceea ce este în mod sigur adevărat în raționamentul acesta este faptul că, atâta vreme cât suntem în viață, nu ne putem duce într-o stea, iar morți fiind, nu putem lua nici un fel de tren." (Vincent van Gogh, Scrisori, vol. II, pag. 170)

Printre sutele de picturi ale artistului olandez Vincent van Gogh (1853-1890) întâlnim trei peisaje stelare interesante. 

În opinia lui Nancy Hathaway, porțiunea de cer vizibilă în pictura "Terasa cafenelei noaptea" conține o reprezentare stilizată a unei părți din constelația Vărsătorul. Remarcați stelele ușor arcuite deasupra copertinei care ar putea constitui un reper. Ele continuă atât în jos, cât și înspre dreapta, similar cu gruparea stelară analizată.  

Vincent van Gogh, Terasa cafenelei noaptea (1888)

Constelația Vărsătorul

Lucrarea "Noapte înstelată pe Ron", pictată în aceeași lună, nu testează pe atât imaginația astronomului. Este limpede că tabloul prezintă Carul Mare suspendat deasupra unei localități riverane. Este vorba de orașul francez Arles. Aici însă constelația a fost repoziționată pentru a însoți o vedere spre sud.

Vincent van Gogh, Noapte înstelată pe Ron (1888)

Constelația Ursa Mare

Pe 19 iunie 1889, în timp ce se află la sanatoriul din Saint-Remy și cu un an înainte să moară în circumstanțe suspecte, van Gogh pictează ziua, din memorie, poate cel mai celebru tablou astronomic al său: "Noaptea înstelată". Conform teoriei istoricului de artă Albert Boime, configurația stelară pare să redea peisajul astral urmărit de autor într-una din nopțile care au precedat geneza tabloului, de la fereastra camerei sale care dădea spre est. În pictură steaua albicioasă puternică din vecinătatea orizontului ar ține loc planetei Venus, care pe atunci se dezvăluia ca Luceafăr de Dimineață sub triunghiul obtuz al stelelor constelției Berbecul plasate oblic ceva mai sus (eu zic că privit altfel poate fi și constelația Triangulum). Faza lunară însă nu mai corespunde realității, pictorul alegând să substituie masca gheboasă a satelitului natural cu o seceră din motive, probabil, artistice.

Vincent van Gogh, Noaptea înstelată (1889)

Ce ar fi văzut van Gogh spre est în dimineața zilei de 19 iunie 1889

Ceea ce uimește este că van Gogh, contemporan cu celebrul popularizator Flammarion, redă stelele nu ca simple puncte, obiecte de decor nocturn, ci ca adevărate sfere luminoase cu o viață proprie care fierb precum Soarele. Ele polarizează peisajul și își subordonează sfera cerească întrutotul: vazduhul se topește, curge și dansează într-un ritm ondulos ce formează o spirală luminoasă, în esență o reprezentare stilizată a Galaxiei noastre. 

Veți percepe mai clar dinamismul scenei nocturne dacă vă concentrați atenția timp de 30 de secunde spre centrul următorului joc de cercuri după care veți privi din nou pictura olandezului...

Efectul a fost transpus foarte bine pe un fond muzical în filmulețul următor, pe care vă invit să-l urmăriți.