Tarot și călătoria eroului: cheia mitologică spre marile arcane

Hajo Banzhaf, "Tarot și călătoria eroului"

"Atunci Făt-Frumos își luă ziua bună de la părinți, ca să se ducă, să se bată el singur cu oștile împăratului ce-l dușmănea pe tată-său. Puse pe trupul său împărătesc haine de păstor, cămeșă de borangic, țesută în lacrimile mamei sale, mândră pălărie cu flori, cu cordele și cu mărgele rupte de la gâturile fetelor de-mpărați, își puse-n brâul verde un fluier de doine și altul de hore, și, când era soarele de două sulițe pe cer, a plecat în lumea largă și-n toiul lui de voinic." (Făt Frumos din Lacrimă)

La auzul cuvântului tarot, în mintea omului civilizat se înfiripă imaginea unui șir de căruțe pestrițe dispuse circular în jurul unui foc de tabără unde, în semi-întuneric, țigăncile îţi ghicesc viitorul prin rânduirea unor cărți de joc speciale. Ele sunt 78 la număr, împărțite în două categorii a câte 22 respectiv 56 de bucăți, formând Micile și Marile Arcane, termen care provine de la cuvântul latin pentru secret sau mister (arcanum). De altfel misterioasă e însăși originea acestora: după unele supoziții cărțile ar proveni de la casta preoților din vechiul Egipt sau chiar mai departe, din India. Altele stabilesc chiar o legătură numerologică dintre Marile Arcane și natura cabalistică a alfabetului (prin cele 22 de litere) sau cu Evanghelia după Ioan (prin cele 22 de capitole). Ceea ce știm cu siguranță este că un asemenea sistem de joc bazat pe cartonașe ne este descris pentru prima dată abia prin anul 1377 de către un călugăr german, care îl numește Ludas Cartarum. 

Din Micile Arcane: Cavalerul de monedă (Tarot Marsilia) și
Cavalerul de Pentaclu/Monedă (Tarot Universal Waite) comparate cu
Cavalerul de Bâtă (Cărți de joc ungurești Magyar Kartya)

De fapt, putem afirma că tarotul reprezintă precursorul cărților de joc moderne, pentru care noi mai reținem acum doar familia (treflă, caro, cupă, inimă) și tipologia sau valoarea numerică. Dar practicantul tarotului se deosebește fundamental de jucătorul de poker prin faptul că primul își arogă calitatea de profet sau clarvăzător. Stigmatul social îi cuprinde însă pe amândoi, indiferent dacă folosesc cărţile pentru a ghici viitorul sau pentru a se îmbogăţi. 

Cine susține în prezent că tarotul conține înțelepciunea vieții nu poate atrage decât priviri condescendente. Totuși, trebuie precizat că de-a lungul anilor acest domeniu a suscitat interesul unor minți strălucite din domenii precum psihologie, mitologie sau sociologie, care au recunoscut o simbolistică specială mai ales în Marile Arcane: prin arhetipurile întruchipate, cele 22 de cărți ar reprezenta de fapt mersul vieții omului. 

Din Marile Arcane: Nebunul sau eroul la începutul călătoriei,
reprezentat în tarotul de Marsilia și tarotul Universal Waite,
alături de metamorfoza sa în familiarul Jolly Joker

Arhetipurile sunt acele modele și imagini ancestrale cu care ne naștem în memorie, pe care nu mai trebuie să le descoperim în mod obligatoriu prin experiența noastră de viață: bătrânul înțelept, îngerul, copilul, magicianul. Scenariul existenței umane conturat pe fondul acestor piese este unul universal și stă la baza evoluției personajului principal din orice basm, poveste sau film reușit, motiv pentru care poartă numele de "călătorie a eroului". O pierdere inițială dă naștere unei misiuni pe care eroul nostru stângaci, dar cu suflet curat, și-o însușește: pentru aceasta el va întâlni personaje care îl ajută, dar și care i se opun, se va maturiza, va dobândi un obiect miraculos, se va confrunta cu dușmanul pe care îl va invinge (deseori cu sacrificii). În firul epic urmează apoi drumul spre casă, alungarea urmăritorilor și primirea recompensei (împărăția, fata de împărat). Nu este vorba însă strict de o recompensă materială, căci sfârşitul călătoriei îl găseşte pe erou complet transformat.

Moartea, una dintre cele mai puțin înțelease cărți în tarotul
de Marsilia și Universal Waite, se plaseză undeva la mijlocul călătoriei.
Ea simbolizează sfârșitul unui ciclu, transformare, regenerare.

Adevărata putere a tarotului stă tocmai în reflectarea acestui monomit, căci dintr-o ciclicitate recunoscută se pot trage învățături folositoare. Scopul este, cred eu, unul asemănător astrologiei, nu de a proiecta în timp momentele de cumpănă ci de a fi pregătit atunci când ele se petrec, a recunoaște conexiunile și a le înțelege în primul rând prin introspecție, printr-o mai bună autocunoaștere. 

Pentru un excelent punct de pornire în universul cărților de tarot vă recomand cartea scrisă de germanul Hajo Banzhaf,  Tarot și călătoria eroului: Cheia mitologică spre Marile Arcane. O ofertă avantajoasă găsiți aici. 

În loc de încheiere am extras câteva fragmente care prezintă foarte bine originea astronomică a monomitului, urmând ca într-un articol viitor să vă prezint unele simboluri astrologice codificate în cărțile de tarot.

"Astăzi știm că Pământul se învârte în jurul axei sale și în jurul Soarelui. Dar uitându-ne pe cer, vedem tot cum Soarele răsare dimineața și apune seara. În ciuda tuturor cuceririlor științifice ale ultimelor secole, pentru sufletul omului nu s-a schimbat nimic în această percepție. Iar dacă vrem să înțelegem basmul, pe care ni-l povestește sufletul, trebuie să ne bazăm pe realitate și să vedem lumea așa cum s-a văzut întotdeauna. [...] Cum este posibil ca Soarele să apună în fiecare seară la Vest și în mod miraculos să răsară în fiecare dimineață din nou la Răsărit? Cum ajunge el acolo? Nimeni nu l-a văzut pe timpul nopții și, cu toate acestea, în fiecare dimineață este în cealaltă parte. Spirite îndrăznețe au emis teorii diverse.  

Unii au presupus că seara, la poarta Vestului, Soarele urcă într-o barcă -ea uneori a fost echivalată cu secera Lunii, ce stă culcată - care îl poartă pe timpul nopții pe cer. Având în vedere că noaptea cerul era văzut ca o mare din cauza albastrului său închis, din această imagine a călătoriei nocturne a Soarelui au apărut și legendele călătoriilor pe mare ale eroului. [...]   

Din alte regiuni - și probabil acestea au fost unele de coastă - s-a răspândit vestea că Soarele dispare într-adevăr seară de seară în spatele orizontului, prin urmare trebuie să existe o lume de dincolo, traversată noaptea de astru. Se pare că din acest gen de imaginare au luat naștere legendele despre coborârea în lumea de dincolo; ele ne relatează cum tânjesc sufletele celor dispăruți după lumină și forța de viață a Soarelui și cum îl slăvesc odată ajuns pe tărâmul lor; dar și acele legende care vorbesc cum, mereu, la miezul nopții, forțele luminii luptă împotriva celor ale întunecimii, iar apariția triumfală a Soarelui în fiecare dimineață este o nouă dovadă a celor ce întotdeauna obțin victoria în luptă cu bezna.  

O temă importantă a avut la bază și mișcarea Lunii, cea de-a doua sursă de lumină de pe cer. La sfârșitul unui ciclu și astfel la finele lunii inițiale calendaristice, secera Lunii mai poate fi văzută o singură dată pe cer în partea estică a orizontului. Urmează, în medie, trei nopți fără Lună până când seara, la apusul Soarelui, apare din nou secera Lunii, de această dată în partea vestică a orizontului. În cele trei zile și trei nopți intermediare Luna traversează lumea de dincolo, căci cum ar apărea ea apoi, dintr-o dată la vest, după ce ultima oară fusese văzută la est? Similar cu aceste evoluții cerești, tradițiile multor popoare istorisesc despre un erou, ce coboară în tărâmul celor dispăruți pentru a desăvârși acolo ceva; după trei zile el revine pe Pământ sănătos sau se trezește din nou. Cel mai familiar ne este acest motiv în Biblie și în religia creștină atunci când despre Isus se spune că a fost crucificat, a murit și a fost îngropat, dar a treia zi a înviat din morți.  

Vechii egipteni, cărora le datorăm cunoștințe importante despre mobilul și simbolurile călătoriei eroului (și prin aceasta cărțile Marilor Arcane) au ilustrat foarte elocvent călătoria zeului soarelui Ra. El traversează în fiecare zi cerul zilei și al nopții într-o corabie denumită și cea a milioanelor de ani."

Hajo Banzhaf, "Tarot și călătoria eroului" (pag . 22-23)