 |
| Freiluftplanetarium din Viena |
Pe dealul Sankt Georgenberg de lângă Viena se înalță o construcție ciudată, un fel de Stonehenge modern: o piramidă ce poate găzdui pe treptele sale aproximativ 200 de spectatori, în jurul căreia sunt dispuși mai mulți stâlpi – coloane și repere de marcaj. Instalația botezată „Sterngarten” ( „Grădină stelară”) sau „Freiluftplanetarium” („Planetariu în aer liber”) se înscrie în categoria mijloacelor de promovare a astronomiei cu ochiul liber, așa-numita „Horizontastronomie” ( „Astronomie de orizont”). Edificiul are rolul de a materializa în teren principalele elemente ale bolții cerești, contribuind astfel la înțelegerea mișcărilor sale de către publicul observator.
Planetariul de sub cerul liber a fost inaugurat în anul 2001, dar concepția sa e cu mult mai veche și se leagă de Transilvania. Ideea realizării unui asemenea monument i-a aparținut unui astronom născut la Brașov, necunoscut la noi, dar aproape venerat în Austria: prof. univ. dr. Oswald Thomas (1882-1963). În 1907, acesta pune la punct un mijloc de colectare a observațiilor de bolizi în orașul său natal pe care îl numește „Astronomisches Büro” („Biroul Astronomic”). În anul 1913, tânărul Oswald emigrează la Viena, unde devine în scurt timp Directorul Observatorului Popular Urania (1915-1922), apoi Director al noului Planetariu (1927), iar Biroul Astronomic strămutat împreună cu el în capitala Austriei își va diversifica activitatea în scopul educării astronomice a publicului. În 1924, Oswald înființează „Societatea Astronomică Austriacă” („Österreichischer Astronomischer Verein”). În calitate de popularizator al astronomiei se va bucura de un mare succes, mai ales cu drumețiile astronomice organizate pentru public pe dealurile din vestul Vienei și cu prelegerea sa despre cerul înstelat de deasupra orașului („Der Himmel über Wien”). Visul lui de a realiza un „Freilichtplanetarium”, adică un planetariu sub cerul liber, a fost în cele din urmă împlinit de un elev de-al său, Hermann Mucke, care i-a urmat în funcția de director al Planetariului vienez până la pensionare în anul 2000. Planurile lui Oswald au fost revizuite de către Mucke și în final adaptate pentru terenul viran de 51.000 mp situat pe o culme din vestul orașului, lângă Biserica Wotruba, loc ce permite efectuarea observațiilor astronomice în bune condiții. Realizarea ansamblului (1997-2001) a costat 2.000.000 de șilingi austrieci, adica aproximativ 150.000 euro, bani proveniți în cea mai mare parte de la Ministerul Culturii și de la Societatea Astronomică Austriacă.
Figura de mai jos redă alcătuirea ansamblului monumental. În vârful piramidei în trepte se află o platformă de 7x7m la care se poate ajunge pe scări sau pe o rampă pentru persoane cu dizabilități. Mijlocul acestei platforme – desemnat printr-un cerc metalic - reprezintă locul în care trebuie să se poziționeze observatorul. Acolo, la o înălțime de 1,5 metri, se află centrul sferei cerești virtuale, punctul în care trebuie să ne aducem ochii pentru ca monumentul să-și dezvăluie secretele. Privind din acel punct, orizontul matematic al locului se identifică cu balustrada metalică dispusă de jur împrejur, iar cei doi stâlpi înalți fixează în teren direcția nord-sud sau planul meridianului locului.
 |
| Marcaj central al platformei și Kibla (direcția spre Mecca) dată de colțul sud-estic |
Stâlpii sunt prevăzuți cu inele ce marchează unghiuri de altitudine din 10 în 10 grade, până la 40 de grade în cazul stâlpului nordic, respectiv 60 de grade în cazul stâlpului sudic. Stâlpul nordic are o înălțime de 16,4 m și este prevăzut în vârf cu un decupaj circular situat în plan vertical (oculus) prin care se poate observa Steaua Polară, mijlocind astfel observarea poziției sale staționare pe toată durata nopții. Acest element constructiv facilitează de asemenea perceperea rotației stelelor în jurul polului nord ceresc. Stâlpul sudic cu o înălțime de 16 m are prevăzute trei marcaje dreptunghiulare pentru înălțimea soarelui deasupra orizontului matematic la amiaza solstițiilor și echinocțiilor, deci la începutul fiecărui anotimp.
 |
| Stâlpul sudic (vedere spre sud) |
 |
| Stâlpul nordic (vedere spre sud) |
 |
| Oculus și marcaj de altitudine pe stâlpul nordic |
Cele trei coloane cu brațe transversale dispuse de o parte și de alta în jurul platformei, pe laturile est și vest, marchează la orizont poziția geometrică (ne-refractată) a răsăritului, respectiv apusului la solstiții și echinocții (sunt doar șase pentru că parcursul solar diurn la echinocțiul de primăvară coincide cu cel de la echinocțiul de toamnă). Vârful lor se ridică la 6 grade deasupra orizontului. Deoarece fenomenul refracției atmosferice împinge discul solar mereu în sus, iar punctele aparente de răsărit și apus vor fi deplasate astfel spre nord, în fiecare braț transversal s-a prevăzut un decupaj în forma literei V care ține locul punctelor aparente (refractate) de răsărit și apus.
 |
| Una dintre coloanele cu brațe transversale |
 |
Apusul soarelui din 19 mai se situează între coloanele pentru
echinocțiul de primăvară (stânga) și solstițiul de vară (dreapta) |
În nordul platformei găsim o anexă constând într-un stâlp oblic care alcătuiește gnomonul (sau tija) unui cadran solar orizontal ce măsoară timpul solar adevărat al Vienei. Orele sale sunt redate prin 15 cifre romane gravate pe tot atâtea plăci metalice dispuse radial. Cadranul orizontal se leagă de platforma piramidală printr-o potecă betonată, de-a lungul căreia găsim amenajată o linie meridiană cu componentă calendaristică, adică un tip de cadran solar care indică atât ora amiezii (trecerea soarelui la meridian), cât și data calendaristică pe baza variației sezoniere a declinației soarelui, adică unghiul pe care astrul zilei îl face cu planul ecuatorului terestru. La fiecare amiază senină, lumina soarelui pătrunzând prin decupajul circular din vârful stâlpului nordic se aliniază cu inserția metalică de la baza lui, mai aproape sau mai departe, în funcție de data calendaristică.
 |
| Linie meridiană și cadran solar orizontal |
Deoarece momentul exact al amiezii variază în cursul anului, pe stâlpul nordic s-a prevăzut un tabel. Aici vizitatorul găsește nu numai ora culminației solare (momentul producerii alinierii luminoase), ci și ora crepusculului civil și nautic, adică atunci când apar sau dispar de pe cer primele stele, respectiv atunci când începe sau ia sfârșit cea mai întunecată parte a nopții. Timpii sunt indicați pentru fiecare a patra zi din an în “ore de iarnă”, conform fusului orar al Europei Centrale (MEZ = Mitteleuropäische Zeit). Spre exemplu, la data vizitei noastre (19 mai 2017), Soarele a culminat la ora 11:50 MEZ, adică 12:50 ora de vară.
 |
| Tabelul timpilor |
Cu cât ne apropiem mai mult de solstițiul de iarnă, cu atât soarele coboară pe cer, iar umbrele cresc în lungime și devin tot mai difuze, ceea ce în mod normal creează anumite probleme. Soluția elegantă adoptată de proiectant pentru a optimiza dimensiunea monumentului păstrând totodată vizibilitatea cercului luminos a fost ca dincolo de echinocțiul de toamnă marcajele calendaristice să figureze pe tija oblică a cadranului solar orizontal dinspre nord. Echinocțiile marchează astfel nu numai hotarul între vară și iarnă, ci și trecerea de la planul orizontal la planul oblic.
 |
| Marcaje calendaristice pe stâlpul oblic (gnomon) |
 |
| Marcajul echinocțial de pe linia meridiană (20 martie - 22 septembrie) |
Spre deosebire de cel din Prater, planetariul în aer liber de pe Georgenberg este accesibil în mod gratuit la orice oră din zi și din noapte. Într-o casetă de plastic, vizitatorul găsește instrucțiunile de utilizare multiplicate pe foi A4 alături de o hartă a cerului pentru luna în curs. Harta se ține deasupra capului conform punctelor cardinale și ajută la identificarea corpurilor cerești. Iată informațiile puse la dispoziție în cursul vizitei noastre pentru luna mai 2017:
La Freiluftplanetarium am ajuns luând S-Bahn S3 din Gara principală (Hauptbahnhof) până la gara Liesing și de acolo autobuzul 60A până la stația Lindauergasse.
Bibliografie:
-Hermann Mucke, Himmelskunde im Freiluftplanetarium Wien, 2002
