În luna noiembrie 2013, în timp ce se afla în vizită la biserica de lemn Sf. Arhangheli Mihai şi Gavril din localitatea maramureşeană Şurdeşti, dl. Dimitrie Olenici de la Planetariul din Suceava a observat pe tavanul din pronaos o reprezentare grafică a sistemului nostru solar în viziune geocentrică. La câteva zile am primit de la dumnealui două fotografii care mi-au stârnit pe loc interesul.
Modelul de la biserica Şurdesti. Foto Dimitrie Olenici.
Petrec cateva zile de concediu la casa bunicilor din Campeni (jud. Alba), stand la soare, citind pagini de astronomie si luptandu-ma cu Internetul de la Orange. Azi am terminat Omul si astrele. Cartea a aparut la editura clujeana Dacia, avandu-l ca autor pe Mihai E. Serban - pe atunci un tanar economist nascut in Gherla. Avea sa fie unul din cazurile in care scriitorul supravietuieste (la propriu) editurii, si una dintre putinele carti ambitioase al carui obiectiv era zugrăvirea tabloului complet al lumii- the big picture cum ar zice romanul azi. Ea reuseste sa-si pastreze chiar si azi o buna parte din prospetime, cu atat mai mult in 1986 atunci cand a vazut lumina tiparului, devenind un adevarat besteller peste noapte in micul univers comunist.
Orbita și fazele lui Venus, văzute de pe Pământ. Mărimea planetei a fost voit exagerată.
De Ziua Internațională a Astronomiei, când am ieșit cu telescoapele în Piața Unirii, printre obiectele cerești de interes pentru publicul larg s-a numărat și planeta Venus, poate datorită faimei sale de "Luceafăr al lui Eminescu". Am depus o muncă serioasă de convingere pentru a lămuri privitorii că secera reliefată de ocularul telescopului nu aparținea Lunii noastre, prezentă și ea pe cer cam în aceeași fază, ci lui Venus - planeta frumuseții.
Simulare Stellarium: Venus ca printr-un binoclu, ziua
După multe zile noroase, am profitat azi la servici de o pană de curent pentru a repeta o experiență despre care v-am mai relatat aici: am încercat sa revăd planeta Venus ziua în amiaza mare, cu ochiul liber.
Încercarea de astăzi, deși s-a produs din aceeași locație și la aproape aceeași oră, s-a deosebit de cea de acum două săptămâni cel puțin sub următoarele aspecte:
- Venus a depășit între timp faza elongației maxime estice și a dihotomiei fazei sale; în prezent procentul de iluminare al discului planetei este în proces de scădere în timp ce astrul se apropie tot mai mult de Soare (culminând cu împreunarea din 6 iunie, când va trece deasupra discului solar)
- Paradoxal, magnitudinea (gradul de strălucire al) astrului a fost astăzi mai mare decât acum două săptămâni (seara trecută aproape mă orbise prin telescopul de 200!), și asta deoarece diametrul unghiular al planetei s-a mărit, căci Venus e acum ceva mai aproape de planeta noastră!
- Nu am mai avut Luna prin preajmă să-mi indice calea spre Venus, așa că m-am folosit de un binoclu Bresser 7x50, cu care am măturat cerul aproximativ în aceeași locație ca pe 26 martie: deasupra plopului din fața clădirii ADR.
- Am regăsit planeta relativ ușor în binoclu, unde se prezenta ca un simplu punct luminos. Mi-a lăsat impresia de aluminiu. Îndepărtând instrumentul optic am văzut-o și cu ochiul liber, dar trebuie știut precis unde să privești.
- Nu am mai apucat să fotografiez planeta, căci după câteva minute ea s-a refugiat în spatele unui voal cirrus.
La final vă recomand un filmuleț ce are ca temă observarea și fotografierea planetelor interioare (Venus și Mercur) pe timp de zi:
Printre blocuri cenușii, unde totul stă sub semnul civilizației moderne, al risipei, taina cercului de stele a fost pierdută demult: omul și-a împânzit orizonturile cu luminători proprii, constelații ce nu mai iau chipul eroilor legendari de odinioară, ci acela al rețelei moderne de iluminat public...
Poate aţi remarcat că sâmbăta seara era o stea foarte strălucitoare lângă secera lunară, spre vest.Asemenea apropieri "aparente" între două corpuri cereşti poartă denumirea de "conjuncţii", şi pot fi evenimente destul de spectaculoase din punct de vedere artistic.
Următoarea conjuncţie interesantă se prefigurează a fi cea între Jupiter şi Venus, pe 14 martie, când cele două planete foarte strălucitoare işi vor da mâna pe cerul de seară. Până atunci, dacă e senin, veţi vedea că ele se apropie zilnic din ce în ce mai mult.
De azi și până în aprilie, Marte devine retrograd. Planeta își inversează cursul său firesc printre stele, mișcându-se către vest. Prilej de bucurie pentru astronomi: planeta va putea fi observată din ce în ce mai devreme ca o stea roșiatică înspre orizontul estic. Astrologii însă avertizează: aveți răbdare, conservați-vă vitalitatea, nu inițiați proiecte noi și reevaluați-vă prioritățile.
"Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea."
Facerea 28, 12
Pentru antici, Universul era o imensă ceapă cosmică. Structurat pe învelișuri, cercurile sale concentrice, pe care evoluau cele 7 planete ale acelor vremuri, se asemănau unei ținte, cu Pământul în centru, nemișcat.
Scara din visul biblic al lui Iacov, cu un capat sprijinit pe Pământ, cu celalalt atingând cerul, avea menirea de a înălța îngerii tocmai până la extremitatea sistemului Solar, spre cel mai îndepărtat inveliș al sferelor cerești, stâpânit aievea de ursuzul Saturn. Dincolo de el se întindea numai lăcașul stelelor fixe, de-a pururi neschimbătoare, împărăția lui Dumnezeu.
Andreas Cellarius, Harmonia Macrocosmica. Modelul geocentric al Universului plasa Pământul în centrul unor cercuri de stele, formate din planete și stele fixe propriu-zise.
Ascensiunea pe această scară cosmică se produce în trepte, călcând pe cele 7 inele planetare concentrice, transfigurate cu timpul în cele 7 păcate de moarte sau cele 7 virtuți creștinești. Ele îl poartă pe aspirantul la nemurire dincolo de orbita Lunii, a lui Mercur, Venus, a Soarelui, Marte, Jupiter, tocmai spre părintele arhaic, Saturn.
Moralitatea pamântească devenise proiectată în stele. Vreme de sute de ani, acest model cosmologic circular avea să satisfacă pe deplin necesitățile unor oameni dedicați, în primul rând, propriei lor cunoașteri și înălțări lăuntrice, și mai puțin complicațiilor științifice inutile.
Modelul înșeptit urma sa inspire și o seamă de descoperiri importante, precum paleta de 7 culori (curcubeul ROGVAIV) și octava muzicală. Universul cânta o melodie planetară pe cel mai simplu instrument posibil: o coardă cosmică, întinsă între Pământ și Saturn, a cărei subdiviziuni muzicale răsunau odată cu trecerea planetelor.
Și poate că în goana modernă după tot mai multă informație ne scapă adevărata înțelepciune a înaintașilor. Căci oricât de mult am explora cosmosul, oricâte sonde spațiale am trimite și oricât de multe date am culege, în depărtările înghețate nu vom găsi răspunsuri la propriile noastre frământări egocentrice, ci vom fi cel mult puși în fața unor noi întrebări. Iar astrofizica, după cum se știe, nu acoperă prea bine golurile din suflet...
Astro-teologia susține că toate religiile lumii au ca bază astronomia. Zeii, zeițele și demonii de demult, dar și Isus Cristos al nostru de azi, nu sunt decât antropomorfizări (sau personificări) pentru anumite fenomene astronomice, fie ele eclipse lunare, alinieri planetare sau anumite poziționări speciale ale planetelor printre constelațiile cerești.
Numele lui Claudiu Ptolemeu rămâne legat în primul rând de Almagest, tratatul de astronomie care va plasa Pământul în centrul Universului din Antichitate și până târziu în Renaștere. "Divinul Ptolemeu" a rămas însă celebru și prin altă scriere comentată și răs-comentată de-a lungul veacurilor: Tetrabiblos, sau Cele patru cărți.
O bună parte din cunoștințele noastre despre regiunea "periferică" a sistemului nostru solar provine de la sonda spațială Voyager 2. Proiectată special pentru a fructifica la maxim aliniamentul rar al planetelor exterioare Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun, pe care urma să le viziteze, micuța sondă de dimensiunile unui autoturism compact fusese lansată în spațiu pe 20 august 1977. Doi ani mai tarziu, Voyager 2 trecea de Jupiter. În august am aniversat 30 de ani de la survolarea lui Saturn. Pe când să ajungă la Uranus, sonda devenise deja depașită din punct de vedere tehnic, dar, paradoxal, performanțele sale erau net superioare: inginerii NASA îi făcuseră un mic upgrade pe drum.
.JPG)
.JPG)
