Fadensonnen. Despre linia meridiană de la Observatorul Batthyany.

"Fadensonnen
über der grauschwarzen Ödnis.
Ein baum-
hoher Gedanke
greift sich den Lichtton: es sind
noch Lieder zu singen jenseits
der Menschen."

Paul Celan - Fadensonnen 

Digresiunea noastră astronomico-literară de azi va aminti pe scurt despre istoria observatorului astronomic din Alba Iulia, atingând și soarta unei cărți de astronomie apărute acolo, pentru care oferim în premieră o nouă interpretare. Totodată, vom vedea ce legătură există între cadranul solar filiform îngropat sub podeaua aceluiași observator și poezia ermetică din anii '60 a scriitorului suprarealist Paul Celan, născut în România și decedat în condiții misterioase la Paris.

După cum arătam într-un articol precedent, anul 1794 a marcat un moment important pentru istoria astronomiei ardelene, deoarece atunci s-a înființat la Alba Iulia unul dintre cele mai importante observatoare astronomice din Europa de Est, la inițiativa lui Ignac Batthyany. În singura publicație a observatorului, un volum de 424 pagini intitulat "Initia Astronomica (...)" (1798), Antonius Martonfi - cel dintâi astronom de aici - descria construcția și dotările lăcașului știintific, adesea considerat (în mod eronat) primul din Ardeal. Vara aceasta, în timp ce răsfoiam cataloagele tradiționale digitizate ale Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj-Napoca în căutarea unor publicații vechi de astronomie, am dat din pură întâmplare peste fișa cărții lui Martonfi. Ea era strecurată în mod greșit, voit sau nu, la altă literă, fiind astfel aproape imposibil de găsit.

Fișa cărții Initia astronomica de la BCU Cluj

Nu mică mi-a fost mirarea să aflu că vechiul volum, a cărui cotă fusese rătăcită și despre care citisem atâtea cuvinte de laudă, dorind mult să-l răsfoiesc, era dat dispărut. Cum se poate, m-am întrebat, ca o asemenea lucrare valoroasă să dispară pur și simplu fără urmă de pe rafturile celei mai mari biblioteci clujene? Să fie de vină tentația unor câștiguri bănești? Exemplarele din această carte se vând pe Internet cu circa 250 $, o sumă frumușică, dar totuși modestă în comparație cu alte comori literare (Gnomonica fundamentalis a lui Penther, deși departe de a fi o comoară, ar fi valorat cu 100$ mai mult... dar e mai bine să nu dăm idei). Fotografia de mai jos cu o copie a lucrării de la Alba Iulia aparține unui e-comerciant de peste hotare.

Exemplar din Initia astronomica scos la vânzare pe Internet. Sursa.

Deși nu am reușit să identific vreo copie scanată la alte biblioteci din străinătate, am izbutit totuși să găsesc conținutul cărții prezentat pe scurt într-o recenzie publicată în volumul al treilea din sinteza Allgemeine geographische Ephemeriden (Efemeride geografice generale), una dintre primele reviste germane de specialitate, apărută în 1799 sub îngrijirea astronomului austro-ungar Franz Xaver von Zach. Articolul m-a surprins prin tonul său deosebit de critic la ceea ce până nu demult consideram a fi o adevărată performanță transilvăneană în domeniul cercetării astronomice. În schimb, nici vorbă de asta! Aveam să aflu că în ciuda eforturilor "ctitorului" Batthyany, care asigurase instituției și o publicitate deosebită în mediile europene, observatorul din Alba Iulia fusese clădit fără cap și că astronomului-șef Martonfi (student al lui Maximilian Hell) i-ar fi lipsit înțelegerea și priceperea necesare pentru a utiliza baza materială existentă. Ba mai mult, Initia astronomica ar fi fost scrisă într-o latină provincială de baltă, în cazul unor paragrafe necesitând chiar și trei lecturi succesive pentru a înțelege textul cât de cât. În articol, recenzorul anonim austriac (?) deplânge lipsa unor informații de bază cu privire la amplasarea observatorului, cum ar fi longitudinea, și pune la îndoială corectitudinea măsurătorilor de latitudine. De asemenea, el consideră de neînțeles motivul amenajării observatorului la etajele superioare ale clădirii, chiar deasupra unui atelier de tipografie ale cărui vibrații trebuie că stânjeneau activitatea de observare a aștrilor. Când vine vorba de înzestrarea tehnică, recenzorul este de părere că s-a pus accent mai mult pe cantitate decât pe calitate, unele instrumente fiind simple jucării fără rost, opinând că în aceiași bani s-ar fi putut face cu mult mai mult. Martonfi era de asemenea învinuit de folosirea unor tehnici înapoiate (chiar și cu cincizeci de ani) și că nu este la curent cu nivelul de dezvoltare al astronomiei din vest. De exemplu, puținele sale observații sunt datate în timp solar adevărat, în vreme ce colegii săi francezi sau englezi se raportau deja la timpul solar mediu, sau că acesta se bazează exclusiv pe metoda sateliților lui Jupiter în stabilirea longitudinii, deși s-a arătat că ea prezintă numeroase erori ș.a.m.d.

Acestea sunt doar câteva dintre acuzațiile și reproșurile aduse bietului Martonfi, toată cavalcada întinzându-se pe cuprinsul a 11 pagini, fiind bine punctată și cu informații de natură mai tehnică; nu am să vă obosesc cu ele aici, ci las plăcerea specialiștilor să le descopere pe cont propriu. În schimb, printre rânduri am descoperit o informație de maxim interes pentru pasionatul de cadrane solare, și anume faptul că la vechiul observator astronomic din Alba Iulia existaseră pe vremuri două gnomoane, unul simplu și unul filar (gnomon filaris, gnomon filair, meridienne filaire). Fotografia de mai jos, primită de la prof. Volker Wollmann, stă mărturie asupra faptului că cel puțin o parte din acest dispozitiv se mai păstrează și azi. În schimb, pe baza informațiilor disponibile nu mă pot pronunța dacă el mai funcționează sau nu. Este vorba despre un cablu care traversează camera de observații de la sud spre nord printr-un canal îngropat în pardoseala de lemn, fiind mascat de o trapă. Cablul întins este ridicat apoi prin peretele nordic, ajunge la un scripete și iarăși coboară, terminându-se cu o contragreutate vizibilă în poză.

Gnomonul filar de la Batthyaneum (Alba Iulia). Foto Volker Wollmann.

Un instrument similar există la Praga, în Turnul astronomic din Clementinum (îi mulțumesc lui Roger Bailey pentru informație).

Gnomon filar de la Turnul astronomic din Praga.
Sursa. 

Gnomonul filar de la Alba Iulia este, după cunoștințele mele, singurul de acest tip din România. El reprezintă o formă de cadran solar de precizie și funcționează astfel: o rază de lumină pătrunde printr-un orificiu îngust într-o cameră în care există un cablu întins în planul meridianului, astfel încât centrul fasciculului de lumină cade pe acesta exact în momentul culminației superioare solare (amiază). În spatele cablului se așează o bucată de hârtie sau placaj alb pe care se poate vizualiza atât umbra firului cât și mișcarea discului solar, după principiul unei camere obscure. Se determină timpii de contact cu umbra firului pentru marginea din dreapta, respectiv stânga a spotului luminos, din care se extrage informația pentru centru. Prin acest procedeu se poate stabili cu mare precizie momentul amiezii (eroare de secundă). Se pare că gnomonul filar a fost descris pentru prima dată de fizicianul german Christian Gottlieb Kratzenstein în 1782, deci cu numai 12 ani înainte de amenajarea observatorului batthyanyan. Cititorul curios poate găsi o descriere mai detaliată a acestui instrument în lucrarea lui Augustin Stark intitulată "Beschreibung der meteorologischen Instrumente" (Descrierea instrumentelor meteorologice", 1815). Reproducem mai jos schema relevantă din Tab. V (click pentru mărire).

Schema unui gnomon filar. După Augustin Stark.

Lumina pătrunde în cameră printr-o perforație de circa 2 mm diametru prevăzută în placa metalică din dreapta imaginii, amplasată la o fereastră sudică și orientată în plan ecuatorial. De ea se fixează și cablul meridian care traversează încăperea spre nord și de care se suspendă apoi unul sau mai multe fire de plumb, capetele cărora se cufundă în recipiente cu apă pentru a conferi stabilitate la curenți de aer sau vibrații. Firele verticale se vor afla mereu în același plan, în mod ideal cel al meridianului, umbra lor fiind folosită la alinierea azimutală a cablului meridian prin intermediului șurubului din colțul stânga-sus al imaginii. Vedem că, spre deosebire de piesele din Alba Iulia și Praga, gnomonul filar descris în cartea lui Stark are cablul meridian întins pe tavan și nu sub podea. Vom mai remarca aici faptul că umbra firului întins iese în evidență pe ecranul de proiecție doar în clipa amiezii astronomice, grație contrastului puternic între întuneric și lumină, în toate celelalte momente el rămânând invizibil pe fundalul gri-difuz. Această constatare va ușura trecerea spre partea finală a digresiunii noastre, în care vom prezenta poate cea mai ciudată poezie care a avut, probabil, drept inspirație un asemenea cadran solar filiform.

Paul Celan recitând Fadensonnen. Sursa.

"Fadensonnen" ("Sori de fire") a fost scrisă sub pseudonimul literar Paul Celan de către un român născut la Cernăuți pe nume Paul Antschel, cu doar câțiva ani înainte ca acesta să se arunce în Sena la Paris, găsindu-și moartea. Cele mai multe din operele sale au fost scrise în germană, cum este și cazul celei de față. În lipsa unei traduceri oficiale mă voi încumeta la o traducere proprie a versurilor:

"Sori de fire
deasupra pustiului gri-negricios
Un copac -
gând înalt
apucă sonorul luminii: mai sunt
cântece de cântat dincolo
de oameni."

Substantivul compus "Fadensonnen" / "Sori de fire" este probabil metafora-cheie a întregului poem. Pentru Paul Celan, poetul tenebrelor, alegerea unui instrument solar drept inspirație lirică poate părea surprinzătoare. Și totuși, criticii literari au arătat că termenul reprezintă un sinonim pentru gnomonul filar întâlnit în literatura științifică veche. Pustiul gri vine în completarea imaginii unor raze solare ce pătrund filiform printre nori și luminează selectiv peisajul, dar care în mare măsură rămâne inert. Totuși, o parte din lumină e capturată de copacul care, ridicându-se în văzduh, leagă nu numai cerul de pământ, ci și lumina de întuneric, ca expresie a celor mai înalte năzuințe. În încheiere, vedem că dincolo de cotidianul cenușiu persistă numai frumusețea naturii.

Care a fost primul observator astronomic din România?

OBSERVATÓR observatoare, s. n. 1. (Mai ales în sintagma observator astronomic) Clădire special amenajată și dotată cu instrumente pentru observații științifice asupra corpurilor cerești, fenomenelor astronomice; instituția aflată în această clădire. (DEX 2009)

Care a fost primul observator astronomic din România? În cele ce urmează vom abandona orgoliile regionale și ne vom convinge că întrebarea este, la urma urmei, destul de dificilă: ea poate avea mai multe răspunsuri corecte, în funcție de sensurile întrebuințate. Dar mai întâi să aducem câteva lămuriri de natură istorică: în primul rând, trebuie precizat că România a apărut ca stat abia în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească sub Alexandru Ioan Cuza, în vreme ce în prezent prin România se înțelege teritoriul format după alipirea Transilvaniei în 1918. Prin urmare, dacă întrebarea de mai sus se referă la primul observator astronomic înființat în România modernă (interbelică), răspunsul poate fi unul simplu: cel din Cluj, înființat de Gheorghe Bratu în 1921. Dacă însă întrebarea se referă la România lui Cuza sau la Transilvania, răspunsul se cuvine a fi dezvoltat.

Un observator astronomic cu caracter popular (popular, deoarece avea ca scop propagarea astronomiei în rândul maselor) a fost înființat la București în 1910 la inițiativa amiralului Vasile Urseanu (1848-1926). Cu doi ani înainte,  în 1908, alt observator astronomic fusese inființat în Bucuresti, în cartierul Filaret - actualul Institut Astronomic al Academiei Romane. La momentul acela în capitală existau deja de peste un deceniu alte două puncte de observații astronomice: Observatorul de la Institutul Meteorologic din Filaret, însărcinat cu stabilirea și transmiterea orei oficiale încă din 1893, și Observatorul Astronomic Militar de pe Dealul Piscului, stabilit în 1895 cu un scopul de a realiza planul orașului. Însă legătura dintre cartografie și astronomie se materializase cu cațiva ani mai devreme în frumosul Iași, deși sub o formă provizorie. Militarul Constantin Căpităneanu (1844 – 1893), adesea considerat primul astronom din România lui Cuza, înființase acolo un observator provizoriu (o construcție de lemn) încă din anul 1875. După toate indiciile, acesta este primul observator astronomic din Principatele Unite. Instrumentele sale vor cunoaşte însă lungi peregrinări dintr‑un loc în altul, negăsindu‑se încă banii necesari pentru construirea unui edificiu permanent. Cu toate acestea, Căpităneanu a determinat coordonatele geografice a numeroase localități și a contribuit la realizarea triangulației generale a Principatelor.

Care era situația observatoarelor astronomice din Transilvania? Să ne întoarcem în 1794, an care a marcat un alt moment important pentru istoria astronomiei ardelene, când, la inițiativa lui Ignac Batthyany (1741-1798), se înființează la Alba Iulia unul dintre cele mai importante observatoare astronomice din regiune. În singura publicație a observatorului, intitulată "Initia Astronomica" (1798), Antonius Martonfi - cel dintâi astronom de aici - descrie în amănunt înfățișarea acestui lăcaș știintific, adesea considerat (în mod eronat) primul din Ardeal. Trebuie însă spus că deja în prima jumătate a aceluiași secol, profesorul iezuit Nicolae Janosi intemeiase la Cluj un observator astronomic propriu, completat ulterior de marele matematician și astronom Maximilian Hell (1720-1792). Din cartea lui I. M. Ștefan şi V. Ionescu-Vlăsceanu aflăm că Janosi produsese chiar o lucrare de astronomie în limba latină. Totuși, cu mai bine de două secole înainte de existența observatoarelor de la Alba Iulia și Cluj, găsim la Curtea episcopală din Oradea primul observator astronomic medieval (pre-telescopic, deci fără lunete) atestat. Acolo îl întâlnim pe episcopul Ioan Vitez de Zredna (Vitéz János), profesorul copiilor lui Iancu de Hunedoara, preocupat atât de literatură, artă și muzică, cât și de astronomie. Observatorul orădean, stabilit la mijlocul secolului al XV-lea, îl va precede cu mai bine de 150 de ani pe cel mult mai celebru al danezului Tycho Brahe (1546-1601) și va conduce la stabilirea în cetatea de pe malul Crișului Repede a așa zisului "Meridian Zero" pentru aproape 200 de ani (până în 1667, când a fost mutat la Paris şi mult mai târziu, în 1851, la Greenwich, Anglia).

Care a fost deci primul observator astronomic de pe teritoriul țării noastre, vă întrebați? Din informațiile disponibile, credem că el trebuia să se afle la Sarmizegetusa Regia, lângă Grădiștea de Munte (jud. Hunedoara). Acolo pot fi găsite urmele sanctuarelor-calendar ale dacilor, monumente remarcabile prin caracterul lor astronomico-religios. Soarele de andezit, o lespede circulară cu o extensie din piatră spre nord, se pare că îndeplinea rolul unui cadran solar tip linie meridiană, cu ajutorul căruia dacii puteau să marcheze momentele astronomice cheie (solstițiile și echinocțiile), iar sanctuarul cel mare, cu un diametru de 30 de metri, alcătuit din stâlpi dispuși sub forma a trei cercuri concentrice,  codifica prin numărul elementelor sale durata anului dacic - era așadar un calendar cu totul original, neîntâlnit la alte popoare. O parte din aceste construcții stă și azi mărturie pentru preocupările astronomice ale strămoșilor noștri din trecutul îndepărtat. 

Conferinţa naţională de la Baia Mare - "Cerul românesc şi comparaţia cu alte mitologii stelare"

Pe 14-15 noiembrie am participat la conferinţa naţională "Cerul românesc şi comparaţia cu alte mitologii stelare", parte a proiectului Constelaţii Româneşti Tradiţionale (CRT) iniţiat de Planetariul din Baia Mare şi finanţat prin Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Vechiul observator astronomic din Cluj

Vechiul Observator Astronomic din Cluj, astăzi demolat

Se pare că prima încercare de a constitui un observator astronomic la Cluj i-a aparținut profesorului iezuit Nicolae Janoși, cândva între anii 1700-1750. El începe construcția unui turn astronomic în cadrul universității de atunci, finalizat în 1759 și dotat cu diferite instrumente: un cvadrant mobil, un orologiu astronomic, telescoape, etc. Observatorul se născuse însă prea devreme...

Când în 1921, după aproape 200 de ani, se înființează Observatorul Astronomic din Cluj, el va avea în patrimoniu doar un vechi teodolit. Gheorghe Bratu și Gheorghe Demetrescu, directorii instituției din acele vremuri incerte, izbutesc cu greu să procure dotările necesare. 

Gheorghe Bratu și astronomul francez L. D'Azambuja, în fața unui
celostat din curtea observatorului Paris-Meudon (1933)

Astfel, în 1924 se obține terenul pe care se va ridica complexul observatorului, situat la colțul dintre actualele străzi Republicii și Observatorului (acum știți de unde i se trage numele!). Următoarele două fotografii le-am reprodus din albumul foto "Cluj-Napoca un oraș în mișcare". Deși realizate mult mai târziu, prin anii '70, ele vă ajută totuși să localizați amplasamentul. Drumul din planul median este precursorul Str. Observatorului de azi, drumul care coboară e Str. Republicii, iar cel care urcă e Calea Turzii. În mijlocul fotografiei se observă cupola vechiului Observator, astăzi demolat.   

În următoarea imagine regăsim partea estică a Străzii Observatorului. Se poate recunoaște Complexul social-studențesc (căminele și cantina), pe atunci în construcție. La est de complex, în colțul din dreapta, vedem iarăși cupola vechiului Observator Astronomic, cam pe unde ar fi acum Sigma Shopping Center.

Revenim însă la începuturile sale (anii 20-30), când Observatorul Astronomic se prezenta în felul următor. 

Complexul vechiului Observator Astronomic

În 1927 se construiește sala meridiană și începând cu 1933 noua lunetă achiziționată se instalează sub cupolă. În 1934 se finalizează construcția observatorului.

Sala ecuatoriala în construcție, toamna 1929

Telescopul de 50 cm, acum depozitat în lăzi la stația din Feleac

Pavilionul central, 25 noiembrie 1931

Gheorghe Bratu și grupul,
cu ocazia eclipsei de Soare din 19 iunie 1936

Fotografiile de epocă mi-au fost puse la dispoziție de către dna. Dr. Elvira Botez.

Din 1982 și până în prezent Observatorul Astronomic Cluj își desfășoară activitatea într-o nouă clădire, situată în spatele Grădinii Botanice, pe Str. Cireșilor nr. 19. Programul lui de vizitare îl găsiți aici. El nu este însă singurul observator astronomic al orașului de pe Someș. Legat de aceasta vă recomand să citiți despre observatorul astronomic părăsit al lui Romulus Irimeș.  Iar dacă vă pasionează istoria astronomiei românești în general puteți citi mai multe aici. 

Observatorul Astronomic de pe Str. Cireșilor, Cluj-Napoca

Virgil V. Scurtu la Cluj

Virgil V. Scurtu

Astronomii amatori din Cluj au avut ocazia să îl întalnească luni pe Virgil V. Scurtu, controversatul astronom amator veteran din Iasi. Dumnealui a rămas peste noapte în Cluj la invitația mea, iar apoi și-a continuat drumul spre Timisoara, unde urmează sa participe la aniversarea a 50 de ani de la înființarea Observatorului Astronomic din localitate.

Paul Dolea și Observatorul Astronomic de la Mărișel

Culorile observatorului trădează un oarecare camuflaj

Pe clujeanul Paul Dolea îl cunosc aproape toți localnicii din comuna Mărișel. Doctorandul de la Politehnică a pus bazele unui adevărat complex științific observațional tocmai aici, în creierul Apusenilor. Plasat la 1.120 m, observatorul astronomic privat pare să dețină recordul de altitudine pentru România. Și pe bună dreptate: doar o aruncătură de băț îl desparte de stele!

Observatorul-fantomă al lui Romulus Irimeș

Citeam acum ceva vreme într-un colț de ziar despre un anume Romulus Irimeș, conducătorul unui grup de astronomi amatori clujeni care a activat la noi în oraș prin anii '70.

Dincolo de realizările sale științifice, concretizate în materiale publicate în reviste de specialitate atât românești cât și străine (în ciuda pregătirii sale de electrician!), din articolul cu pricina am aflat că Irimeș își construise chiar un observator astronomic propriu undeva în comuna Baciu, pe un deal lângă Cluj. 

La început am fost puțin nedumerit: trec zilnic prin Baciu în drum spre servici, dar niciodată nu am remarcat existența unui asemenea edificiu. Până astăzi însă, când am avut plăcerea de a fi însoțit până la obiectiv de către domnul Mircea Corpodean, un astronom amator pensionar prieten apropiat cu Irimeș, împreună cu Marian Niculescu, președintele Astroclubului Borealis din Cluj-Napoca.

Amplasamentul geografic e prielnic pentru observații astronomice, construcția fiind situată pe un pinten de deal cu orientare sud-estică, deasupra stației PETROM de pe Calea Baciului. Însă nu mă mai miră faptul că nu l-am remarcat până azi. Ansamblul e încercuit de copaci, boscheți și tufe înalte, dincolo de care cupola se ascunde foarte bine de ochii curioșilor. 

Accesul către vârf e deosebit de dificil mai ales pe zăpadă, în plus, la baza dealului, incinta e împrejmuită cu încă un gard. La vremea lui, un adevărat sanctuar pentru cei inițiați, locul arăta acum părăsit...

Pe poarta de intrare a cercului lăuntric mă întâmpină un avertisment: ACCESUL PERSOANELOR STRĂINE STRICT INTERZIS. Probabil o relicvă rămasă de pe vremea lui Irimeș...

Nu m-am dat bătut și am ajuns in cele din urma la 3 metri de cupolă. Pe ușa ei, agățat, un trenci ponosit. Să-i fi aparținut lui Irimeș?

Mă îndoiesc că obiectivul mai e folosit azi... cel puțin nu cu destinația lui inițială, cea astronomică... ceea ce e păcat și oarecum trist. Rămâne nostalgia. Rămân amintirile domnului Corpodean. Cercul astronomilor de mai demult a devenit un punct... 

Deocamdată, locul e plin de boarfe uitate de vreme: haine vechi (o geacă PDL de la alegerile din 2004?), ferestre reciclate și resturi de materiale de construcții. Asta până când presiunea imobiliară nu va dicta o altă direcție de dezvoltare zonei. Noroc cu criza!

Irimeș a decedat prematur prin anii 80. Și alături de el, un întreg nucleu de astronomie clujeană. Urmașii legali ai acestuia au pretins chirie pentru folosirea în continuare a cupolei de către vechii săi colaboratori, dar părțile nu au căzut la înțelegere.

Observatorul astroclubului clujean de odinioară s-a preschimbat în cele din urmă în fantoma ctitorului său...

Irimeș și soția, la Observatorul de demult