"Prin 1924, cunoscutul astronom american William Henry Pickering, fratele mai mic al celebrului Edward Charles, marele fotometrist de la Harvard, observând schimbări periodice ale unor pete în craterul Eratostene, a afirmat că acestea s-ar datora deplasării unor roiuri de insecte. Apoi s-au observat asemenea variații și în alte cratere, cum ar fi Endymion, Grimaldi și Riccioli, Pickering fiind convins că ele se datoresc unor fenomene vegetale." (Virgil V. Scurtu, Humbug? OZN sub reflectorul științei)
Ciudata poveste a viețuitoarelor din craterul Eratostene a câștigat la vremea ei câțiva adepți, în mare măsură datorită reputației lui Pickering. Surprinzător pentru mine e data relativ recentă (bunicul meu se năștea în acel an) a acestei ipoteze care azi ar putea face subiectul doar unui roman sau film SF.
Viața pe Lună pare azi imposibilă chiar și în formele ei cele mai primitive. Craterul circular măsoară 60 km și se remarcă prin pantele sale abrupte. El se dezvăluie posesorilor de instrumente de cel puțin 50 mm diametru, la o zi-două după Primul sau Ultimul Pătrar. Dacă vedeți ceva mișcându-se să nu vă speriați prea tare! Gândiți-vă că sunteți la 384.000 km distanță.
Și dacă tot am poposit în regiunea marelui crater Copernic, o formațiune deosebit de pregnantă, să admirăm și transpunerea lunară a propriilor noștri Carpați.
Și dacă tot am poposit în regiunea marelui crater Copernic, o formațiune deosebit de pregnantă, să admirăm și transpunerea lunară a propriilor noștri Carpați.