Hotarele soarelui și vârstele timpului (IV)

Fragment de decor al sălii de evenimente din curtea Primăriei Târgu Lăpuș

În limbajul curent numim decadă o perioadă de zece zile calendaristice consecutive. Termenul ne-a parvenit pe filieră greacă, dar el are la bază calendarul vechi al egiptenilor. Aceștia împărțeau anul în 12 luni, fiecare lună având 3 subperioade a câte 10 zile. Respectivele "săptămâni mari" sau decade simbolizau câte un decan, adică un segment de 10 grade din ecliptică sau din cercul zodiacal pe care Soarele îl parcurge în tot atâtea zile.

  

Pe parcursul celor 18 decani care separă echinocțiul de primăvară de cel de toamnă recunoaștem câteva sărbători eșalonate la perioade egale de timp, care ni s-au transmis în formă adaptată prin tradiția creștină. 

Începând din 21 martie, ziua echinocțiului de primăvară, urmează după 60 de zile sărbătoarea Sf. Constantin și Elena (21 mai); după încă 60 de zile ajungem la Sf. Ilie Prorooc (20 iulie), acel Helios creștin care gonește prin ceruri în carul său de foc; după alte 60 de zile ne aflăm în 23 septembrie, ziua echinocțiului de toamnă.  

Aceste hotare ale Soarelui, aflate unele față de altele la câte 6 decani, au inspirat o artă cu un pronunțat caracter solar. Motivul cercului cu șase raze, ideogramă păstrată în decorul popular, constituie un exemplu grăitor în acest sens. 

Troiță funerară la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

În mijlocul acestui interval solar găsim solstițiul din 21 iunie. El se aniversează de popor în mod încifrat, am putea spune, printr-o sărbătoare câmpenească denumită Sânziene, abia pe data de 24. Avem de-a face aici cu o desincronizare datorată fenomenului precesiei echinocțiilor, care făcea ca în vremea Imperiului Roman solstițiul de vară să cadă cu două-trei zile mai târziu în calendar decât în prezent. Pentru biserică vechiul solstițiu de vară a devenit sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.