Fazele lui Venus

Orbita și fazele lui Venus, văzute de pe Pământ. Mărimea planetei a fost voit exagerată.

De Ziua Internațională a Astronomiei, când am ieșit cu telescoapele în Piața Unirii,  printre obiectele cerești de interes pentru publicul larg s-a numărat și planeta Venus, poate datorită faimei sale de "Luceafăr al lui Eminescu". Am depus o muncă serioasă de convingere pentru a lămuri privitorii că secera reliefată de ocularul telescopului nu aparținea Lunii noastre, prezentă și ea pe cer cam în aceeași fază, ci lui Venus - planeta frumuseții.

Acum ne bucurăm de ultima săptămână de vizibilitate a lui Venus pe cerul de seară. Planeta își dezvăluie aspectul de seceră chiar și cu ajutorul unui binoclu modest (am recunoscut azi coarnele planetei printre nori, cu un binoclu 7x50). O puteți găsi aproape de orizontul vestic, după apusul Soarelui.

Venus, ca planetă interioară, adică circumscrisă orbitei Pământului, trece prin faze asemănătoare Lunii noastre, doar că pe cele ale planetei le putem observa de regulă doar prin telescop. Măștile sub care Venus ni se dezvăluie depind atât de procentul de iluminare al discului său, cât și de mărimea lui relativă. Cele două tind să se compenseze, producând o strălucire cvasi-constantă în decursul timpului: când diametrul său unghiular crește, procentul de iluminare scade și viceversa. Variația în diametru aparent se datorează depărtării ei schimbătoare: planeta ne apare la dimensiune maximă atunci când se apropie cel mai mult de Pământ, așa cum o va face la începutul lunii următoare. Doar că pozițiile sale extreme sunt aproape imposibil de observat, planeta apropiindu-se și într-un caz și în celălalt prea mult de Soare, în lumina căruia se va pierde curând- iluzia unui efect de perspectivă.

7 martie 2012

30 aprilie 2012

11 mai 2012

20 mai 2012

Secera lunară, spre comparație

Următorul film simulează aspectul zilnic al planetei într-un telescop în decursul a circa 3 ani tereștri, timp în care Pământul și Venus se întrec în jurul Soarelui. Fiecare cadru reprezintă o nouă zi de observație, în care poziția relativă a celor trei aștri produce jocul de umbră și lumină pe care îl vedeți mai jos bineînțeles accelerat, în scop ilustrativ.

Cum se explică inversarea convexității iluminate? Simplu, planeta își modifică poziția sa relativă față de reflectorul ceresc, Soarele, ca urmare a evoluției sale pe orbită (propria noastră mișcare în jurul Soarelui complică puțin treburile, dar nu voi insista aici).

Partea dreaptă iluminată = planeta se află în stânga Soarelui și poate fi observată ca Luceafăr de Seară, după apusul Soarelui

Partea stângă iluminată = planeta se află în dreapta Soarelui și poate fi observată ca Luceafăr de Dimineață, înainte de răsărit