Care a fost primul observator astronomic din România?

OBSERVATÓR observatoare, s. n. 1. (Mai ales în sintagma observator astronomic) Clădire special amenajată și dotată cu instrumente pentru observații științifice asupra corpurilor cerești, fenomenelor astronomice; instituția aflată în această clădire. (DEX 2009)

Care a fost primul observator astronomic din România? În cele ce urmează vom abandona orgoliile regionale și ne vom convinge că întrebarea este, la urma urmei, destul de dificilă: ea poate avea mai multe răspunsuri corecte, în funcție de sensurile întrebuințate. Dar mai întâi să aducem câteva lămuriri de natură istorică: în primul rând, trebuie precizat că România a apărut ca stat abia în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească sub Alexandru Ioan Cuza, în vreme ce în prezent prin România se înțelege teritoriul format după alipirea Transilvaniei în 1918. Prin urmare, dacă întrebarea de mai sus se referă la primul observator astronomic înființat în România modernă (interbelică), răspunsul poate fi unul simplu: cel din Cluj, înființat de Gheorghe Bratu în 1921. Dacă însă întrebarea se referă la România lui Cuza sau la Transilvania, răspunsul se cuvine a fi dezvoltat.

Un observator astronomic cu caracter popular (popular, deoarece avea ca scop propagarea astronomiei în rândul maselor) a fost înființat la București în 1910 la inițiativa amiralului Vasile Urseanu (1848-1926). Cu doi ani înainte,  în 1908, alt observator astronomic fusese inființat în Bucuresti, în cartierul Filaret - actualul Institut Astronomic al Academiei Romane. La momentul acela în capitală existau deja de peste un deceniu alte două puncte de observații astronomice: Observatorul de la Institutul Meteorologic din Filaret, însărcinat cu stabilirea și transmiterea orei oficiale încă din 1893, și Observatorul Astronomic Militar de pe Dealul Piscului, stabilit în 1895 cu un scopul de a realiza planul orașului. Însă legătura dintre cartografie și astronomie se materializase cu cațiva ani mai devreme în frumosul Iași, deși sub o formă provizorie. Militarul Constantin Căpităneanu (1844 – 1893), adesea considerat primul astronom din România lui Cuza, înființase acolo un observator provizoriu (o construcție de lemn) încă din anul 1875. După toate indiciile, acesta este primul observator astronomic din Principatele Unite. Instrumentele sale vor cunoaşte însă lungi peregrinări dintr‑un loc în altul, negăsindu‑se încă banii necesari pentru construirea unui edificiu permanent. Cu toate acestea, Căpităneanu a determinat coordonatele geografice a numeroase localități și a contribuit la realizarea triangulației generale a Principatelor.

Care era situația observatoarelor astronomice din Transilvania? Să ne întoarcem în 1794, an care a marcat un alt moment important pentru istoria astronomiei ardelene, când, la inițiativa lui Ignac Batthyany (1741-1798), se înființează la Alba Iulia unul dintre cele mai importante observatoare astronomice din regiune. În singura publicație a observatorului, intitulată "Initia Astronomica" (1798), Antonius Martonfi - cel dintâi astronom de aici - descrie în amănunt înfățișarea acestui lăcaș știintific, adesea considerat (în mod eronat) primul din Ardeal. Trebuie însă spus că deja în prima jumătate a aceluiași secol, profesorul iezuit Nicolae Janosi intemeiase la Cluj un observator astronomic propriu, completat ulterior de marele matematician și astronom Maximilian Hell (1720-1792). Din cartea lui I. M. Ștefan şi V. Ionescu-Vlăsceanu aflăm că Janosi produsese chiar o lucrare de astronomie în limba latină. Totuși, cu mai bine de două secole înainte de existența observatoarelor de la Alba Iulia și Cluj, găsim la Curtea episcopală din Oradea primul observator astronomic medieval (pre-telescopic, deci fără lunete) atestat. Acolo îl întâlnim pe episcopul Ioan Vitez de Zredna (Vitéz János), profesorul copiilor lui Iancu de Hunedoara, preocupat atât de literatură, artă și muzică, cât și de astronomie. Observatorul orădean, stabilit la mijlocul secolului al XV-lea, îl va precede cu mai bine de 150 de ani pe cel mult mai celebru al danezului Tycho Brahe (1546-1601) și va conduce la stabilirea în cetatea de pe malul Crișului Repede a așa zisului "Meridian Zero" pentru aproape 200 de ani (până în 1667, când a fost mutat la Paris şi mult mai târziu, în 1851, la Greenwich, Anglia).

Care a fost deci primul observator astronomic de pe teritoriul țării noastre, vă întrebați? Din informațiile disponibile, credem că el trebuia să se afle la Sarmizegetusa Regia, lângă Grădiștea de Munte (jud. Hunedoara). Acolo pot fi găsite urmele sanctuarelor-calendar ale dacilor, monumente remarcabile prin caracterul lor astronomico-religios. Soarele de andezit, o lespede circulară cu o extensie din piatră spre nord, se pare că îndeplinea rolul unui cadran solar tip linie meridiană, cu ajutorul căruia dacii puteau să marcheze momentele astronomice cheie (solstițiile și echinocțiile), iar sanctuarul cel mare, cu un diametru de 30 de metri, alcătuit din stâlpi dispuși sub forma a trei cercuri concentrice,  codifica prin numărul elementelor sale durata anului dacic - era așadar un calendar cu totul original, neîntâlnit la alte popoare. O parte din aceste construcții stă și azi mărturie pentru preocupările astronomice ale strămoșilor noștri din trecutul îndepărtat.