O constelație mică dar simpatică decorează cerul nopților de vară. O puteți recunoaște după forma sa de paralelogram. Este vorba de Delphinus sau Delfinul, iar două dintre stelele sale atestă sub o formă codificată nemurirea unui astronom sicilian.
Dupa ce se întunecă, priviți în sus deasupra capului vostru, spre punctul pe care astronomii îl numesc zenit. Veți recunoaște imediat steaua Vega, cel mai strălucitor soare din constelația Lira. Coborând privirea către est și sud est dați de alte două stele de strălucire comparabilă. Ele sunt Deneb din constelația Lebăda, respectiv Altair din constelația Vulturul. Împreună stelele formează un triumvirat celest. Este vorba de așa-zisul "triunghi de vară".
Sub triunghi, cam la jumătate de orizont, ne imaginăm un delfin sărind din oceanul cerului înstelat, cu steaua din stânga formând botul, cea superioară înotătoarea dorsală, iar cele din dreapta coada arcuită. Gruparea mai este cunoscută și ca "sicriul lui Iov", denumire a cărei origine se pierde în negura vremurilor biblice.
Dacă aruncăm o privire într-un catalog stelar modern, observăm că cele mai strălucitoare două stele din constelație poartă denumiri ciudate: una e Sualocin, cealaltă Rotanev. Ciudate pentru că, spre deosebire de restul stelelor ale căror denumiri trebuie căutate în mitologia greco-romană sau în lumea arabă, Sualocin și Rotanev nu pot fi atribuite cu precizie niciunei tradiții lingvistice, în ciuda eforturilor. Richard Hinckley Allen ne arată că Sualocin ar putea proveni din arabicul Scalooin însemnând "repede" sau "grăbit", iar Rotanev din Rotaneb sau Rotaneu, o formă de aramaică însemnând "curgând rapid", dar ipoteza îi pare neverosimilă.
Apoi, cineva a venit cu ideea de a inversa literele. Sualocin și Rotanev devin astfel Nicolaus Venator. Latinescul Venator se traduce prin "vânător". Cine fusese acest vânător Nicolae?
Privind în urmă, se constată că denumirile de Sualocin și Rotanev apar pentru prima dată într-un catalog stelar publicat la 1814 de Observatorul Astronomic din Palermo, Sicilia. Misterul persistă până când preotul Thomas Webb îl arată cu degetul pe Niccolo Cacciatore, colegul și asistentul lui Giuseppe Piazzi la Observatorul sicilian în perioada publicării catalogului cu pricina. În italiană, Niccolo era forma pentru latinescul Nicolaus... iar Cacciatore însemna tocmai "vânător"!
Visul lui Cacciatore de a-și asigura nemurirea în stele se împlinise printr-un subterfugiu lingvistic! Numele său dăinuie pe bolta cerească chiar și în zilele noastre.
Dupa ce se întunecă, priviți în sus deasupra capului vostru, spre punctul pe care astronomii îl numesc zenit. Veți recunoaște imediat steaua Vega, cel mai strălucitor soare din constelația Lira. Coborând privirea către est și sud est dați de alte două stele de strălucire comparabilă. Ele sunt Deneb din constelația Lebăda, respectiv Altair din constelația Vulturul. Împreună stelele formează un triumvirat celest. Este vorba de așa-zisul "triunghi de vară".
Sub triunghi, cam la jumătate de orizont, ne imaginăm un delfin sărind din oceanul cerului înstelat, cu steaua din stânga formând botul, cea superioară înotătoarea dorsală, iar cele din dreapta coada arcuită. Gruparea mai este cunoscută și ca "sicriul lui Iov", denumire a cărei origine se pierde în negura vremurilor biblice.
Dacă aruncăm o privire într-un catalog stelar modern, observăm că cele mai strălucitoare două stele din constelație poartă denumiri ciudate: una e Sualocin, cealaltă Rotanev. Ciudate pentru că, spre deosebire de restul stelelor ale căror denumiri trebuie căutate în mitologia greco-romană sau în lumea arabă, Sualocin și Rotanev nu pot fi atribuite cu precizie niciunei tradiții lingvistice, în ciuda eforturilor. Richard Hinckley Allen ne arată că Sualocin ar putea proveni din arabicul Scalooin însemnând "repede" sau "grăbit", iar Rotanev din Rotaneb sau Rotaneu, o formă de aramaică însemnând "curgând rapid", dar ipoteza îi pare neverosimilă.
Apoi, cineva a venit cu ideea de a inversa literele. Sualocin și Rotanev devin astfel Nicolaus Venator. Latinescul Venator se traduce prin "vânător". Cine fusese acest vânător Nicolae?
Privind în urmă, se constată că denumirile de Sualocin și Rotanev apar pentru prima dată într-un catalog stelar publicat la 1814 de Observatorul Astronomic din Palermo, Sicilia. Misterul persistă până când preotul Thomas Webb îl arată cu degetul pe Niccolo Cacciatore, colegul și asistentul lui Giuseppe Piazzi la Observatorul sicilian în perioada publicării catalogului cu pricina. În italiană, Niccolo era forma pentru latinescul Nicolaus... iar Cacciatore însemna tocmai "vânător"!
Visul lui Cacciatore de a-și asigura nemurirea în stele se împlinise printr-un subterfugiu lingvistic! Numele său dăinuie pe bolta cerească chiar și în zilele noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu