Povești astronomice

Despre Victor Anestin am mai amintit și în trecut, când am vorbit despre primul roman SF românesc, aici. Autorul, un ziarist antebelic cu o mare pasiune pentru astronomie, va deveni cunoscut drept un mare popularizator al științelor, printre care astronomia ocupă un loc de frunte. Plecat printre stele la doar 43 de ani, românul lasă în urmă o valoroasă operă. Printre cărțile sale și un volumaș atât de mic încât ar da să încapă în buzunarul de la cămașă: Povești astronomice.

Mi-a picat în mână cărțulia în timpul unei vizite la dl. Corpodean. Publicată în 1916 sub însemnul Bibliotecii Minervei la Institutul de Arte Grafice din București, volumul de 127 de pagini abia dacă măsoară 14 cm x 9 cm x 0,5 cm.  E o culegere de 7-8 istorioare de popularizare științifică având ca subiect cerul înstelat. Am plăcerea să vă prezint în cele ce urmează cartea sub formă scanată, oarecum în premieră.

Victor Anestin - Povesti Astronomice

Citești și constați că oamenii de acum 100 de ani nu erau cu mult diferiți față de noi.. și nici față de strămoșii lor de acum 2-3000 de ani. Desigur, tehnica face progrese uimitoare, însă oamenii par a fi mereu aceiași... Unde e darwinismul când ai nevoie de el? În epoca noastră, a zborului cosmic vedem cum persistă mitul OZN. Nu trebuie deci să ne mire că în epoca lui Anestin, dominată de marile proiecte de construcții civile, persista mitul canalelor marțiene. Și aceleași obsesii astronomice pentru sfârșitul lumii!

În capitolul Accidentele planetei noastre, Anestin ne prezintă o serie de ipoteze cosmice sumbre. Una dintre ele e căderea Lunii pe Pământ. Acolo aflăm că "astronomii din veacul al 18-lea au găsit că Luna își accelerează mersul ei în jurul Pământului, cu alte cuvinte orbita se strâmtează (!) și o face să se apropie mereu de Pământ." Invocând lucrările lui Laplace, Anestin concluzionează: când orbita Pământului se rotunjește, Luna își iuțeste mersul și viceversa. Legătura îmi rămâne însă ascunsă... Ultimele măsurători, efectuate pe baza reflexiei razelor laser pe oglinzi plasate pe Lună urmare a expedițiilor Apollo, arată că "palidul nostru satelit, pe care poeții îl necăjesc atât" își sporește de fapt distanța față de noi!

Ați mai auzit de elementul chimic nebulium? Nici eu, până să citesc cartea! La sfârșitul secolului al XIX-lea spectroscopul era la putere: aparatul permitea analiza spectrului luminos al obiectelor cerești, născându-se astfel tot felul de deducții privind structura lor chimică. Anestin ne spune că "nebuloasele gazoase, cele din Calea Laptelui sunt formate mai ales din helium, hidrogen și dintr-un corp chimic necunoscut pe pământ, pe care astronomii l-au numit nebulium." Nu vă osteniți să-l căutați prin tabelul periodic. El se va dovedi o fantasmă chimică, care a bântuit cercurile științifice (inclusiv pe cel al lui Anestin) vreme de zeci de ani. Abia în 1929 s-a descoperit că în spatele ciudatei semnături detectate de spectroscop nu se află un element exotic, ci o specie mai rară a unui gaz destul de comun: oxigenul dublu ionizat.

Capitolul despre Sirius e de asemenea interesant. Din el am aflat că termenul francez pentru soare soleil ar proveni nu de la sol-solis, ci de la syr-oeil, adica "ochiul lui Sirius", va sa zică Soarele nostru ni se prezintă drept un simplu apendice de-a lui Sirius! Dupa Al-Sufi, arabii îi spuneau stelei al-shira-al-abur, adică Sirius care a trecut dincolo, referindu-se la o veche legendă care îl plasa pe Sirius de cealaltă parte a Căii Laptelului, cam unde se află acum Câinele Mic. De asemenea, mi se pare interesantă schimbarea "bruscă" a culorii lui Sirius, din rubiniul antic. Sau credeți că Ptolemeu, Seneca, Horațius &Co erau puțin daltoniști? Nu cumva toate stelele trec prin același ciclu de culori, marcând etapele lor de viață? Pe Sirius îl mai puteți zări în aceste nopți de primăvară, către vest. Ce culoare vi se pare că are?

Fuga legendară a lui Sirius dincolo de Calea Laptelui

În loc de încheiere, citez o frază care m-a cucerit. Următorul îndemn la judecată sănătoasă și receptivitate cosmică a călătorit, trecut fiind prin mai multe mâini, vreme de aproape 100 de ani până să-mi impregneze retina :

"Să nu fiți niciodată încântați de explicația definitivă a vreunui învățat, oricât de mare ar fi el: de cei care pun universul la cale fără știrea lui, de aceia știți sigur să vă feriți!"