Constelații creștine

Constelația Sfântul Iosif (Orion)

Ați auzit de constelația Sf. Gabriel? Dar de constelația Sf. Iosif? Probabil că nu. Parte din frumusețea cerului medieval era că fiecare astronom de atunci putea să unească stelele de pe firmament după bunul plac, formând astfel constelații noi proprii, pe care să le impună semenilor. Așa a apărut de exemplu constelația Scutum (Scutul), inițial Scutum Sobiescianum (Scutul lui Sobieski). Intenția creatorului său, polonezul Johannes Hevelius, fusese aceea de a comemora victoria militară de la Viena a regelui Sobieski (gândul îmi zboară la scrierea lui Constantin Negruzzi Sobieski și românii). Alte încercări nu s-au dovedit la fel de populare. Căci nu de puține ori ele trădau o intenție ascunsă, un mesaj naționalist ori dogmatic nepotrivit, dând naștere la confuzii. De la începutul secolului XX nu se mai permite modificarea tabloului general al constelațiilor - Uniunea Astronomică Internațională a bătut cerul în cuie!

Pe la 1600 însă, neamțul Julius Schiller înlocuia figurile clasice, păgâne, ale cerului nocturn cu unele creștine. Reprezentarile sale, deși nu s-au bucurat de aprecierea generală a astronomilor, au fost totuși preluate alături de cele clasice în Harmonia Macrocosmica, atlasul lui Andreas Cellarius de mai târziu. El care va cunoaște astfel o largă răspândire sub îngăduința unui protector nesperat: Biserica. 

Harmonia Macrocosmica ocupă un loc special la mine în bibliotecă. Este o carte uriașă, cântărind mai mult de 4 kilograme în varianta reeditată de Taschen în 2006. Aici constelațiile creștine sunt identificate atât prin numele biblice atribuite de Schiller, cât și prin "aliasurile" lor mitologice inițiale. Asfel:

• Ursa Mică (Ursa Minor) se transformă în Arhanghelul Mihail 
• Regele mitologic Cefeu cedează locul Sfântului Ștefan
• Lira este asociată ieslei lui Isus
• Cygnus nu mai e o lebădă, ci reprezintă acum pe Sfânta Elena, care ține Sfânta Cruce în brațe

• Eroul Perseu devine Sfântul Pavel
• Săgeata (Sagitta) amintește acum de cuiele și lancea din episodul răstignirii lui Isus
• Armăsarul Pegas (Pegasus) se metamorfozează în Arhanghelul înaripat Gabriel

• Andromeda nu mai e prințesa de legendă, ci marchează acum Sfântul Mormânt
• Stelele Berbecului (Aries) îi formează silueta Sfântului Petru, care ocrotește cheile Raiului

• Taurul (Taurus) cedează locul Sfântului Andrei (remarcați și crucea sa specifică, unde erau coarnele vechiului taur, regăsită azi inclusiv pe steagurile națiunilor și ca marcaj rutier la trecerile de căi ferate)

 

• Săgetătorul (Sagittarius) devine Sfântul apostol și evanghelist Matei  
• Vărsătorul (Aquarius) este identificat aici cu trădătorul Iuda
• Orion se transformă în Sfântul Iosif
• Eridanul nu mai reprezintă imaginea unui râu celest, ci amintește acum de trecerea lui Moise prin Marea Roșie
• În locul constelațiilor sudice Păunul (Pavo) și Indus (Indianul) îl găsim acum pe Iov

Mai multe fotografii cu preschimbările creștine ale lui Schiller găsiți aici.

Și dacă tot am deschis această temă sensibilă, vă mai recomand o carte interesantă, care stabilește unele paralele între faptele personajelor biblice și formele luminoase ale cerui nocturn - constelațiile. Cartea se numește Gospel in the stars și a fost scrisă de către teologul american Joseph Seiss spre sfârșitul secolului al XIXlea  (fiind liberă de copyright, o puteți downloada fără probleme de aici). În paginile sale, autorul încearcă să ne convingă de existența unui mesaj prevestitor al întâmplărilor din Biblie, încifrat printre stele de un Dumnezeu arhaic. Din păcate însă, cred că realitatea e tocmai pe dos: personajele și faptele biblice nu sunt decât personificări ale unor imagini și mitologii păgâne, originare. De aici și natura delicată a acestui subiect.

Cartea The Witness of the Stars, scrisă de E.W. Bullinger, tratează un subiect similar.