11 iunie 2012

Triada populară și trimorfismul lunar

Artemis, Helene și Hecate
Luna își schimbă forma seară de seară, deși fața pe care ne-o arată e mereu aceeași. Măștile sub care Selena se prezintă sunt efectul luminii Soarelui pe care acesta i-o împrumută (însăși Selena vine de la grecescul selas, însemnând lumină). Noua Lună e singura invizibilă - ea marchează timpul morții, al gestației și vrăjitoriilor. Ea se va rupe treptat din coroana Soarelui, de care va fi îndepărtată tot mai tare, împrumutând în același timp tot mai mult din caracterul său divin condensat în lumină. Abia acum ea se individualizează sub forma celor 3 faze principale: Primul Pătrar, Luna Plină, Ultimul Pătrar. Și chiar dacă am ține cont de Luna Nouă și am grupa Pătrarele, am obține aceeași reducție la cifra magică trei. Mica noastră alegorie cosmică va alcătui o adevărată rețetă numerică. Iată de ce:

  • Am desemnat triunghiul și piramida, raportul optim dintre interdependență și stabilitate;
  • Am reconstituit modelul trinităților religioase, fie ele păgâne (gruparea vechilor divinități Artemis, Selene și Hecate) sau creștine (Tatăl, Fiul și Spiritul sau Duhul Sfânt);
  • Am regăsit motivul grupării sărbătorilor în cicluri de câte trei zile, cu extensiune pe întreaga țară (Paștele, Crăciunul) sau zonală (Circovii de vară și de iarnă);
  • Am identificat proveniența lunară a sărbătorilor care au la bază multiplii lui 3, de pildă Zilele Babelor de la începutul lunii martie;   
  • Ne-am apropiat de semnificația celor trei crai de la răsărit, trei mușchetari, trei iezi, trei tenori, trei fiice sau feciori de împărat care trec prin trei încercări etc. ;
  • Am descoperit perfecțiunea unui univers gastronomic în care avem trei mese principale, trei tacâmuri și trei feluri de băuturi. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...