Acum ceva timp, când vă arătam cum fotografiez Luna cu un aparat foto obișnuit (point&shoot), ziceam că din cauza zoom-ului relativ mic al aparatului (4x) sunt nevoit să îl cuplez la un telescop pentru a aduce discul lunar suficient de aproape în imagine. Ce se întâmplă însă atunci când avem un aparat foto capabil de un zoom propriu de 80x, fie și digital? Pe piață există mai multe modele compacte care întrunesc asemenea specificații, este vorba de așa-numitele aparate TravelZoom.
Pe la începutul lunii mi-am cumpărat un Canon Powershot SX 260 HS, la care am primit cadou și un SD card de 8 Gb. Toată afacerea m-a costat 1.150 lei. Când cumpărați produse de pe Internet nu uitați să folosiți motoare de căutare specifice pentru shopping, ca Shopmania, Compari, Price etc. - ele vă vor indica cel mai bun preț disponibil.
Revenind la aparat, pot să vă spun că acesta face poze bune, dar vizualizându-le la 100% veți remarca totuși unele deficiențe de calitate normale pentru acest nivel de preț: imaginea devine cam cețoasă, cu scăderea clarității mai ales spre periferia câmpului.
 |
| Laguna Albastră. ISO 100, F4.0, 1/400 sec |
În Scene există o opțiune utilă denumită Handheld NightScene, prin care la declanșare în condiții de iluminare scăzută aparatul ia 3 clișee pe care le combină pe loc într-o imagine finală ceva îmbunătățită din punct de vedere al zgomotului. Mai jos aveți un exemplu de la Casa Piraților din Mănăștur.
 |
| Normal. ISO 1600 1/20 sec |
 |
| Handheld NightScene. ISO 1600 1/25 sec |
În condiții de iluminare scăzută, comparativ cu vechiul meu Powershot A610 (2005), SX 260 HS scoate poze brici: zgomotul de imagine este dramatic redus, el practic nu suferă comparație. Fotografiile ies spectaculos, fără Blitz și trepied, chiar și la ISO 800, datorită combinației CMOS-HS cu tehnologia Canon de stabilizare a imaginii. Cum se descurcă însă aparatul cu astrofotografia?
În domeniul zoom-ului optic, putem surprinde Luna în fotografii artistice cu suficiente detalii.
 |
| Luna. ISO 100, F5.6, 1/100 sec |
Mai spre înserat, la 80x zoom digital satelitul nostru natural se vede încă bine, principalele repere ale reliefului (mări, munți, cratere) fiind deja demult vizibile. Rețineți că pentru următoarea fotografie nu am folosit telescopul, ci exclusiv zoom-ul camerei (poza a fost scoasă direct din aparat, neprelucrată; în colțul din dreapta jos se vede un cablu).
 |
| Luna. ISO 100, F6.8, 1/30 sec. |
Jupiter, sub forma de disc, se prezintă ceva mai ciudat. Culorile sunt date aici peste cap. Nici expunerea mea nu pare a fi cea mai corectă.
 |
| Jupiter. ISO 1600, F6.8, 1/50 sec. |
La fotografierea tabloului stelar situația se complică. Aparatul are un mod Manual care ar permite (chipurile!) ajustarea tuturor parametrilor de expunere, acest lucru însă fiind valabil doar pe jumătate. Pentru că de îndată ce programăm durata expunerii dincolo de 1 secundă, camera plafonează automat valoarea ISO la 100 - total insuficient pentru cerul înstelat. Motivația Canon pentru așa o ciunteală pe față rămâne încă necunoscută, din câte am citit eu explicația oficială se referă la "protejarea senzorului de prea multă lumină" (?!) Soluția? Fie să vă limitați la expuneri scurte de ISO mare (1600), fie instalați CHDK, un hack gândit pentru aparate foto Canon care vă dă voie să fixați toți parametrii în voie. Am constatat însă că la SX260, spre deosebire de vechiul meu A610, software-ul cam dă rateuri, culminând cu resetarea periodică a aparatului foto.
 |
| Jupiter și Pleiadele. CHDK, ISO 1250, F4.5, 6 sec. |
Concluzie:
Deși SX260HS scoate poze bune, și mai ales în lumină slabă, e oarecum jenant ca un aparat foto să fie întrecut la "Calitatea imaginii" de către altul din aceeași gamă dar cu 7 ani mai bătrân (Powershot A610). În apărarea lui SX260 HS trebuie totuși să adăugăm că aceasta se întâmplă doar în condiții de iluminare perfecte, o circumstanță destul de rară în viața unui fotograf amator. Pentru un astrofoto de bază le puteți folosi pe amândouă, atâta vreme cât nu vă așteptați la minuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu