Dacia hiperboreană

"În cetatea naturală a Carpaţilor s-au precipitat ca într-o imensă cupă cosmică, popoare geto-dacice şi nu au mai părăsit-o nici până astăzi. Explicaţia ne este dată de geografia sacră a acestor ţinuturi."

Vasile Lovinescu, "Dacia hiperboreană"

Autorii antici au scris despre Hiperboreea, patria unei civilizaţii nordice aflate la interferenţa dintre mit şi adevăr. În interesantul său studiu Vasile Lovinescu (1905-1984), nepot al lui Eugen Lovinescu, susţine că apariţia dacilor în arcul carpatic trebuie pusă în legătură cu migraţia spre sud a hiperboreenilor, ocazie cu care face câteva analogii astronomice demne de atenţie. Asupra lor mă voi opri în continuare.  

Precum în Cer aşa şi pe Pământ

Considerând pământul drept o oglindă a cerului, aşa cum va face 60 de ani mai târziu Robert Bauval pentru egipteni în "Misterul constelaţiei Orion", Lovinescu observă că lanţul muntos al Carpaţilor prezintă asemănări cu tiparul constelaţiei Dragonului, printre stelele căruia se număra în vechime şi Polul Ceresc (4000 îen - 1800 îen). Aici trebuie să spunem că analogia se referă strict la forma şerpuitoare a grupului şi este totuşi departe de a fi perfectă. 

Munţii Carpaţi

Constelaţia Dragonul sau Draco pe cerul de seară. Sursa.

Chiar şi aşa, observăm că stindardul dacic (botezat Draco) fixează imaginea dragonului şerpuitor din spatele constelaţiei circumpolare omonime.

Monumentul stindard dacic din Orăştie, jud. Hunedoara. Sursa.

Dezvoltând teoria mai departe, se poate afirma că daco-geţii s-au stabilit pe platoul Transilvaniei pentru că acest spaţiu geografic rezona cel mai bine cu forma Dragonului, mai exact pentru că raportată la curbura constelaţiei, steaua Thuban în jurul căreia se rotea întreaga bolta cerească apărea proiectată pe Pământ în acest loc, determinand un important centru spiritual pentru sacerdoţii captivaţi de astre. Cu alte cuvinte, peisajul constituia o hartă a ordinii divine, iar forma reliefului era cheia pentru înţelegerea structurii cosmosului. Această ştiinţă, botezată "geografie sacră", susţine că trăsătura unui loc ne poate transforma percepţia noastră asupra sacrului. Cert este că în memoria colectivă au rămas basme, mituri şi povestiri cu şerpi şi balauri, iar cultul balaurului s-a perpetuat de-a lungul întregii noastre istorii. În acest sens ajunge să îl amintim doar pe Vlad Dracul (Dragonul), poreclit Ţepeş.

Analogii luni-solare pe malul mării

Ceea ce se stie despre geografia Hiperboreii poate fi redat în puţine fraze. Sursa principală este Hecateu din Abdera, citat de Lovinescu după Diodor din Sicilia:

"În faţa ţinutului Celţilor, în părţile Oceanului , este o insulă numită Leuky, adică Alba. Latona, mama lui Apollo, s-a nascut aici, şi din cauza acesta, Apollo este venerat mai mult decat ceilalti zei. Pentru că Hiperboreenii din Insula Albă slăvesc pe Zeu în fiecare zi şi îi aduc cele mai mari mulţumiri, se spune că aceşti oameni sunt preoţii lui Apollo. Există în acestă insulă un templu al lui Apollo [...]. Din acestă insulă se poate vedea Luna (Selene) la mică depărtare."

Vom afla imediat ce surpriză se ascunde în spatele acestei "Selene". Să citim bine explicaţiile lui Lovinescu şi vom descoperi varietatea simbolismului geografic de la gurile Dunării, loc situat aproape de paralela 45, adică la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord, în esenţă imaginea desprinderii de axa polară: 

"Hecateu din Abdera vorbea de o Insulă Albă în care era  templul lui Apollo, or chiar în faţa Deltei Dunărene este o mică insulă, Insula Şerpilor, care în antichitate se numea Leuky, Alba. Pe acestă insulă Albă se găsesc ruinele unui mare templu al lui Apollo. In 1823, o expediţie rusească a ridicat tot ce mai rămase din templu.[...] După ritul antic [...] toate templele lui Apollo erau construite din piatră albă. De altfel, toate localităţile din jurul insulei Alba poartă nume asemănătoare, Olbiopolis, insula Apolonia, moderna „Cetatea Albă” aproape de Nistru, Bolgrad (oraşul Alb). [...] În faţa insulei Alba din Marea Neagră (nota mea: la 45 kilometri distanţă), pe braţul central al Deltei dunărene, este portul Sulina, care s-a numit de când e lumea Selina, cum îl pronunţă încă poporul [...]. Mama lui Apollo şi a Dianei (Selene) este Leto, în dialect popular pelasg Lete. Laguna dintre braţul superior şi central al Deltei de numeşte Letea. Puţin mai înainte de punctul în care Dunărea se desparte în 3 brate, pe Mânerul Tridentului, este portul TULCEA. [...] Să eliminăm, deci, ca supraadăugare e-ul şi c-ul - şi ramane pe deplin TULA (nota mea: insulă legendară hiperboreană).

Tulcea, Sulina, Insula Şerpilor şi Cetatea Albă.
Se remarcă şi paralela de 45 grade nord care trece prin deltă.
Secţiune din harta fizică a României.

Cât despre simbolismul cosmic al Pontului Euxin sau Mării Negre, Lovinescu prezintă următoarea legendă care are îi are ca protagonişti pe Soare şi pe Ileana Cosânzeana, în esenţă o personificare lunară (Ileana, Iana de la Diana, zeiţa Lunii). Acţiunea se petrece lângă aceeaşi Insulă Albă, pe care datorită culorii o putem asimila unui avanpost solar într-o mare saturniană. 

"Puternicul Soare vroia să se însoare, el caută în Cer şi pe Pământ, în lume şi prin Stele, timp de nouă ani mergând pe nouă căi, dar nu găsi o zână cum îşi dorea; era una, dar era sora lui, Iana Cosânzeana. O ceru de soţie. Iana locuia aproape de Marea Neagră unde este portul Sulina, vechiul Selene. Ea ţesea  pe un razboi de argint.

Mândru Soare când s-a văzut un

Frate însurat cu o Soră?

Şi ca să mai treacă timp îi cere:

Şi te-ai bizui /De mi-i isprăvi

Un pod de ceară / Peste Marea Neagră

Iar la cap de pod /Dalbă Mănăstire

De ceară curată /Cu popi de ceară

Noi ne-om cununa /Soarele pleca

Cu gandul gândea/Pe loc se făcea

Ce luna poftea/Apoi se întorcea

A se cununa/La Mănăstirea Albă

Dar sub căldura de-amiază, podul de ceară se topeşte. Soarele şi Iana cad în Mare şi se <<îneacă>> (nota mea: se sting, devin întuneric, albul se transformă în negru). Mai este nevoie să comentăm acest simbolism atât de limpede?"

Alb şi Negru

Insula Albă este înconjurată de Marea Neagră, iar negrul este prin excelenţă o culoare saturniană. În vechime locuitorii Ţării Româneşti erau numiţi de către toate popoarele valahi, adică negri. Fondatorul și totodată primul voievod al Țării Românești se numea chiar aşa: Negru-Vodă. Printre podoabele mormântului său descoperit la Curtea de Argeş se numără misterioasa închizătoare de aur a centurii sau paftaua sub forma unui castel cu patru turnuri, prototipul Curţii Vechi. 

Paftaua lui Negru Vodă. Ilustraţie Muzeul Curtea de Argeş.

Obiectul decorativ avea în centru o lebădă cu cap de femeie, ceea ce nu e departe de imaginea celestă a constelaţiei vecine Dragonului: Lebăda. 

Cartea "Dacia hiperboreană" tratează pe scurt şi simbolismul basmelor româneşti. Volumul poate fi citit în întregime aici.