Despre clovni şi nebuni, zei războinici şi planeta Marte

Reprezentare a lui Păcală vs. Nebunul în Tarotul de Marsilia

Clovnul sau Nebunul este o figura arhetipală care a existat dintotdeauna. Rolul său este de a ne vorbi, prin metafore şi umor, despre imperfecțiune, haos, decădere, și, în cele din urmă, moarte. Ca răspuns la provocările vieţii putem alege să ne comportăm în două feluri: putem îmbrăţişa fie tragedia, manifestând o veşnică revoltă pe voinţa divină care ne-a hărăzit asemenea soartă, fie comedia, prin detaşare şi umor - aşa cum face clovnul. Păcală, personificarea nebunului în mitofolclorul românesc, nu este o fire rea, chiar dacă rezultatele activităților sale se dovedesc a fi de multe ori neplăcute pentru cei din jur. Dintre toţi aceştia el este singurul care îşi asumă decăderea.

Clovnul, personajul comic pe care azi îl întâlnim mai ales la reprezentaţiile de circ, poartă şi numele de pehlivan. Din cartea "101 greşeli de lexic şi semnatică" aflăm că sensul iniţial al cuvântului în limba de origine (turcă) era acela de luptător sau persoană puternică, dar cu timpul a ajuns să aibă şi accepţiuni mai variate, circumscrise unui univers ludic: acrobat, jongler, saltimbanc, scamator, om glumeţ, poznaş, şiret, şarlatan, escroc etc. Prin urmare, nu trebuie să mire faptul că, de cele mai multe ori, rolul clovnului trebuie să fie asumat de către un bărbat şi există foarte puţine ocazii în care el revine unei reprezentate a sexului gingaş. În fond, măscăriciul reprezintă o reducţie comică modernă a marilor războinici din antichitate. Aceşti eroi erau deseori măcinaţi de contradicţii, prezentând o latură ascunsă, întunecată, căzând pradă fie alcoolului, fie nebuniei. Însuşi marele Hercule, cel mai puternic şi curajos dintre semizei, nu-şi putea înfrâna pasiunea pentru mâncare, băutură, și cântec, ucigându-şi soţia şi copiii într-un moment de nebunie.    

Statuia lui Hercule de la Băile Herculane, jud. Caraş-Severin

Odată cu trecerea timpului, oamenii au încetat să mai creadă în semizei, iar tragediile lor eroice au lăsat treptat loc comediei. Arlechinul, bufonul cu îmbrăcăminte multicoloră, reprezenta tocmai reducţia umoristică a lui Hercule într-un plan mai apropiat de vechea comedie italiană la fel cum imaginea de mai jos redă masca burlească a unui personaj din vremuri şi spaţii geografice mai familiare nouă.

La baza tuturor acestor imagini arhetipale stă însă corpul ceresc pe care anticii l-au asociat războiului datorită culorii. Vorbim desigur despre roşiatica planetă Marte.