Îngerul cu cadran solar de la Castelul Sturdza din Miclăușeni, jud. Iași

Îngerul cu cadran solar din Dantis Amor a lui Dante Gabriel Rossetti (1828-1882)

Personajul angelic așezat pe diagonala ce separă ziua de noapte în imaginea reprodusă mai sus, Dantis Amor, pictată în Marea Britanie de Dante Gabriel Rossetti (1828-1882), reprezintă Amorul autorului. În jumătatea din stânga sus găsim capul lui Hristos, gândit ca soarele, privirea coborându-i pe razele stilizate ce emana din aura sacră spre chipul unei femei înscris într-o semiluna pe un fundal de stele în jumătatea din dreapta-jos. Semicercul alb pe care figura centrală îl strânge la piept ar fi reprezentat - în cazul în care imaginea ar fi fost dusă la bun sfârșit - un cadran solar.

Într-un articol foarte interesant publicat în urmă cu câțiva ani, gnomonistul italian Mario Arnaldi arăta că motivul îngerului cu cadran solar a apărut pe catedralele europene încă din secolul al XII-lea, atingând cea mai înaltă expresie artistică în Franța, pe marile catedrale gotice, unde cel mai cunoscut exemplu este fără îndoială figura îngerului din Chartres. Însă nu toate siluetele ce poartă cadrane solare reprezintă îngeri. De pildă, protagonistul cu ceas solar de la catedrala din Genova (Italia) este Sf. Ioan, la Strassbourg (Franța) el este un adolescent anonim, la Rouffach (Franța) un cavaler în uniformă, la Gourdon (Franța), Verden sau Freiburg (Germania) preot sau călugăr. Vedem deci că pe teritoriul european există mai multe statui care poartă orologii solare, însă Arnaldi mi-a precizat că după cunoștințele sale doar trei dintre aceste sculpturi reprezintă îngeri: figura sus-amintită de pe catedrala din Chartres, îngerul cu cadran din Amiens (Franța) și îngerul cu cadran de pe portalul bisericii din Yates (Marea Britanie). În plus, gnomonistul belgian Eric Daled mi-a confirmat că există un înger cu cadran solar și pe fosta clădire a poștei din Gent (Belgia).

Așadar, în combinație cu cadranele solare îngerii se dovedesc a fi totuși o raritate, iar noi românii putem fi mândri că unul dintre puținele exemplare europene se găsește la noi în țară, pe un obiectiv turistic din ce în ce mai frecventat. Este vorba de Castelul Sturdza din Miclaușeni, jud. Iași (la 20 km nord de Roman). Acesta a fost ridicat de către Gheorghe Sturza și soția sa Maria între anii 1880-1904, aflându-se actualmente în proprietatea în Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Edificiul împrumută din stilul gotic al catedralelor europene, la care adaugă elemente de baroc.

Decorul este completat de alto-relieful îngerului cu cadran solar, situat la etajul superior al aripei estice, de unde privește spre sud. Chipul și mâinile sale trădează evidente trăsături feminine, grațioase. După cum îl poartă, cadranul pare a complet lipsit de greutate. Poziția mâinilor este comună cu cea a figurilor din Genova sau Freiburg, pe care autorul probabil le cunoștea.

Cadranul de formă semicirculară păstrează "ciotul" unei tije centrale și urmele mai multor linii orare care îi împart suprafața în arii inegale. Nenumerotate și astăzi în bună măsură estompate, liniile de reper orar acopereau odinioară intervalul 5 am - 7 pm, cu cea orizontală demarcând orele 6, iar cea verticală situată deasupra mijlocului palmei stângi a figurii amiaza sau ora 12. Această împărțire este specifică unui ceas solar care indica timpul solar adevărat, ceea ce este în concordanță cu epoca istorică în care a fost realizat.

Liniile orare concentrate în jurul amiezii duc cu gândul la o tijă sau gnomon aliniat polar. Nu avem de-a face cu un cadran solar canonic, în care gnomonul se ridică perpendicular pe suprafața plăcii, ci putem deja intui că tija metalică făcea cu planul vertical al cadranului un unghi egal cu co-latitudinea localității (90-47=43 grade).

Simulare cu tija cadranului solar

Pentru a confirma definitiv această ipoteză este necesar să redăm aspectul de odinioară al liniilor orare și să vedem în ce măsură ele se suprapun peste urmele existente azi. Vom utiliza metoda grafică enunțată de artistul Albrecht Dürer încă din Evul Mediu. Aproape de sfârșitul vieții sale, artistul a publicat un set de patru volume numite Underweysung der Messung mit Zirckel and Richtscheyt in Linien, Ebnen und gantzen Corporen ("Tratat despre măsurarea cu compasul și rigla în linii, planuri și corpuri întregi"), care au apărut la Nürnberg în 1525 și în care discuția despre cadrane se găsește în cartea a treia.

Metoda grafică de construcție a cadranelor solare descrisă în lucrarea lui Albrecht Dürer

Reconstrucția grafică a cadranului solar din Miclăușeni, jud. Iași

Imaginea de mai sus prezintă reconstrucția grafică a cadranului solar de la Palatul Sturdza (click pentru mărire). Cunoscând raza și centrul semicercului C (punctul de ancorare al tijei oblice), ca prim pas se trasează cercul complet. Prin punctul său inferior și prin C se duc două linii orizontale și undeva pe acestea se marchează dreapta verticală KM și KL astfel încât unghiul MKL este egal cu co-latitudinea locului (pentru Miclăușeni latitudinea este de 47 grade, iar co-latitudinea 90-47=43 grade). Aici dreapta KL reprezintă proiecția în planul hârtiei (sau al monitorului, dacă vreți) a tijei cadranului deplasată spre dreapta pentru a nu aglomera centrul desenului. Se desenează ML perpendicular pe KL reprezentând proiecția în planul hârtiei a ecuatorului ceresc. Mai departe punctul se translatează în partea inferioară pe verticala MN prin semicercul LN și se construiește sub desen cercul ajutător cu centrul în O și raza OX=OY=MN. El reprezintă cercul ecuatorial al orelor sau Pământul văzut de deasupra unui pol. Acesta se împarte în felii a câte 15 grade fiecare corespunzătoare meridianelor orare terestre parcurse fiecare de Soare într-un interval de o oră (360:24=15), iar segmentele se prelungesc până la intersecția cu orizontala din M. Unind succesiv centrul C cu punctele de intersecție obținute și prelungind liniile orare pentru 5 și 7 dincolo de ACB înspre partea superioară se creează de fapt proiecția orelor pe suprafața cadranului și se obține aspectul său de odinioară (aceste ultime două linii însă nu au rol funcțional deoarece nu vor fi atinse niciodată de umbra tijei). Orele dimineții vor fi în partea stângă a cadranului, iar cele ale după-amiezii în partea dreaptă. Este important de subliniat că această metodă funcționează numai pentru cadranele solare de perete îndreptate spre sud, în cazul îngerului din Miclăușeni abaterea fiind minoră. Cu excepția unor mici diferențe datorate și unghiului de fotografiere, observăm pe desen că liniile coincid aproape perfect cu urmele rămase. Așadar, putem afirma că tija cadranului fusese aliniată polar, aflându-se în planul orei 12 și fiind ridicată la un unghi de 43 de grade față de verticală. Dacă gnomonul (tija) avea lungimea KL (aproape 3/4 din raza cadranului), vârful umbrei sale ar fi căzut la amiaza echinocțiilor exact pe marginea semicercului. Simularea de mai jos, făcută la echinocții, explică și concentrarea liniilor orare în jurul amiezii, deplasarea umbrei pe cadran fiind mai lentă în acel interval de timp.

În tot acest demers am ignorat zidul din stânga care, obturând Soarele, nu va permite folosirea orologiului în a doua parte a zilei. Dincolo de acest inconvenient, echinocțiile reprezintă perioada în care cadranul poate fi utilizat pe deplin, deoarece atunci umbra gnomonului va atinge cele mai multe din reperele orare. A se compara cu simularea de mai jos, făcută pentru solstițiul de vară, când, paradoxal, ziua are o durată mai lungă. Explicația constă în faptul că arcul mai generos al Soarelui îl poartă pe acesta vara dincolo de planul peretelui.

Pe lângă caracterul său teoretic, de unealtă pentru validare a unei ipoteze, construcția noastră grafică preluată din literatura medievală poate reprezenta și punctul de pornire spre ceea ce ne dorim a fi o restaurare corectă și valorificarea pe deplin a acestei piese cu adevărat remarcabile.