Humbug? OZN sub reflectorul ştiinţei

Virgil V. Scurtu, Humbug? OZN sub reflectorul ştiinţei

In limba engleza humbug inseamna inselaciune, escrocherie, frauda. Cuvantul il veti intalni pe coperta unei carti ce trateaza problematica OZN-urilor dintr-o perspectiva stiintifica romaneasca, autohtona, desi titlul te-ar putea duce cu gandul la o simpla traducere dupa vreo lucrare englezeasca. Departe de a fi asa! Cu autorul ne-am familiarizat si in alte articole. Este vorba de profesorul Virgil V. Scurtu din Iasi, un adevarat veteran in ceea ce priveste observarea fenomenelor celeste. Cartea a aparut in 1984 la editura Junimea.

Humbug? OZN sub reflectorul stiintei nu este insa o carte neutra, ci din contra! Ea reprezinta contraofensiva unui fizician la o anumita categorie de literatura pe care autorul o denumeste "pseudo si parastiintifica" - a se citi "animatoare de senzational". Mai puneti la socoteala si stilul taios si combativ cu care dl. Scurtu ne-a obisnuit deja, castigandu-i un oarecare renume ca "personalitate controversata a astronomiei romanesti". Se anunta o calatorie zbuciumata cu ozeneul! 

Caci inca din primul capitol autorul ne asalteaza cu formule matematice, vectori si grafice, trecand in revista foarte "manualiceste" principalele legi fizice ce guverneaza aparatul nostru vizual si aparatele fotografice: la urma urmei, lucrarea nu se vrea o carte de basme, iar dl. Scurtu are pregatire de astrofizician! Dincolo de aceasta grea incercare (chiar si pentru un "realist" ca mine), spicuiesc adevarate comori: iata de pilda, la pagina 38, fizica din spatele acelei puteri separatoare a ochiului de un minut de unghi (care in toate cartile citite de mine e doar enuntata, dar neexplicata) ar merita un articol in sine! Aici nu vom dezvalui decat ca are legatura cu celulele retinei care sunt dispuse sub forma unui mozaic la o distantare de 5 microni, iar pentru ca doua surse se fie percepute separat trebuie ca distanta intre ele sa fie cel putin egala cu aceasta diferenta. Urmeaza, printre altele, o prezentare succinta a elementelor sferei ceresti, ocazie cu care mi-am lamurit o problema lingvistica mai veche: almucantarul englezesc (cercurile de altitudine) pot fi denumite si almucantarat si almicantarat fara sa gresim! (Mai incolo aflu si ca norii noctilucenti sunt totuna cu norii argintii!) 

Cititorul va intalni la fiecare sfarsit de capitol o bibliografie selectiva a lucrarilor comentate, Humbug fiind construita sub forma unei sinteze critice, care cel putin in prima parte a lucrarii ii imprima un oarecare stil academic (referentul stiintific fusese prof. dr. doc. Victor Nadolschi). Acest formalism, cu potential descurajant pentru noul venit, cedeaza treptat in favoarea unui stil mai degajat, dar taios de ironic, presarat cu anecdote si experiente personale. De pilda, explicand miscarea paralactica (acea iluzie optica prin care corpurile ceresti par a ne urmari de la distanta, deplasandu-se pe cer odata cu miscarea noastra), Scurtu ne relateaza un episod militar hazliu de la Cluj (pag. 70), a carui sursa -imi marturiseste- ar fi prof. Gheorghe Chis. Imi mai place ca autorul vine cu propriul punct de vedere referitor la diferite fenomene astronomice (conform caruia curentii meteorici, de exemplu, nu s-ar datora dezagregarii cometelor, masa primilor fiind mult prea mare).

In privinta existentei vietii extraterestre, autorul este mai putin partinitor unei tabere, desi -surprinzator poate- conceptia optimista primeaza. Eu rezonez mai degraba cu argumentul probabilistic pesimist al lui Serdobolskij, care arata ca "deoarece numarul total al reactiilor chimice produse pe toate planetele din Universul vizibil timp de un miliard de ani nu depaseste probabil 10 la puterea 90, pe cand numarul combinatiilor posibile ale radicalilor din molecula de ADN este de 10 la puterea 3000, probabilitatea aparitiei combinatiei care sa duca la formarea vietii inteligente este practic nula". Dar asta o stiam deja, ca doar vad ce se intampla in jurul meu... Oricum, niet ozeneuri!

Cartea mai contine cateva citate astronomice interesante din opera lui.... Engels, inserate mai mult din convingere decat din politica editoriala a vremii (dupa cum imi marturisea insasi autorul odata), inclusiv un fragment care risca sa te bage in depresie prin pesimismul si insingurarea pe care ti le imprima (pag. 126). Se pare ca tovarasul Engles intuise corect teoria stelara moderna si big-bangul cu 100 de ani inainte ca acestea sa fi fost puse la punct.

Friedrich Engles, parintele-erou al clasei muncitoare, intr-o ipostaza inedita: color!

Si iata ca ajung la partea cea mai interesanta (pentru mine!) a cartii: Pe aripile gandului, intre ipoteze, fantezie si impostura - un colaj de 12 teorii mai putin ortodoxe, care au produs agitatie la vremea lor, expuse probabil pentru a ne facilita o raportare mai corecta la naluca noastra moderna: fenomenul OZN.  Aici autorul ne vorbeste, printre altele, despre ipoteza artificialitatii satelitilor lui Marte, Planeta X, enigma pulsarilor sau sfarsituri de lume bazate pe alinieri planetare care n-au fost sa fie... Se citeste usor, ca un almanah!

Abia capitolul urmator trateaza OZN-istica mai indeaproape, unde ne sunt prezentate, comentate (si demontate) diverse aparitii celeste de pe cerul strain si romanesc (inclusiv cazul unui balon care a cauzat multa agitatie la Iasi). De aici nu puteau sa lipseasca nici fenomenele din Padurea Baciu de langa Cluj (cazul Emil Barnea din 1968).

Fotografia lui Emil Barnea (1968)

Ultimul capitol (intitulat "Si totusi...", unde se vorbeste de Venus si Velikovski) l-am parcurs cu mare dificultate, dar nu din vina autorului. Sectia Legatorie de la Editura Junimea a considerat necesar sa faca din exemplarul meu o salata de celuloza, amestecand ultimele pagini intre ele astfel incat pe langa puzzle-ul OZN-ist (care dupa parcurgerea cartii ramane nedescifrat, dar tot mai improbabil!) cititorul sa aiba parte si de un sudoku literar mai putin comun in zilele noastre....

Cartea o gasiti in anticariate, biblioteci publice sau pe Okazii.ro.