Omul şi astrele

Mihai E. Serban, Omul şi astrele

Petrec cateva zile de concediu la casa bunicilor din Campeni (jud. Alba), stand la soare, citind pagini de astronomie si luptandu-ma cu Internetul de la Orange. Azi am terminat Omul si astrele. Cartea a aparut la editura clujeana Dacia, avandu-l ca autor pe Mihai E. Serban  - pe atunci un tanar economist nascut in Gherla. Avea sa fie unul din cazurile in care scriitorul supravietuieste (la propriu) editurii, si una dintre putinele carti ambitioase al carui obiectiv era zugrăvirea tabloului complet al lumii- the big picture cum ar zice romanul azi. Ea reuseste sa-si pastreze chiar si azi o buna parte din prospetime, cu atat mai mult in 1986 atunci cand a vazut lumina tiparului, devenind un adevarat besteller peste noapte in micul univers comunist.

Omul si astrele se incadreaza in acea categorie literara de popularizare stiintifica agreata si incurajata de comunisti pentru ca, in viziunea acestora, promova doctrina materialist-dialectica a lumii in randul maselor.

Autorul si-a construit sinteza stiintifica sub forma unei regresii literare, expresie a intoarcerii omului la origini. Primele indicii asupra continutului le gasim in titlul capitolelor:

Universul si materia
Materia si viata
Viata si terra
Terra si omul
Omul si universul

Curiozitatea, avantul si setea de cunoastere transpar din putine publicatii stiintifice. Ele sunt de obicei scrise de oameni de stiinta hiperspecializati, dar precauti, criptici si rezervati in afirmatii. E nevoie uneori de outsideri pentru a descatusa imaginea de ansamblu: a aseza piesele de puzzle astfel incat acesta sa redea un peisaj perceptibil, spectaculos, chiar daca nu identic cu cel afisat pe cutie.

Un asemenea outsider este si dl. Serban. Cartea dansului constituie un adevarat tur de forta prin domenii precum astronomia, cosmologia, astrofizica, biologia, chimia, antropologia, dar si stiinte de granita ca astrologia (rezerva cateva paragrafe sotilor Gauquelin), cu atat mai remarcabil cu cat in 1986 autorul avea abia 32 de ani si era deja la a doua carte.

Ceea ce imi place este ca Serban isi intelege misiunea si nu pretinde a detine adevarul absolut.

Inca din primele pagini el ne pune in fata problemelor teoriei expansiunii universului, ale asa-numitului model Big Bang:

• Deplasarea spre rosu a luminii galaxiilor, interpretata de sustinatorii modelului ca o indepartare accelerata a acestora fata de observatorul terestru, s-ar putea datora la fel de bine unei "incetiniri" a luminii sub influenta campurilor gravitationale, a absorbtiei si difuziei sale in spatiul interstelar. Cu alte cuvinte, lumina poate sa "imbatraneasca".
• Particularitatile spectrale ale unor stele, sau amprenta lor luminoasa, tradeaza coexistenta atat a liniilor de emisie deplasate spre rosu (steaua se indeparteaza de noi), cat si a liniilor de emisie deplasate spre violet (steaua se apropie de noi). Este cazul stelei SS433, descoperita in 1979 la periferia noastra galactica.
• Cazul straniilor galaxii ale lui Halton Arp constituie un alt semn de intrebare. Astronomul american a inventariat o serie de obiecte NGC pentru care observatiile vizuale par sa contrazica legea deplasarii spre rosu. De pilda, fotografiile galaxiei in spirala NGC 7603 releva existenta unei legaturi cu o galaxie-satelit, legatura concretizata sub forma unui pod (filament) de materie intre cele doua. Singura problema e ca analiza lor spectrala nu concorda cu ipoteza evolutiei lor unitare: deplasarile liniilor de camp indica o departare dubla pana la galaxia satelit fata de galaxia-mama! Prin urmare, cui trebuie sa dam crezare: propriilor ochi sau unui model astrofizic?

NGC7603

Tot din primele capitole aflam si despre teoria soarelui invizibil, un insotior stelar care i-ar provoaca stelei noastre o deplasare spre centrul galactic cu o viteza dubla fata de asteptari (la urma urmei, 80% dintre stele sunt multiple, de ce ar face Soarele exceptie?). Companionul solar ar putea fi o stea de magnitudine 10 foarte putin stralucitoare, una pentru care procesul fuziunii nucleare inca nu a demarat, sau chiar o gaura-neagra. (Walter Cruttenden are o teorie interesanta care ar explica si fenomenul precesiei echinocţiilor)

Apoi o buna parte din carte (mai bine de jumatate) trateaza subiectul aparitiei si dezvoltarii vietii pe pamant. Partea cu formulele chimice, erele geologice si dinozaurii mi s-a parut destul de dificila, dar am retinut totusi cateva curiozitati.

Omul trecutului. Grafica D. Desailly

Omul viitorului. Grafica D. Desailly

Un experiment desfasurat in SUA, in conditii de laborator care le mimau pe cele existente la suprafata planetei Marte, a produs urmatoarele rezultate in randul "participantilor":
- sobolanii si pasarile au murit imediat, sufocati
- broastele testoase au rezistat aproape 6 ore
- broasca comuna a rezistat putin mai mult de 1 zi
- paianjenii, insectele si viermii au supravietuit cateva saptamani
- orzul si fasolea s-au adaptat, cu usoare modificari in fotosinteza
- ciupercile, algele si muschii s-au dezvoltat la fel de bine
- bacteriile s-au dezvoltat intr-un ritm mult mai intens, spre uimirea oamenilor de stiinta

Viata nu este o insusire a materiei vii in ansamblul ei, ci pare a fi localizata in structuri specifice din celula, denumite biostructuri. Biostructura a fost imaginata inca din 1958 de catre academicianul roman Eugen Macovschi ca o retea celulara extrem de fina, o matrice a vietii ce se prezinta sub o forma microspongioasa legand apa interstitiala. Biostructura este diseminata in intreaga celula pentru care actioneaza ca un mini-creier, receptand, stocand si vehiculand informatiile primite din mediul exterior. Existenta ei a putut fi dovedita abia la inceputul anilor '80 de catre cercetatorii americani K. Porter si J.J. Tucker. Storcand o anumita cantitate de legume vestejite se obtine mai multa apa decat daca acestea ar fi in stare proaspata: in primul caz, moartea lor a dezafectat biostructurile, eliberand o cantitate de apa suplimentara.

Cartea merita aprecieri si numai pentru faptul ca aduce in atentie o serie de cercetari romanesti asupra biologiei vietii: studierea "strigatului mut al plantelor ranite" de catre Dr. Marioara Godeanu si Ioan Mamulas (pag 79-81), dar si experimentele cu lumina asupra timpului biologic efectuate de catre Dr. Sorin Comorosan (pag 143-145).

Adeptii evolutionismului vor regasi printre altele teoria perversa si controversata a lui Oscar Kiss Maerth ("Omul este o maimuta drogata sexual, cu creierul bolnav"), dar si legendele care il au ca protagonist pe Yeti/Bigfoot, posibil cea mai apropiata ruda paroasa de-a noastra. 

Mai jos puteti urmari un interviu in care autorul dezvaluie printre altele sursa bibliografiei sale, o adevarata comoara mai ales inainte de revolutie .

Cartea Omul si astrele o puteti gasi in anticariante sau pe Okazii.ro (exemplarul meu a costat 2,5 lei).