31 august 2012

Cum fotografiem Luna cu aparate foto obișnuite


Nu ma dau în vânt după astrofotografie, dar m-am gândit să vă împărtășesc metoda mea pentru că nu necesită echipamente sofisticate. Ea presupune fotografierea prin telescop a obiectelor cerești strălucitoare (Lună, Soare, planete) după o tehnică afocală, adică plasând aparatul foto dincoace de ocular, la poziția ochiului. Rezultatele sunt acceptabile, mai ales dacă aveți un telescop cu distanță focală lungă, mai puțin sensibil la calitatea ocularelor folosite.

Fotografierea Lunii pe timp de noapte necesită un trepied sau o altă modalitate de imobilizare a aparatului foto pe timpul expunerii, altfel fotografiile vor ieși mișcate. 

Luna foto normal
Luna 4x Optical Zoom
Imaginile realizate cu aparatele simple, amatoricești, așa-numitele point&shoot, dezamăgesc prin lipsa de detalii: nu ne putem apropia suficient de Selena prin zoom-uri de o singură cifră! Pentru aceasta avem nevoie de un telescop.

Telescopul meu portabil: Skywatcher Maksutov 90/1250 mm
Un telescop apropie imaginile de zeci sau chiar sute de ori, măriri de 50-200x fiind considerate uzuale. În acest caz însă nu mai vorbim zoom, deoarece sporirea puterii de mărire nu se va produce gradual ca la aparatele foto ci în trepte, funcție de ocularul întrebuințat (de pildă un ocular de 10 mm va apropia obiectul ceresc de două ori mai mult față de unul de 20). Ochiul nostru este o bijuterie optică: făcând abstracție de rotația bolții cerești, cu ajutorul său vom percepe imaginile bine delimitate în ocular. Adevărata problema constă în imobilizarea aparatului foto în aceeași poziție, pentru a imortaliza "pe film" cele percepute de retină. 

Impasul poate fi depășit prin folosirea de adaptoare foto universale, care se găsesc în comerț, sau prin confecționarea lor proprie. Mai jos aveți imagini cu adaptorul primit în dar de la Ioan Mircea Corpodean. 

El a fost realizat la strung dintr-o bucată cilindrică de lemn și prezintă două diametre interioare diferite: o extremitate va culca pe ocular, iar cealaltă va glisa pe inelul exterior al obiectivului de la aparatul meu foto, un Canon Powershot A610 destul de vechi.


Un asemenea ansamblu, deși foarte personalizat la dimensiuni, va permite obținerea de către orice astronom amator a unor imagini satisfăcătoare a aștrilor luminoși, ca de pildă Luna Albastră din această seară.


Dacă urmăriți cu atenție, singurul lucru albastru în fotografia de mai sus e finul halou de pe marginea superioară a discului lunar, (d)efect cromatic ce se datorează combinației de lentile dintre ocularul telescopului și obiectivul aparatului meu foto, explicația Lunii Albastre urmând a fi căutată în altă parte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...